Sezonul de Formula 1 din 2021

Campionatul Mondial de Formula 1
Sezonul 2021
Durată
28 martie - 12 decembrie
Nr. curse
22
Nr. piloți
21
Nr. echipe
10
Campionul la Piloți
Țările de Jos Max Verstappen (Primul titlu)
Campionul la Constructori
Germania Mercedes (Al 8-lea titlu)

Campionatul Mondial de Formula 1 din 2021 a fost cel de-al 75-lea sezon al curselor auto pentru mașinile de Formula 1, recunoscut de organismul de conducere al sportului internațional, Federația Internațională de Automobilism, ca fiind competiția de cea mai înaltă clasă pentru mașinile de curse. A inclus cea de-a 72-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților, și a 64-a ediție a Campionatului Mondial al Constructorilor. Sezonul a fost disputat pe parcursul a douăzeci și două de curse, un nou record pentru campionat, începând cu Marele Premiu al Bahrainului pe 28 martie și terminându-se cu Marele Premiu de la Abu Dhabi pe 12 decembrie.

Sezonul a pus capăt dominației Mercedes asupra ambelor campionate mondiale în era V6 turbo-hibrid (care a început în 2014), întrucât Max Verstappen de la Red Bull Racing-Honda a câștigat Campionatul la Piloți pentru prima dată în cariera sa. Verstappen a devenit primul pilot neerlandez,[1] primul pilot cu motor Honda de la Ayrton Senna în 1991,[2] primul pilot Red Bull de la Sebastian Vettel în 2013 și primul pilot non-Mercedes din era turbo-hibrid care a câștigat Campionatul Mondial. Septuplul campion mondial, Lewis Hamilton, de la Mercedes, a terminat pe locul secund. Mercedes și-a păstrat Campionatul Constructorilor pentru al optulea sezon consecutiv.[3]

Finalul de sezon s-a decis într-o manieră controversată. Cei doi rivali la titlu au intrat în ultima cursă a sezonului cu puncte egale. Verstappen și-a adjudecat titlul după ce a câștigat Marele Premiu de la Abu Dhabi, care a încheiat sezonul, în urma unei depășiri în ultimul tur asupra lui Hamilton, după o perioadă controversată a mașinii de siguranță. Mercedes a protestat inițial rezultatul curse, dar a decis să nu facă recurs după ce protestul lor a fost respins.[4] Incidentul a dus la schimbări structurale cheie ale controlului cursei, inclusiv eliminarea lui Michael Masi din rolul său de director de cursă și implementarea unei săli virtuale de control a cursei, care îl asistă pe directorul cursei.[5][6]

Acesta a fost primul sezon din 2008 încoace în care pilotul campion nu a făcut parte din echipa care a luat titlul la constructori.[7] Sezonul a fost, de asemenea, ultimul pentru campionul mondial din 2007 Kimi Räikkönen,[8] după 19 sezoane petrecute per total în acest sport și 349 de curse în care a concurat, un record la momentul retragerii sale, doborât însă în sezonul următor de Fernando Alonso.

Piloții și echipele înscrise în campionat[modificare | modificare sursă]

Piloții și echipele următoare au fost incluse în sezonul din 2021 al campionatului. Echipele au concurat cu anvelopele furnizate de Pirelli.

Imagine Concurent Constructor Unitate de putere Șasiu Piloți
Nr. Numele pilotului Etape
Mercedes F1 W12 Germania Mercedes-AMG PETRONAS F1 Team Mercedes Mercedes-AMG F1 M12[9] F1 W12[10] 44
77
Regatul Unit Lewis Hamilton
Finlanda Valtteri Bottas
Toate
Toate
Red Bull Racing RB16B Austria Red Bull Racing Honda Red Bull Racing Honda RA621H[11] RB16B[12] 11
33
Mexic Sergio Pérez
Țările de Jos Max Verstappen
Toate
Toate
McLaren MCL35M Regatul Unit McLaren F1 Team McLaren Mercedes-AMG F1 M12[13] MCL35M[14] 3
4
Australia Daniel Ricciardo
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Lando Norris
Toate
Toate
Aston Martin AMR21 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Aston Martin Cognizant F1 Team Aston Martin Mercedes-AMG F1 M12[15] AMR21[16] 5
18
Germania Sebastian Vettel
Canada Lance Stroll
Toate
Toate
Alpine A521 Franța Alpine F1 Team Alpine Renault E-Tech 20B[17] A521[18] 14
31
Spania Fernando Alonso
Franța Esteban Ocon
Toate
Toate
Ferrari SF21 Italia Scuderia Ferrari Mission Winnow[a] Ferrari Ferrari 065/6[21] SF21[22] 16
55
Monaco Charles Leclerc
Spania Carlos Sainz Jr.
Toate
Toate
AlphaTauri AT02 Italia Scuderia AlphaTauri Honda AlphaTauri Honda RA621H[23] AT02[24] 10
22
Franța Pierre Gasly
Japonia Yuki Tsunoda
Toate
Toate
Alfa Romeo Racing C41 Elveția Alfa Romeo Racing ORLEN Alfa Romeo Racing Ferrari 065/6[25] C41[26] 7
88
99
Finlanda Kimi Räikkönen[b]
Polonia Robert Kubica
Italia Antonio Giovinazzi
1-13, 15-22
13-14
Toate
Haas VF-21 Statele Unite ale Americii Uralkali Haas F1 Team Haas Ferrari 065/6[27] VF-21[28] 9
47
Nikita Mazepin[c][d]
Germania Mick Schumacher
Toate
Toate
Williams FW43B Regatul Unit Williams Racing Williams Mercedes-AMG F1 M12[30] FW43B[31] 6
63
Canada Nicholas Latifi
Regatul Unit George Russell
Toate
Toate
Surse:[32]

