Istoria artei
Istoria artei se concentrează asupra obiectelor realizate de oameni în formă vizuală, cu scopuri estetice. Arta vizuală poate să fie clasificată în diverse moduri, cum ar fi separarea artelor frumoase de artele aplicate; concentrându-se inclusiv pe creativitatea umană; sau concentrându-se pe diferite suporturi ca arhitectura, sculptura, pictura, filmul, fotografia și artele grafice. În ultimii ani, progresele tehnologice au dus la arta video, cea digitală, animații, televiziune și la jocuri video.
Istoria artei este adesea povestită ca o cronologie a capodoperelor create în timpul fiecărei civilizații. Ea poate să fie astfel încadrată ca o poveste de înaltă cultură, epitomizată de Minunile Lumii. Pe de altă parte, expresiile de artă vernaculară pot să fie de asemenea integrate în narațiuni istorice ale artei, denumite arte populare sau meșteșuguri. Cu cât un istoric de artă se ocupă cu aceste ultime forme de cultură scăzută, cu atât este mai probabil ca aceștia să își identifice munca ca examinând cultura vizuală sau cultura materială sau ca contribuind la domenii legate de istoria artei, cum ar fi antropologia sau arheologia. În ultimele cazuri, obiectele de artă pot să fie denumite artefacte arheologice.
Preistoria
[modificare | modificare sursă]Scoicile gravate create de Homo erectus datează încă de acum 500.000 de ani, deși experții nu sunt de acord dacă aceste gravuri pot să fie clasificate în mod corespunzător drept „artă”.[1][2] Au fost făcute o serie de revendicări ale artei, podoabei și structurilor neandertale, care datează de la aproximativ 130.000 înainte de prezent și sugerează că neanderthalii ar fi fost capabili de gândire simbolică,[9][10] dar niciuna dintre afirmațiile astea nu este acceptată pe scară largă.
Paleoliticul
[modificare | modificare sursă]Cea mai veche artă umană sigură care s-a găsit datează din epoca târzie a pietrei în timpul paleoliticului superior, posibil din jurul anilor 70.000 î.Hr., dar cu certitudine de la aproximativ 40.000 î.Hr., când primele opere creative au fost realizate din scoici, pietre și vopsea de Homo sapiens, folosind gândirea simbolică.[11] În timpul paleoliticului superior (50.000-10.000 î.Hr.), oamenii au practicat vânătoarea și adunarea și au trăit în peșteri, unde s-a dezvoltat pictura peșterilor.[12] În perioada neolitică (10.000 - 3.000 î.Hr.), a început producerea de obiecte de artizanat.
Apariția capacității creative în societățile astea timpurii exemplifică un avantaj selectiv evolutiv pentru indivizii artistici. Întrucât supraviețuirea nu depinde de producția de artă, indivizii producători de artă și-au demonstrat agenția asupra mediilor lor prin faptul că au avut timp liber pentru a crea îndatoririle lor esențiale, cum ar fi vânătoarea și adunarea.[13] Acești artiști preliminari erau rari și „foarte dotați” în comunitățile lor.[14] Ei au indicat progrese în cunoaștere și înțelegerea simbolismului.[15]
Cu toate astea, primele artefacte umane care prezintă dovezi de lucrătură cu un scop artistic sunt subiectul unor dezbateri. Este clar că o astfel de manoperă a existat în urmă cu 40.000 de ani în epoca Paleoliticului Superior, chiar dacă este foarte posibil să fi început mai devreme.
Manifestările artistice ale paleoliticului superior au atins apogeul în perioada magdaleniană (± 15.000 - 8.000 î.Hr.). Această creștere a rezultatelor creative este cunoscută sub numele de „Revoluția paleoliticului superior” sau „Explozia creatoare”.[16] Arta supraviețuitoare din această perioadă include mici sculpturi în piatră sau oase și picturi din peșteri. Primele urme de obiecte făcute de oameni au apărut în sudul Africii, în Marea Mediterană de Vest, în Europa Centrală și de Est (Marea Adriatică), Siberia (lacul Baikal), India și Australia. Aceste prime urme sunt, în general, piatră lucrată (silex, obsidian), lemn sau unelte făcute din oase. Pentru pigmentul roșu, s-a folosit oxid de fier. Culoarea, modelul și asemănarea vizuală sunt componente ale artei paleolitice. Modelele folosite includ zig-zaguri, cruciulițe și linii paralele.[17]
Au fost descoperite picturi rupestre în regiunea franco-cantabră. Există imagini abstracte, precum și imagini naturaliste. Picturile rupestre au reprezentat simbolic activitățile care au necesitat participanții învățați - au fost folosite ca instrumente de predare și au prezentat o nevoie crescută de comunicare și abilități specializate pentru oamenii timpurii.[18] Animale au fost pictate în peșterile din Altamira, Trois Frères, Chauvet și Lascaux. Sculptura este reprezentată de așa-numitele figurine Venus, figurine feminine care ar fi putut să fie folosite în cultele fertilității, cum ar fi Venus din Willendorf.[19] Există o teorie conform căreia figurinele astea ar fi fost făcute de femei ca expresii ale propriului corp.[20] Alte lucrări reprezentative din această perioadă sunt Omul din Brno[21] și Venus din Brassempouy.[22]
O funcție a artei paleolitice a fost cea magică, fiind folosită în ritualuri. Artiștii paleolitici erau oameni deosebiți, respectați în comunitate, deoarece operele lor de artă erau legate de credințele religioase. În acest fel, artefactele erau simboluri ale anumitor zeități sau spirite.[23]
- Posibul „cel mai vechi desen făcut de mâini umane”, descoperit în Peștera Blombos din Africa de Sud. Estimat ca fiind vechi de 73.000 de ani[8]
- Omul-leu sau Löwenmensch; c. 35.000-40.000 î.Hr.; fildeș de mamut; Muzeul Ulm (Germania)
- Picturi rupestre în Peștera din Lascaux (Montignac, Dordogne, Franța)
- Venus din Willendorf; c. 26.000 î.Hr.; calcar colorat cu ocru; Muzeul de Istorie Naturală din Viena (Austria)
- Venus din Dolní Věstonice; c. 26.000 î.Hr.; ceramică arsă; înălțime: 11,5 cm; Muzeul Morav (Brno, Cehia)[25]
- Venus din Brassempouy; c. 23.000 î.Hr.; fildeș de mamut; înălțime: 3,5 cm; Muzeul Național de Arheologie al Franței (Saint-Germain-en-Laye, Franța)[26]
- Bizon Lingând O Înțepătură de Insectă; 15.000–13.000 î.Hr.; os de cerb; Muzeul Național de Preistorie (Les Eyzies-de-Tayac-Sireuil, Franța)
Mezoliticul
[modificare | modificare sursă]În arheologia Lumii Vechi, mezoliticul (greacă: μέσος, mesos „mijloc”; λίθος, lithos „piatră”) este perioada dintre paleoliticul superior și neolitic. Termenul „epipaleolitic” este adesea folosit ca sinonim, în special în afara Europei de Nord și pentru perioada corespunzătoare în Levant și Caucaz. Mezoliticul are diferite perioade în diferite părți ale Eurasiei. Se referă la perioada finală a culturilor vânătorilor-culegători din Europa și Asia de Vest, între sfârșitul Ultimului Maxim Glacial și Revoluția Neolitică. În Europa se întinde între 15.000 și 5.000 î.Hr., iar Ordintul Mijlociu din aproximativ 20.000 până în 8.000 î.Hr. Termenul e mai puțin folosit în zonele din est, și deloc dincolo de Eurasia și Africa de Nord.
Neoliticul
[modificare | modificare sursă]Perioada neolitică a început în jur de 10.000 î.Hr. Arta rupestră din bazinul mediteranean iberic - datată între epoca mezolitică și cea neolitică - conținea picturi mici, schematice, ale unor figuri umane, cu exemple notabile în El Cogul, Valltorta, Alpera și Minateda.