Schimbări la echipe[modificare | modificare sursă]

McLaren a anunțat că va trece de la utilizarea motoarelor Renault la cele construite de Mercedes, reluând parteneriatul McLaren-Mercedes care a avut loc între 1995 și 2014.[33] Racing Point va deveni cunoscută sub numele de Aston Martin.[34] Schimbarea numelui a fost adusă de proprietarul echipei, Lawrence Stroll, care a investit în marca Aston Martin. Renault va deveni cunoscută sub numele de Alpine, preluând numele mărcii sport de la Renault.[35]

Schimbări la piloți[modificare | modificare sursă]

Sebastian Vettel a părăsit Ferrari la sfârșitul sezonului 2020. Cvadruplul campion mondial a condus pentru această echipă timp de șase sezoane. Locul lui Vettel a fost ocupat de Carlos Sainz Jr. care a părăsit McLaren. Daniel Ricciardo s-a mutat de la Renault la McLaren, unde l-a înlocuit pe Sainz. Ricciardo a fost înlocuit de dublul campion mondial, Fernando Alonso, care va conduce în primul sezon al Alpine. Alonso a concurat ultima dată în 2018 pentru McLaren.

Sebastian Vettel s-a mutat la Aston Martin, unde l-a înlocuit pe Sergio Pérez. Pérez, care a semnat anterior un contract cu Aston Martin până în 2022, s-a mutat la Red Bull Racing unde l-a înlocuit pe Alexander Albon. Albon va fi pilotul de rezervă și de teste al Red Bull Racing pentru sezonul 2021.

Romain Grosjean și Kevin Magnussen, care au condus pentru Haas din 2016 și respectiv 2017, au părăsit echipa la sfârșitul anului 2020. Campionul de Formula 2 din 2020, Mick Schumacher (fiul septuplului campion mondial, Michael Schumacher), va ocupa unul dintre locurile echipei, în timp ce celălalt loc va fi ocupat de Nikita Mazepin care a terminat pe locul cinci în Campionatul de Formula 2.

Yuki Tsunoda, care a terminat pe locul trei în Campionatul de Formula 2 din 2020, va promova în Formula 1 cu Scuderia AlphaTauri, în locul lui Daniil Kveat. Tsunoda va deveni primul pilot japonez din Formula 1 de la Kamui Kobayashi în 2014.

Schimbări în timpul sezonului[modificare | modificare sursă]

În timpul weekend-ului Marelui Premiu al Țărilor de Jos, Kimi Räikkönen a fost testat pozitiv cu coronavirus.[36] El a fost înlocuit la Alfa Romeo Racing de pilotul de rezervă, Robert Kubica, care a concurat ultima dată în Marele Premiu de la Abu Dhabi din 2019, conducând pentru Williams.[37] Kubica a concurat și o săptămână mai târziu în locul lui Räikkönen în Marele Premiu al Italiei din același motiv.[38]

Presezon[modificare | modificare sursă]

Pentru mai multe informații, vedeți Sezonul de Formula 1 din 2021 - Presezon.

Calendar[modificare | modificare sursă]

Națiunile care au găzduit curse de Formula 1 în 2021 sunt arătate în verde. Națiunile care au găzduit curse de Formula 1 în trecut sunt arătate în gri închis

Calendarul din 2021 a constat din douăzeci și două de curse, sub rezerva reglementărilor permisive pentru COVID-19 stabilite de guvernele locale și de Grupul Formula 1.[39]

1. Bahrain 2. Italia 3. Portugalia 4. Spania
Marele Premiu al Bahrainului
26-28 martie
Marele Premiu al Emiliei-Romagna
16-18 aprilie
Marele Premiu al Portugaliei
30 apr-2 mai
Marele Premiu al Spaniei
7-9 mai

Bahrain (P)

Imola (P)

Algarve (P)

Catalunya (P)
5. Monaco 6. Azerbaidjan 7. Franța 8. Austria
Marele Premiu al Principatului Monaco
20, 22-23 mai
Marele Premiu al Azerbaidjanului
4-6 iunie
Marele Premiu al Franței
18-20 iunie[e]
Marele Premiu al Stiriei
25-27 iunie

Monaco (S)

Baku (S)

Paul Ricard (P)

Red Bull Ring (P)
9. Austria 10. Regatul Unit 11. Ungaria 12. Belgia
Marele Premiu al Austriei
2-4 iulie
Marele Premiu al Marii Britanii
16-18 iulie
Marele Premiu al Ungariei
30 iul-1 aug
Marele Premiu al Belgiei
27-29 august

Red Bull Ring (P)

Silverstone (P)

Hungaroring (P)