Pictura neolitică seamănă cu cele găsite în nordul Africii (Munții Atlas din Sahara) și în zona modernă a Zimbabwe-ului. Pictura neolitică este adesea schematică, realizată cu mișcări de bază (bărbați sub formă de cruce și femei în formă triunghiulară). Există, de asemenea, picturi rupestre la râul Pinturas din Argentina, în special în Cueva de las Manos. În arta portabilă, a fost produs un stil numit ceramica Cardium, decorat cu amprente de cochilii. Au fost folosite materiale noi în artă, cum ar fi chihlimbarul, cristalul și jaspul. În perioada asta, au apărut primele urme ale planificării urbane, cum ar fi rămășițele de la Tell as-Sultan (Ierihon), Jarmo (Irak) și Çatalhöyük (Anatolia).[27] În Europa de Sud-Est au apărut multe culturi, cum ar fi cultura Cucuteni (din România, Republica Moldova și Ucraina), și cultura Hamangia (din România și Bulgaria). Alte regiuni cu multe culturi sunt China, cele mai notabile fiind cultura Yangshao și cultura Longshan; și Egipt, cu cea badariană, si culturile Naqada I, II și III.
Materialele comune ale sculpturilor neolitice din Anatolia sunt fildeșul, piatra, lutul și osul. Multe sunt antropomorfe, în special cele feminine, zoomorfe fiind rare. Figurinele feminine sunt atât grase, cât și subțiri. Sculpturi atât zoomorfe, cât și cele antropomorfe au fost descoperite în Siberia, Afganistan, Pakistan și China.[28]
- Omul din Urfa; c. 9000 î.Hr,; gresie; înălțime: 1,8 m; din actuala Turcie; Muzeul Arheologic din Şanlıurfa (Şanlıurfa, Turcia)
- Fragment de bol; al culturii Halaf fin Mesopotamia; 5600-5000 î.Hr,; cermaică; 8.2 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Vas; al culturii Dimini din Grecia; 5300-4800 î.Hr.; ceramică; înălțime: 25 cm, diametrul la buză: 12 cm; Muzeul Național de Arheologie (Atena)
- Gânditorul; al culturii Hamangia din România; c. 5000 î.Hr.; teracotă; înălțime: 11,5 cm; Muzeul Național de Istorie a României (București)
- Figurină feminină; al culturii Vinča din Serbia; 4500-3500 î.Hr.; lut ars și pictat; per ansamblu: 16,1 cm; Muzeul de Artă din Cleveland (Cleveland, Ohio, SUA)
- Figurina unui om cu barbă; al culturii Naqada I din Egipt; 3800-3500 î.Hr.; brecie; din Egiptul de Sus; Musée des Confluences (Lyon, Franța)
- Vas în „stilul cu flăcări”; din perioada Jōmon a Japoniei; c. 2750 î.Hr.; ceramică cu ornamente decorate și aplicate; înălțime: 61 cm, diametru: 55,8 cm; Muzeul de Artă din Cleveland
Epoca metalelor
[modificare | modificare sursă]Ultima fază preistorică e Epoca Metalelor (sau sistemul celor trei epoci), timp în care folosirea cuprului, bronzului și fierului a transformat societățile antice. Când oamenii puteau să prelucreze metale, ustensile metalice ar putea să fie folosite pentru producerea de noi unelte, arme și artă.
În calcolitic (epoca cuprului) au apărut megaliții. Exemple includ dolmenul, și menhirul, așa cum se observă în complexele de la Newgrange și Stonehenge.[29] În Spania, s-a format cultura Los Millares. În Malta, complexele de temple sunt formate din Haġar Qim, Mnajdra, Tarxien și Ġgantija au fost construite. În Insulele Baleare, s-au dezvoltat culturi megalitice notabile, cu diferite tipuri de monumente: naveta, un mormânt în formă de piramidă trunchiată, cu o cameră de înmormântare alungită; taula, două pietre mari, una pusă vertical și cealaltă orizontală una deasupra celeilalte; și talaiotul, un turn cu o cameră acoperită și o cupolă falsă.[30]
În Epoca Fierului, au apărut în Europa culturile Hallstatt (în Austria) și La Tène (în Elveția) Prima s-a dezvoltat între secolele al VII-lea și al V-lea î.Hr., prezentată de necropole cu morminte tumulare și o cameră de înmormântare din lemn sub forma unei case, adesea însoțită de un cărucior pe patru roți. Ceramica e policromă, cu ornamente geometrice și accesorii metalice. La Tène s-a dezvoltat între secolele al V-lea și al IV-lea î.Hr., și e mai cunoscută cu numele de „arta celtică timpurie”. A produs multe obiecte de fier, cum ar fi săbii și sulițele, care nu au supraviețuit bine până în anii 2000 din cauza ruginii.
Epoca Bronzului se referă la perioada în care bronzul era cel mai bun material disponibil. Bronzul era folosit pentru scuturi, fibule și alte obiecte foarte decorate, cu diferite etape de evoluție a stilului. Ornamentația a fost influențată de arta greacă, etruscă și scită.[31]
Antichitatea
[modificare | modificare sursă]În prima perioadă a istoriei înregistrate, arta a coincis cu scrierea. Au apărut marile civilizații ale Orientului Apropiat: Egiptul și Mesopotamia. La nivel global, în perioada asta, primele mari orașe au apărut în apropierea râurilor majore: Nilul, Tigrul și Eufratul, Ind și Fluviul Galben.
Unul dintre marile progrese ale acestei perioade a fost scrierea, care a fost dezvoltată din tradiția comunicării folosind imagini. Prima formă de scriere au fost simbolurile Jiahu din China neolitică, dar prima scriere adevărată a fost cea cuneiformă, apărut în Mesopotamia c. 3500 î.Hr., scrisă pe tăblițe de lut. S-a bazat pe baza elementelor pictografice și ideografice, în timp ce sumerienii au dezvoltat mai târziu silabe pentru scriere, reflectând fonologia și sintaxa limbii sumeriene. În Egipt, scrierea hieroglifică a fost dezvoltată folosind și imagini, apărând pe opere de artă cum ar fi Paleta lui Narmer (3.100 î.Hr.). Civilizația de pe Valea Indului a sculptat sigilii cu texte scurte și decorate cu reprezentări ale animalelor și oamenilor. Între timp, olmecii au sculptat capete colosale și au decorat alte sculpturi cu propriile lor hierglife. În perioadele astea, screfea era accesibilă doar elitelor.
Mesopotamia
[modificare | modificare sursă]Arta mesopotamiană s-a dezvoltat în zona dintre Râurile Tigris și Eufrat în Irak și Siria, unde încă din mileniul al IV-lea î.Hr., au existat multe culturi diferite, cum ar fi Sumerul, Akkadul, amoriții și Caldeea. Arhitectura mesopotamiană s-a caracterizat prin folosirea cărămizilor, a buiandrugurilor și a mozaicului de conuri. Exemple notabile sunt ziguratele, temple mari sub formă de piramide în trepte. Mormântul era o cameră acoperită cu o cupolă falsă, ca în unele exemple găsite la Ur. De asemenea, existau palate cu ziduri cu o terasă, în formă de zigurat, unde grădinile erau o caracteristică importantă. Grădinile suspendate din Babilon a fost una dintre cele șapte minuni ale lumii antice.