Spa-Francorchamps (P)
13. Țările de Jos 14. Italia 15. Rusia 16. Turcia
Marele Premiu al Țărilor de Jos
3-5 septembrie
Marele Premiu al Italiei
10-12 septembrie
Marele Premiu al Rusiei
24-26 septembrie
Marele Premiu al Turciei
8-10 octombrie[f]

Zandvoort (P)

Monza (P)

Soci (P)

İstanbul Park (P)
17. Statele Unite ale Americii 18. Mexic 19. Brazilia 20. Qatar
Marele Premiu al Statelor Unite
22-24 octombrie
Marele Premiu de la Ciudad de México
5-7 noiembrie[g]
Marele Premiu de la São Paulo
12-14 noiembrie
Marele Premiu al Qatarului
19-21 noiembrie

Americilor (P)

Hermanos Rodríguez (P)

Interlagos (P)

Lusail (P)
21. Arabia Saudită 22. Emiratele Arabe Unite
Marele Premiu al Arabiei Saudite
3-5 decembrie[h]
Marele Premiu de la Abu Dhabi
10-12 decembrie[i]

Djedda (S)

Yas Marina (P)
(P) - pistă; (S) - stradă. Surse:[40][41][42][43][44][45][46][47]

Următoarele runde au fost planificate, dar au fost anulate ulterior ca răspuns la pandemia de COVID-19:

Mare Premiu Circuit Data
Republica Populară Chineză Marele Premiu al Chinei
Circuitul Internațional Shanghai (P)
11 aprilie
Canada Marele Premiu al Canadei
Circuitul Gilles Villeneuve (S)
13 iunie
Singapore Marele Premiu al statului Singapore
Circuitul Marina Bay (S)
3 octombrie
Japonia Marele Premiu al Japoniei
Circuitul Internațional de Curse Suzuka (P)
10 octombrie
Australia Marele Premiu al Australiei
Circuitul Albert Park (S)
21 noiembrie[j]
Surse:[42][46][48][49][50]

Extinderea calendarului și modificările față de 2020[modificare | modificare sursă]

Liberty Media, deținătorii drepturilor comerciale ale sportului, au anunțat că va fi posibil ca în 2021, calendarul să se extindă dincolo de cele douăzeci și două de curse planificate din calendarul 2020.[51] Regulamentele sportive au fost modificate pentru a permite maximum douăzeci și cinci de mari premii pe an.[52]

Alte modificări ale calendarului au avut loc după întreruperea campionatului din 2020 provocată de pandemia de COVID-19:

Pneuri[modificare | modificare sursă]

Pentru mai multe informații, vedeți Pneuri de Formula 1.
Compușii folosiți în fiecare cursă
MP C1 C2 C3 C4 C5
Bahrain BHR H M S
Italia EMR H M S
Portugalia PRT H M S
Spania ESP H M S
Monaco MCO H M S
Azerbaidjan AZE H M S
Franța FRA H M S
Austria STI H M S
Austria AUT H M S
Regatul Unit GBR H M S
Ungaria HUN H M S
Belgia BEL H M S
Țările de Jos NLD H M S
Italia ITA H M S
Rusia RUS H M S
Turcia TUR H M S
Statele Unite ale Americii USA H M S
Mexic CMX H M S
Brazilia SAP H M S
Qatar QAT H M S
Arabia Saudită SAU H M S
Emiratele Arabe Unite ABU H M S
Sursa: Pirelli.[72][73][74]

În timp ce în trecut, Pirelli a decis alegerea pneurilor cu câteva săptămâni înainte de curse, în acest an a ales să planifice întregul sezon din cauza complicațiilor cauzate de pandemia de COVID-19. Pentru 2021, compușii au fost aproape aceeași cu ceea ce a fost folosit în trecut - deși pneul mai moale a fost folosit în Baku și Brazilia.[75]

Aceștia au fost cei șapte compuși denumiți de Pirelli pentru sezonul de Formula 1 din 2021
ID Detalii Condiții de rulare Aderență Durabilitate
C1 Dur
(Alb)
Does not appear Uscat 1 5
C2 Mediu
(Galben)
Does not appear 2 4
C3 Moale
(Roșu)
3 3
C4 Does not appear 4 2
C5 Does not appear 5 1
Intermediar
(Verde)
Umed
(Ploaie ușoară)
N/A
Umed
(Albastru)
Umed
(Ploaie)
N/A
Sursa:[76]

Au existat șapte compuși ai anvelopelor disponibile pentru sezonul 2021. Doi dintre aceștia au fost destinați condusului pe vreme umedă, intermediarul (indicat de un perete lateral verde) pentru condiții de ploaie ușoară, și complet umed (indicat de un perete lateral albastru) pentru ape stătătoare. Aceștia au fost disponibili tuturor echipelor la fiecare Mare Premiu. Restul de cinci compuși ai anvelopelor au fost pentru vreme uscată și sunt denumiți C1 până la C5, C1 fiind cea mai dură anvelopă ceea ce înseamnă că oferă cea mai mică aderență, dar este cea mai durabilă, iar C5 fiind cea mai moale având cea mai mare aderență, dar fiind cea mai puțin rezistentă. Cei cinci compuși ai anvelopelor formează o scară glisantă a durabilității și a nivelurilor de aderență pe asfalt. Pirelli a desemnat trei dintre compușii care au fost rulați la fiecare cursă. Dintre acești trei, compusul cel mai rezistent a fost numit cauciucul dur (hard) pentru acel weekend și a fost notat de un perete lateral alb, în ​​timp ce cel mai aderent compus a fost denumit moale (soft) și a fost notat de un perete lateral roșu, cu a treia dintre anvelopele nominalizate numită anvelopa medie (medium) care a fost notată de un perete lateral galben.

Rezultate și clasamente[modificare | modificare sursă]

Marile Premii[modificare | modificare sursă]

Etapa Mare Premiu Pole position Cel mai rapid tur Pilotul câștigător Constructorul câștigător Raport Lider
Pilot Dif.
1 Bahrain MP al Bahrainului Țările de Jos Max Verstappen Finlanda Valtteri Bottas Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Mercedes Raport Regatul Unit HAM 7
2 Italia MP al Emiliei-Romagna Regatul Unit Lewis Hamilton Regatul Unit Lewis Hamilton Țările de Jos Max Verstappen Austria Red Bull Racing-Honda Raport 1
3 Portugalia MP al Portugaliei Finlanda Valtteri Bottas Finlanda Valtteri Bottas Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Mercedes Raport 8
4 Spania MP al Spaniei Regatul Unit Lewis Hamilton Țările de Jos Max Verstappen Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Mercedes Raport 14
5 Monaco MP al Principatului Monaco Monaco Charles Leclerc[l] Regatul Unit Lewis Hamilton Țările de Jos Max Verstappen Austria Red Bull Racing-Honda Raport Țările de Jos VER 4
6 Azerbaidjan MP al Azerbaidjanului Monaco Charles Leclerc Țările de Jos Max Verstappen Mexic Sergio Pérez Austria Red Bull Racing-Honda Raport 4
7 Franța MP al Franței Țările de Jos Max Verstappen Țările de Jos Max Verstappen Țările de Jos Max Verstappen Austria Red Bull Racing-Honda Raport 12
8 Austria MP al Stiriei Țările de Jos Max Verstappen Regatul Unit Lewis Hamilton Țările de Jos Max Verstappen Austria Red Bull Racing-Honda Raport 18
9 Austria MP al Austriei Țările de Jos Max Verstappen Țările de Jos Max Verstappen Țările de Jos Max Verstappen Austria Red Bull Racing-Honda Raport 32
10 Regatul Unit MP al Marii Britanii Țările de Jos Max Verstappen Mexic Sergio Pérez Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Mercedes Raport 8
11 Ungaria MP al Ungariei Regatul Unit Lewis Hamilton Franța Pierre Gasly Franța Esteban Ocon Franța Alpine-Renault Raport Regatul Unit HAM 8
12 Belgia MP al Belgiei Țările de Jos Max Verstappen Niciunul înregistrat[m] Țările de Jos Max Verstappen Austria Red Bull Racing-Honda Raport 3
13 Țările de Jos MP al Țărilor de Jos Țările de Jos Max Verstappen Regatul Unit Lewis Hamilton Țările de Jos Max Verstappen Austria Red Bull Racing-Honda Raport Țările de Jos VER 3
14 Italia MP al Italiei Țările de Jos Max Verstappen[n] Australia Daniel Ricciardo Australia Daniel Ricciardo Regatul Unit McLaren-Mercedes Raport 5
15 Rusia MP al Rusiei Regatul Unit Lando Norris Regatul Unit Lando Norris Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Mercedes Raport Regatul Unit HAM 2
16 Turcia MP al Turciei Finlanda Valtteri Bottas[o] Finlanda Valtteri Bottas Finlanda Valtteri Bottas Germania Mercedes Raport Țările de Jos VER 6
17 Statele Unite ale Americii MP al Statelor Unite Țările de Jos Max Verstappen Regatul Unit Lewis Hamilton Țările de Jos Max Verstappen Austria Red Bull Racing-Honda Raport 12
18 Mexic MP de la Ciudad de México Finlanda Valtteri Bottas Finlanda Valtteri Bottas Țările de Jos Max Verstappen Austria Red Bull Racing-Honda Raport 19
19 Brazilia MP de la São Paulo Finlanda Valtteri Bottas Mexic Sergio Pérez Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Mercedes Raport 14
20 Qatar MP al Qatarului Regatul Unit Lewis Hamilton Țările de Jos Max Verstappen Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Mercedes Raport 8
21 Arabia Saudită MP al Arabiei Saudite Regatul Unit Lewis Hamilton Regatul Unit Lewis Hamilton Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Mercedes Raport 0
22 Emiratele Arabe Unite MP de la Abu Dhabi Țările de Jos Max Verstappen Țările de Jos Max Verstappen Țările de Jos Max Verstappen Austria Red Bull Racing-Honda Raport 8

Sistemul de punctaj[modificare | modificare sursă]

Punctele sunt acordate primilor zece piloți care au terminat în fiecare cursă, folosind următoarea structură:

Loc 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 CMRT[p]
Mare Premiu 25 18 15 12 10 8 6 4 2 1 1
Calificările sprint[q] 3 2 1