Sculptura în relief s-a dezvoltat în lemn și piatră. Sculptura înfățișează scene religioase, militare și de vânătoare, inclusiv figuri umane și animale. În perioada sumeriană, au fost produse mici statui de oameni. Ele aveau o formă unghiulară și erau produse din piatră colorată. Figurinele aveau de obicei capul chel cu mâinile îndoite pe piept. În perioada akkadiană, statuile înfățișau figuri cu părul lung și barbă, cum ar fi stela lui Naram-Sin. În perioada amorită (sau neosumeriană), s-au produs statui care îl reprezintă pe regele Gudea al Lagașului, cu manta, un turban pe cap și cu mâinile pe piept. Din timpul stăpânirii babiloniene, Stela lui Hammurabi e importantă, pentru că îl înfățișează pe marele rege Hammurabi deasupra unei copii scrise a legilor pe care le-a introdus. Sculptura asiriană e remarcabilă pentru antropomorfismul bovinelor și figurile înaripate.[32]
- Închinător masculin în picioare, una dintre cele 12 statui din Tezaurul de la Tell Asmar; 2900-2600 î.Hr.; alabastru de gips, scoică, calcar negru și bitum; 29,5 × 12,9 × 10 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Statui sumeriene care reprezintă închinători (bărbați și femei); 2800-2400 î.Hr. (Perioada Dinastică Timpurie); Muzel Național al Irakului (Bagdad)
- Ornament în formă de cap de taur, de la o liră; 2600-2350 î.Hr.; bronz încrustat cu scoici și lapis lazuli; înălțime: 13,3 cm, lățime: 10,5 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
- Unul dintre Berbecii dintr-un tufiș; 2600–2400 î.Hr.; aur, cupru, scoici, lapis lazul și calcar; înălțime: 45,7 cm; British Museum (Londra)
- Stindardul Urului; 2600–2400 î.Hr.; scoici, calcar roșu și lapis lazuli pe lemn; înălțime: 21,7 cm, lungime: 50,4 cm; descoperit în Cimitirul Regal din Ur (Guvernoratul Dhi Qar, Irak); British Museum
- Sigiliul lui Hash-hamer, prezentându-l pe regele Ur-Nammu pe tron, cu o imprsie modernă; circa 2100 î.Hr.; înălțime: 5,3 cm; British Museum
- Geniu înaripat asirian; 713-706 î.Hr.; înălțime: 3,3 m, lățime: 2,1 m; Luvru
Egipt
[modificare | modificare sursă]Una dintre primele mari civilizații a apărut în Egipt, care a avut opere de artă elaborate și complexe produse de artiști și meșteri profesioniști. Arta egipteană antică e religioasă și simbolică. Având în vedere că cultura avea o structură și o ierarhie de putere extrem de centralizate, o mare cantitate de artă a fost creată pentru a-l onora pe faraon, inclusiv mari monumente. Arta și cultura egipteană au accentuat conceptul religios al nemuririi. Arta egipteană ulterioară include arta coptă și cea bizantină.
Arhitectura e caracterizată de structuri monumentale, construite cu blocuri mari de piatră, buiandruguri și coloane solide. Monumentele funerare includ mastabaua, morminte dreptunghiulare; piramidele, care includeau piramidele în trepte (Saqqara) sau piramidele cu fețele netede (Giza); și hipogeul, morminte subterane (Valea Regilor). Alte clădiri mari sunt templele, care avea tendința de a fi complexe monumentale precedate de o cale de sfincși și obeliscuri. Templele folosesc piloni și pereți trapezoizi. Templele din Karnak, Luxor, Philae și Edfu sunt exemple bune. Un alt tip de templu este templul sculptat în stâncă, sub forma unui hipogeu, găsit în Abu Simbel și Deir el-Bahri.
Pictura din epoca egipteană folosește o juxtapunere a planurilor suprapuse. Imaginile sunt reprezentate ierarhic, adică Faraonul este mai mare decât subiecții obișnuiți sau dușmanii descriși de partea sa. Egiptenii au pictat conturul capului și a membrelor în profil, în timp ce torsul, mâinile și ochii erau pictați din față. Artele aplicate s-au dezvoltat în Egipt, în special în prelucrarea lemnului și a metalelor. Există exemple superbe, cum ar fi mobilă de cedru încrustată cu abanos și fildeș, care poate să fie văzută în Muzeul Egiptean din Cairo sau în Muzeul Metropolitan de Artă din New York. Alte exemple includ operele găsite în mormântul lui Tutankhamon, care au o valoare artistică deosebită.[33] În București, Muzeul George Severeanu are o colecție de 11 antichități egiptene expuse chiar în sala de la intrare, printre ele numărându-se și palma stângă a unei mâini de mumie cu o amuletă de faianță albastră.