Pentru a obține toate punctele, câștigătorul cursei trebuie să termine cel puțin 75% din distanța programată.[1] Jumătate de puncte sunt acordate dacă câștigătorul cursei termină mai puțin de 75% din distanță, cu condiția terminării a cel puțin două tururi complete. În cazul de egalitate la încheierea campionatului, se folosește un sistem de numărătoare, cel mai bun rezultat fiind folosit pentru a decide clasamentul final.[2]

Note
  • ^1 - În cazul în care nu sunt încheiate două tururi complete, nu se acordă nici un punct și cursa este abandonată.
  • ^2 - În cazul în care doi sau mai mulți piloți realizează același cel mai bun rezultat de un număr egal de ori, se va folosi următorul cel mai bun rezultat. Dacă doi sau mai mulți piloți vor avea un număr egal de rezultate de un număr egal de ori, FIA va nominaliza câștigătorul conform unor criterii pe care le va considera potrivite.[79]

Clasament Campionatul Mondial al Piloților[modificare | modificare sursă]

Poz. Pilot BHR
Bahrain
EMR
Italia
PRT
Portugalia
ESP
Spania
MCO
Monaco
AZE
Azerbaidjan
FRA
Franța
STI
Austria
AUT
Austria
GBR§
Regatul Unit
HUN
Ungaria
BEL
Belgia
NLD
Țările de Jos
ITA§
Italia
RUS
Rusia
TUR
Turcia
USA
Statele Unite ale Americii
CMX
Mexic
SAP§
Brazilia
QAT
Qatar
SAU
Arabia Saudită
ABU
Emiratele Arabe Unite
Pct.






















1 Țările de Jos Max Verstappen 2P 1 2 2R 1 18*R 1P
R
1P 1P
R
1AbP 9 1P 1P 2AbP 2 2 1P 1 22 2R 2 1P
R
[r]
395,5
2 Regatul Unit Lewis Hamilton 1 2P
R
1 1P 7R 15 2 2R 4 21 2P 3 2R Ab 1 5 2R 2 1 1P 1P
R
2 387,5
3 Finlanda Valtteri Bottas 3R Ab 3P
R
3 Ab 12 4 3 2 33 Ab 12 3 13 5 1P
R
6 15P
R
13P Ab 3 6 226
4 Mexic Sergio Pérez 5 11 4 5 4 1 3 4 6 15R Ab 19 8 5 9 3 3 3 4R 4 Ab 15* 190
5 Spania Carlos Sainz Jr. 8 5 11 7 2 8 11 6 5 6 3 10 7 6 3 8 7 6 36 7 8 3 164,5
6 Regatul Unit Lando Norris 4 3 5 8 3 5 5 5 3 4 Ab 14 10 2 7P
R
7 8 10 10 9 10 7 160
7 Monaco Charles Leclerc 6 4 6 4 NSP 4P 16 7 8 2 Ab 8 5 4 15 4 4 5 5 8 7 10 159
8 Australia Daniel Ricciardo 7 6 9 6 12 9 6 13 7 5 11 4 11 31R 4 13 5 12 Ab 12 5 12 115
9 Franța Pierre Gasly 17* 8 10 10 6 3 7 Ab 9 11 5R 6 4 Ab 13 6 Ab 4 7 11 6 5 110
10 Spania Fernando Alonso Ab 10 8 17 13 6 8 9 10 7 4 11 6 8 6 16 Ab 9 9 3 13 8 81
11 Franța Esteban Ocon 13 9 7 9 9 Ab 14 14 Ab 9 1 7 9 10 14 10 Ab 13 8 5 4 9 74
12 Germania Sebastian Vettel 15 15* 13 13 5 2 9 12 17* Ab DSC 5 13 12 12 18 10 7 11 10 Ab 11 43
13 Canada Lance Stroll 10 8 14 11 8 Ab 10 8 13 8 Ab 20 12 7 11 9 12 14 Ab 6 11 13 34
14 Japonia Yuki Tsunoda 9 12 15 Ab 16 7 13 10 12 10 6 15 Ab NS 17 14 9 Ab 15 13 14 4 32
15 Regatul Unit George Russell 14 Ab 16 14 14 17* 12 Ab 11 12 8 2 17* 9 10 15 14 16 13 17 Ab Ab 16
16 Finlanda Kimi Räikkönen 11 13 Ab 12 11 10 17 11 15 15 10 18 Ret 8 12 13 8 12 14 15 Ab 10
17 Canada Nicholas Latifi 18* Ab 18 16 15 16 18 17 16 14 7 9 16 11 19* 17 15 17 16 Ab 12 Ab 7
18 Italia Antonio Giovinazzi 12 14 12 15 10 11 15 15 14 13 13 13 14 13 16 11 11 11 14 15 9 Ab 3
19 Germania Mick Schumacher 16 16 17 18 18 13 19 16 18 18 12 16 18 15 Ab 19 16 Ab 18 16 Ab 14 0
20 Polonia Robert Kubica 15 14 0
21 Nikita Mazepin Ab 17 19 19 17 14 20 18 19 17 Ab 17 Ab Ab 18 20 17 18 17 18 Ab NS 0
Poz. Pilot BHR
Bahrain
EMR
Italia
PRT
Portugalia
ESP
Spania
MCO
Monaco
AZE
Azerbaidjan
FRA
Franța
STI
Austria
AUT
Austria
GBR§
Regatul Unit
HUN
Ungaria
BEL
Belgia
NLD
Țările de Jos
ITA§
Italia
RUS
Rusia
TUR
Turcia
USA
Statele Unite ale Americii
CMX
Mexic
SAP§
Brazilia
QAT
Qatar
SAU
Arabia Saudită
ABU
Emiratele Arabe Unite
Puncte
Surse:[80][81][82][83][84][85][86][87][88][89][90][91][92][93][94][95][96][97][98][99][100][101]
Legendă
Culoare Rezultat
Auriu Câștigător
Argintiu Locul 2
Bronz Locul 3
Verde Alte locuri care punctează
Albastru Alte locuri
Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu A abandonat cursa (Ab)
Negru Descalificat (DSC)
Alb Nu a luat startul (NS)
Roșu Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare Retras înainte de calificări (Ret)
Exclus (EX)
Nu a participat (celulă goală)
Adnotare Însemnătate
P Pole position
R Cel mai rapid tur
1 Poziția finală în cursa sprint
* Nu a terminat, dar a parcurs mai mult de 90% din cursă