- Statuie a lui Amenemhat stând în genunchi și ținând o stelă cu inscripții; circa 1500 î.Hr.; calcar; Muzeul Egiptean din Berlin (Germania)
- Colier cu pectoral (bijuterie purtată pe piept), al prințesei Sithathoriunet; 1887–1813 î.Hr.; aur, carneol, lapis lazuli, turcoaz, granat și feldspat; înălțimea pectoralului: 4,5 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Frescă în care apare Nebamun vânând păsări; circa 1350 î.Hr.; ipsos pictat; 98 × 83 cm; British Museum (Londra)
- Masca lui Tutankhamon; circa 1327 î.Hr.; aur masiv, lapis lazuli, carneol, obsidian, turcoaz și pastă de sticlă;[34] înălțime: 54 cm; descoperită în 1922 de Howard Carter; Muzeul Egiptean din Cairo (Egipt)
- Bustul lui Nefertiti; 1352–1336 î.Hr.; calcar, ipsos și vopsea; înălțime: 48 cm; de la Amarna (Egipt); Neues Museum (Germania)
- Bine conservatul Templu al lui Isis din Philae (Egypt), unul dintre cele mai bine conservate temple din Egiptul antic, 380 î.Hr.-117 d.Hr.
- Ilustrații cu diverse tipuri de capiteluri, desenate de egiptologul Karl Richard Lepsius
Civilizația de pe Valea Indului (Harappa)
[modificare | modificare sursă]Descoperită cu mult timp după civilizațiile contemporane din Mesopotamia și Egipt, Civilizația de pe Valea Indului sau civilizația Harappa (c. 2400–1900 î.Hr.) este acum recunoscută ca fiind extraordinar de avansată, comparabilă în multe privințe cu acele culturi. S-au găsit diverse sculpturi, sigilii, ceramică, bijuterii de aur și figurine detaliate anatomic de teracotă, bronz și steatit.[35]
O serie de figurine de aur, teracotă și piatră ale fetelor în poziții de dans dezvăluie prezența unei forme de dans. Aceste figurine din teracotă includ vaci, urși, maimuțe și câini. Animalul descris pe majoritatea sigiliilor din siturile perioadei mature nu a fost identificat în mod clar. Partea taur, parte zebră, cu un corn maiestuos, fiind o sursă de speculații. Până în prezent, nu există dovezi suficiente pentru susținerea afirmațiilor conform cărora acea reprezentare a avut o semnificație religioasă sau cultă.[36]
Statuete realiste au fost găsite în siturile Civilizației din Valea Indului. Una dintre ele este celebra statuetă de bronz a unei fete dansatoare cu membre subțiri, împodobită cu bretele, găsită în Mohenjo-daro. Alte două statuete realiste au fost găsite în Harappa în săpături stratificate corespunzătoare, care prezintă un tratament aproape clasic al formei umane: statueta unui dansator care pare să fie bărbat, și un tors mascul de jasp roșu, ambele acum în Muzeul Național din New Delhi. Arheologul Sir John Marshall a reacționat cu surprindere când a văzut aceste două statuete de la Harappa:[37]
„Când le-am văzut prima dată, mi-a fost greu să cred că erau preistorice; păreau să supere complet toate ideile consacrate despre arta și cultura timpurii. Modelarea de genul acesta era necunoscută în lumea antică până în epoca elenistică a Greciei și, prin urmare, credeam că trebuie să fi fost făcută o greșeală; că aceste cifre și-au găsit drumul la niveluri cu vreo 3000 de ani mai vechi decât cele cărora le aparțineau în mod corespunzător...[37]”
Aceste statuete rămân controversate, datorită tehnicilor lor avansate. În ceea ce privește torsul de jasp roșu, descoperitorul, Madho Sarup Vats, revendică o dată harappă, dar Marshall a considerat că această statuetă este probabil istorică, datând din perioada Gupta, comparând-o cu mult mai târziul Tors Lohanipur.[38][39] O a doua statuetă destul de asemănătoare din piatră gri a unui bărbat care dansează a fost de asemenea găsită. În general, antropologul Gregory Possehl tinde să considere că statuele astea formează probabil culmea artei harappe din perioada harappă matură.[38]
La Mohenjo-daro au fost găsite sigilii înfățișând o figură care stătea pe cap, iar o altă șezând cu picioarele încrucișate în ceea ce unii numesc o poziție de tip yoga, precum așa-numitul Sigiliu Pashupati. Această figură a fost identificată în mod diferit. Sir John Marshall a identificat o asemănare cu zeul hindus Shiva.[40] Dacă acest lucru poate să fie verificat, ar fi o dovadă că unele aspecte ale hinduismului sunt anterioare celor mai vechi texte, Veda.
- Vas ceremonial; 2600-2450 î.Hr.; teracotă cu vopsea neagră; 49,53 × 25,4 cm; Muzeul de Artă al Comitatului Los Angeles (SUA)
- Sigiliu cu o impresie modernă lângă el, cu un unicorn și un arzător de tămâie (?); 2600-1900 î.Hr.; steatit ars; 3,8 x 3,8 x 1 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Regele-Preot; 2400–1900 î.Hr.; steatit; înălțime: 17,5 cm; Muzeul Național al Pakistanului (Karachi)
- Tors al unui bărbat care dansează; 2400-1900 î.Hr.; calcar; înălțime: 9,9 cm; Muzeul Național din New Delhi (India)
China Antică
[modificare | modificare sursă]În timpul Epocii de Boronz în China (dinastiile Shang și Zhou), intercesiunile de curte și comunicarea cu lumea spiritelor erau conduse de un șaman (eventual regele însuși). În timpul dinastiei Shang (c. 1600-1050 î.Hr.), divinitatea supremă era Shangdi, dar familiile aristocratice au preferat să contacteze spiritele strămoșilor lor. Pregăteau pentru ei banchete elaborate cu mâncare și băutură, încălzite și servite în vase ritualice de bronz. Vasele de bronz erau folosite în ritualurile religioase pentru cimentarea autorității Dhang, iar când capitala Shang a căzut, în jurul anului 1050 î.Hr., cuceritorii săi, Zhouii (c. 1050-156 î.Hr.), au continuat să folosească containerele astea în ritualuri religioase, dar în principal pentru mâncare, mai degrabă decât pentru băut. Curtea Shang fusese acuzată de o beție excesivă, iar Zhou, promovând Tian-ul imperial („Raiul”) ca forță spirituală principală, mai degrabă decât strămoșii, limitează vinul în riturile religioase, în favoarea mâncării. Folosirea bronzurilor ritualice a continuat până în timpul dinastiei Han timpurii (206 î.Hr. - 220 d.Hr.).
Unul dintre motivele cel mai des folosite e taotie-ul, o față stilizată împărțită central în două jumătăți de imagine aproape în oglindă, cu nări, ochi, sprâncene, maxilare, obraji și coarne, înconjurată de modele incizate. Nu se poate determina dacă taotie a reprezentat creaturi reale, mitologice sau în întregime imaginare.
Bronzurile enigmatice de la Sanxingdui, în apropiere de Guanghan (în provincia Sichuan), sunt dovezi ale unui misterios sistem religios sacrificial, spre deosebire de orice altceva din China antică și cu totul diferite de arta contemporă a dinastiei Shang de la Annyang. Săpăturile de la Sanxingdui din 1986 au scos la iveală patru gropi care conțin artefacte de bronz, jad și aur. S-a găsit o statuie mare de bronz, cu o figură umană, care se află pe un piedestal decorat cu capete abstracte de elefant. Pe lângă figura în picioare, primele două gropi conțineau peste 50 de capete de bronz, unele purtând pălărie și trei acoperite frontal cu foițe de aur.