Note:

  • double-dagger – Au fost acordate puncte înjumătățite la Marele Premiu al Belgiei deoarece a fost parcursă mai puțin de 75% din distanța programată din cauza vremii. Tururile rapide nu au fost înregistrate.
  • § – Cursele sprint au avut loc la trei Mari Premii: Marea Britanie, Italia și São Paulo.

Clasament Campionatul Mondial al Constructorilor[modificare | modificare sursă]

Poz. Constructor BHR
Bahrain
EMR
Italia
PRT
Portugalia
ESP
Spania
MCO
Monaco
AZE
Azerbaidjan
FRA
Franța
STI
Austria
AUT
Austria
GBR§
Regatul Unit
HUN
Ungaria
BEL
Belgia
NLD
Țările de Jos
ITA§
Italia
RUS
Rusia
TUR
Turcia
USA
Statele Unite ale Americii
CMX
Mexic
SAP§
Brazilia
QAT
Qatar
SAU
Arabia Saudită
ABU
Emiratele Arabe Unite
Pct.






















1 Germania Mercedes 1 2P
R
1 1P 7R 12 2 2R 2 21 2P 3 2R 13 1 1P
R
2R 2 1 1P 1P
R
2[s] 613,5
3R Ab 3P
R
3 Ab 15 4 3 4 33 Ab 12 3 Ab 5 5 6 15P
R
13P Ab 3 6
2 Austria Red Bull Racing-Honda 2P 1 2 2R 1 1 1P
R
1P 1P
R
16R 9 1P 1P 5 2 2 1P 1 22 2R 2 1P
R
585,5
5 11 4 5 4 18*R 3 4 6 1AbP Ab 19 8 2AbP 9 3 3 3 4R 4 Ab 15*
3 Italia Ferrari 6 4 6 4 2 4P 11 6 5 2 3 8 5 4 3 4 4 5 5 7 7 3 323,5
8 5 11 7 NSP 8 16 7 8 6 Ab 10 7 6 15 8 7 6 36 8 8 10
4 Regatul Unit McLaren-Mercedes 4 3 5 6 3 5 5 5 3 4 11 4 10 31R 4 7 5 10 10 9 5 7 275
7 6 9 8 12 9 6 13 7 5 Ab 14 11 2 7P
R
13 8 12 Ab 12 10 12
5 Franța Alpine-Renault 13 9 8 9 9 6 8 9 10 7 1 7 6 8 6 10 Ab 9 8 3 4 8 155
Ab 10 7 17 13 Ab 14 14 Ab 9 4 11 9 10 14 16 Ab 13 9 5 13 9
6 Italia AlphaTauri-Honda 9 7 10 10 6 3 7 10 9 10 5R 6 4 Ab 13 6 9 4 7 11 6 4 142
17* 12 15 Ab 16 7 13 Ab 12 11 6 15 Ab NS 17 14 Ab Ab 15 13 14 5
7 Regatul Unit Aston Martin-Mercedes 10 8 13 11 5 2 9 8 13 8 Ab 5 12 7 11 9 10 7 11 6 11 11 77
15 15* 14 13 8 Ab 10 12 17* Ab DSC 20 13 12 12 18 12 14 Ab 10 Ab 13
8 Regatul Unit Williams-Mercedes 14 Ab 16 14 14 16 18 17 11 12 7 2 16 9 10 15 14 16 13 17 12 Ab 23
18* Ab 18 16 15 17 19 Ab 15 14 8 9 17* 11 19* 17 15 17 16 Ab Ab Ab
9 Elveția Alfa Romeo Racing-Ferrari 11 13 12 12 10 10 15 11 14 13 10 13 14 13 8 11 11 8 12 14 9 Ab 13
12 14 Ab 15 11 11 17 15 16 15 13 18 15 14 16 12 13 11 14 15 15 Ab
10 Statele Unite ale Americii Haas-Ferrari 16 16 17 18 17 13 19 16 18 17 12 16 18 15 18 19 16 18 17 16 Ab 14 0
Ab 17 19 19 18 14 20 18 19 18 Ab 17 Ab Ab Ab 20 17 Ab 18 18 Ab NS
Poz. Constructor BHR
Bahrain
EMR
Italia
PRT
Portugalia
ESP
Spania
MCO
Monaco
AZE
Azerbaidjan
FRA
Franța
STI
Austria
AUT
Austria
GBR§
Regatul Unit
HUN
Ungaria
BEL
Belgia
NLD
Țările de Jos
ITA§
Italia
RUS
Rusia
TUR
Turcia
USA
Statele Unite ale Americii
CMX
Mexic
SAP§
Brazilia
QAT
Qatar
SAU
Arabia Saudită
ABU
Emiratele Arabe Unite
Puncte
Surse:[80][81][82][83][84][85][86][87][88][89][90][91][92][93][94][95][96][97][98][99][100][101]

Note:

  • double-dagger – Au fost acordate puncte înjumătățite la Marele Premiu al Belgiei deoarece a fost parcursă mai puțin de 75% din distanța programată din cauza vremii. Tururile rapide nu au fost înregistrate.
  • Pozițiile sunt sortate după cel mai bun rezultat, rândurile nefiind legate de piloți. În caz de egalitate de puncte, cele mai bune poziții obținute au determinat rezultatul.
  • § – Cursele sprint au avut loc la trei Mari Premii: Marea Britanie, Italia și São Paulo.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ferrari a intrat în prima etapă ca „Scuderia Mission Winnow Ferrari”, etapele 2–6, 15, 17–22 ca „Scuderia Ferrari Mission Winnow”, iar în etapele 7–14, 16 ca „Scuderia Ferrari”.[19][20]
  2. ^ Kimi Räikkönen a fost înscris în Marele Premiu al Țărilor de Jos, dar s-a retras după ce a participat în antrenamentele libere.
  3. ^ Nikita Mazepin este rus, dar a concurat sub un steag neutru, deoarece Curtea de Arbitraj Sportiv a confirmat interdicția Rusiei de a concura la Campionatele Mondiale. Interdicția a fost pusă în aplicare de Agenția Mondială Antidoping ca răspuns la programul de dopaj sponsorizat de stat al sportivilor ruși.[29]
  4. ^ Nikita Mazepin a fost înscris în Marele Premiu de la Abu Dhabi, dar s-a retras înainte de cursă după ce a fost testat pozitiv cu coronavirus.
  5. ^ Inițial, Marele Premiu al Franței trebuia să aibă loc pe 27 iunie, dar a fost reprogramat din cauza amânării Marelui Premiu al Turciei.
  6. ^ Inițial, Marele Premiu al Turciei trebuia să aibă loc pe 13 iunie în locul Marelui Premiu al Canadei. Mai întâi a fost amânat și apoi adăugat din nou în calendar în locul Marelui Premiu al statului Singapore.
  7. ^ Inițial, Marele Premiu de la Ciudad de México trebuia să aibă loc pe 31 octombrie, dar a fost reprogramat din cauza reducerii numărului de Mari Premii din calendar.
  8. ^ Inițial, Marele Premiu al Arabiei Saudite trebuia să aibă loc pe 28 noiembrie, dar a fost reprogramat din cauza amânării Marelui Premiu al Australiei, care a fost ulterior anulat.
  9. ^ Inițial, Marele Premiu de la Abu Dhabi trebuia să aibă loc pe 5 decembrie, dar a fost reprogramat din cauza amânării Marelui Premiu al Australiei, care a fost ulterior anulat.
  10. ^ Inițial, Marele Premiu al Australiei trebuia să aibă loc pe 21 martie, dar a fost reprogramat din cauza pandemiei de COVID-19. Ulterior, a fost înlocuit de Marele Premiu al Qatarului.
  11. ^ Marele Premiu de la Abu Dhabi este o cursă de zi-noapte.
  12. ^ Charles Leclerc a stabilit cel mai rapid timp de calificare, dar nu a început cursa. Pole position-ul a rămas liber pe grilă. Max Verstappen, de pe al doilea slot, a fost primul pilot de pe grilă. Leclerc este considerat în continuare pilotul care a deținut pole position.[77]
  13. ^ Niciun tur rapid nu a fost înregistrat în Marele Premiu al Belgiei.[78]
  14. ^ Valtteri Bottas a terminat calificările sprint pe primul loc, dar a fost obligat să înceapă din spatele grilei pentru depășirea numărului permis de componente ale unității de putere. Max Verstappen a fost promovat în pole position.
  15. ^ Lewis Hamilton a terminat calificările pe primul loc, dar a primit o penalizare de 10 locuri pe grila de start pentru un nou motor cu ardere internă. Valtteri Bottas a fost promovat în pole position.
  16. ^ Punctul pentru cel mai rapid tur în cursă este acordat doar dacă pilotul a terminat în primele 10 poziții.
  17. ^ Calificările sprint au avut loc la Marele Premiu al Marii Britanii, al Italiei și cel de la São Paulo.
  18. ^ Max Verstappen și-a adjudecat titlul la piloți la Marele Premiu de la Abu Dhabi.
  19. ^ Mercedes și-a adjudecat titlul la constructori la Marele Premiu de la Abu Dhabi.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Abu Dhabi GP Facts & Stats: A first Dutch champion – and with a record 18 season podiums”. formula1. Accesat în . 
  2. ^ „Honda Wins F1 Championship in Its Final Season”. nippon.com. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ „Brilliant Verstappen claims maiden title after victory in Abu Dhabi season finale following late Safety Car drama”. Formula1. . Accesat în . 
  4. ^ Noble, Jonathan (). „Mercedes F1 team withdraw Abu Dhabi GP appeal”. Motorsport.com. Accesat în . 
  5. ^ „FIA President Mohammed Ben Sulayem opens the way for a new step forward in Formula 1 refereeing”. Federation Internationale de l'Automobile (în engleză). . Accesat în . 
  6. ^ „Michael Masi removed from role as Formula One race director”. the Guardian (în engleză). . Accesat în . 
  7. ^ „European & World Champions”. 8w.forix.com. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ Benson, Andrew. „Kimi Raikkonen: Former world champion to retire from Formula 1”. www.bbc.co.uk. BBC Sport. Accesat în . 
  9. ^ „Mercedes W12: ecco la scheda tecnica”. motorsport.com (în italiană). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ Noble, Jonathan (). „Mercedes announces launch date for 2021 F1 car”. motorsport.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ „Meet The RA621H”. Honda.Racing. Arhivat din original la . Accesat în . 
  12. ^ Rencken, Dieter; Collantine, Keith (). „Red Bull will address current car problems in RB16B - Horner”. RaceFans. Arhivat din original la . Accesat în . 
  13. ^ „McLaren MCL35M Technical Specification”. McLaren. Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ Rencken, Dieter; Collantine, Keith (). "No nasty surprises" designing Mercedes installation for McLaren MCL35M – Key”. RaceFans.net. Arhivat din original la . Accesat în . 
  15. ^ „The AMR21”. Aston Martin Formula One Team. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  16. ^ „Aston Martin reveal name of 2021 F1 challenger ahead of next week's launch”. F1. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ Alpine F1 Team [AlpineF1Team] (). „Alpine A521 Renault E-TECH 20B @OconEsteban @alo_oficial #A521Launch Blue heart in the comments if you're in love!” (Tweet). Accesat în . 
  18. ^ Smith, Luke (). „Alpine to launch A521 F1 car next month after livery tease”. Autosport.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  19. ^ Listele oficiale de înscriere:
  20. ^ „2021 FIA Formula One World Championship – Entry List”. Fédération Internationale de l'Automobile. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  21. ^ „SF21, the New Ferrari Single-Seater – Ferrari.com”. Ferrari.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  22. ^ „Ferrari reveals SF21 name, launch plan ahead of 2021 F1 test”. motorsport.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  23. ^ „AT02 Fire Up: 8D Audio | Scuderia AlphaTauri”. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  24. ^ „AlphaTauri name date to reveal 2021 F1 car – the AT02”. F1. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  25. ^ „Alfa Romeo Racing C41”. Alfa Romeo Racing. Sauber Group. Arhivat din original la . Accesat în . 
  26. ^ Franco Nugnes (). „Alfa Romeo: si chiamerà C41 la monoposto 2021” (în italiană). Arhivat din original la . Accesat în . 
  27. ^ „VF-21”. Haas F1 Team. Arhivat din original la . Accesat în . 
  28. ^ „Haas become final team to reveal 2021 launch date”. F1. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  29. ^ Luke Smith (). „Mazepin set to race under neutral flag after CAS ruling extends to F1”. Motorsport.com. Accesat în . 
  30. ^ Luca Manacorda (). „La scheda tecnica della Williams FW43B”. MotorBox (în italiană). Arhivat din original la . Accesat în . 
  31. ^ Smith, Luke. „Williams reveals launch date for 2021 FW43B Formula 1 car”. Autosport. Arhivat din original la . Accesat în . 
  32. ^ „2021 F1 drivers and teams”. Accesat în . 
  33. ^ Takle, Abhishek (). „McLaren to return to Mercedes engines from 2021”. Reuters. Arhivat din original la . Accesat în . 
  34. ^ „Aston Martin Lagonda Global Holdings plc”. London Stock Exchange. Arhivat din original la . Accesat în . 
  35. ^ „Renault to rebrand as Alpine F1 Team in 2021”. F1. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  36. ^ „Alfa Romeo Racing ORLEN – Dutch GP team statement”. sauber-group.com. Alfa Romeo Racing ORLEN. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  37. ^ „Robert Kubica to compete in the 2021 Dutch Grand Prix”. sauber-group.com. Alfa Romeo Racing ORLEN. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  38. ^ „Raikkonen ruled out of Italian Grand Prix, with Kubica set to deputise again for Alfa Romeo”. formula1.com. Formula 1. . Accesat în . 
  39. ^ Richards, Giles (). „F1's off-track drama heats up as Covid threatens to scupper busy schedule”. The Guardian. Accesat în . 
  40. ^ „F1 schedule 2021: Formula 1 announces provisional 23-race calendar for 2021”. F1. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  41. ^ „FIA Announces World Motor Sport Council Decisions”. FIA. . Arhivat din original la . Accesat în .