- Statuia unui rege sau lider șaman; c. 1200–1000 î.Hr.; probabil bronz; înălțime totală: 2,62 m; Muzeul Sanxingdui (Guanghan, provincia Sichuan, China)
- Houmuwu ding, cel mai mare bronz antic găsit vreodată; 1300–1046 î.Hr.; bronz; Muzeul Național al Chinei (Beijing)
- Set de altar; secolul al XI-lea î.Hr. târziu; bronz; per ansamblu (masa): înălțime: 18,1 cm, lățime: 46,4 cm, adâncime: 89,9 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Unul dintre soldații din Armata de Teracotă, o colecție celebră de sculpturi de teracotă care înfățișează armatele lui Qin Shihung-di, primul împărat al Chinei
Grecia
[modificare | modificare sursă]Chiar și în antichitate, artele Greciei erau recunoscute de alte culturi ca fiind preeminente. Poetul latin Horațiu, scriind în epoca împăratului roman Augustus (secolul I î.Hr. până în secolul I d.Hr.), a remarcat celebru că, deși cucerită pe câmpul de luptă, „Grecia captivă și-a biruit cuceritorul sălbatic și a adus artele la Roma rustică.” Puterea artei grecești constă în reprezentarea figurii umane și concentrarea sa asupra ființelor umane și a zeilor antropomorfi ca subiecți principali. În perioada clasică (secolele V și IV î.Hr.), realismul și idealismul erau echilibrate delicat. În comparație, operele din epocilie anterioare geometrică (secolele IX - VIII î.Hr.) și arhaică (secolele VII - VI î.Hr.) par uneori primitive, dar acești artiști aveau obiective diferite: reprezentarea naturalistă nu era neapărat scopul lor. Iubitorul de artă romană a colectat originale grecești antice, replici romane ale artei grecești sau picturi și sculpturi nou create, realizate într-o varietate de stiluri grecești, păstrând astfel pentru lucrări de artă posteritate pierdute altfel. Fresce, sculpturi și mozaicuri au decorat spații publice și case bine făcute. Reprezentări grecești au apărut și pe bijuteriile romane, pe vase de aur, argint, bronz și teracotă și chiar pe arme și greutăți comerciale. Încă din Renaștere, artele Greciei antice, transmise prin Imperiul Roman, au servit ca temei al artei occidentale.[41]
Perioada preclasică
[modificare | modificare sursă]Artiști greci și etrusci au construit pe fundațiile artistice ale Egiptului, dezvoltând în continuare sculptura, pictura, arhitectura și ceramica. Arta greacă a început ca fiind mai mică și mai simplă decât cea egipteană, iar influența artei egiptene asupra grecilor a început în Insulele Ciclade între 3300 - 2003 î.Hr. Statuetele cicladice erau simple, lipsite de trăsături faciale, cu excepția nasului.
- Harpistul, cea mai reprezentativă operă de artă cicladică; 2750-2200 î.Hr.; marmură; înălțime: 29,5 cm; se spune că ar fi de la Keros (Insulele Ciclade); Muzeul Național de Arheologie (Atena)
- Figurină cicladică feminină; 2700–2600 î.Hr.; marmură; înălțime: 37,1 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Ulcior, un exemplar al ceramicii de Kamares; 1850-1675 î.Hr,; ceramică; înălțime: 27 cm; de la Phaistos (Creta, Grecia); Muzeul Arheologic din Heraklion (Grecia)
- Masca lui Agamemnon, cea mai reprezentativă operă de artă miceniană; 1675-1600 î.Hr.; aur; înălțime: 25 cm, lățime: 27 cm, greutate: 169 g; Muzeul Național de Arheologie (Atena)
- Zeită minoică cu șerpi; 1460-1410 î.Hr.; faianță; înălțime: 29,5 cm; din Depozitul Templului din Knossos; Muzeul Arheologic din Heraklion
- Trei figurine feminine miceniene; 1400-1300 î.Hr.; teracotă; înălțimi: 10,8 cm, 10,8 cm și 10,5 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
- Colier micenian; 1400-1050 î.Hr.; teracotă aurită; diametrul rozetelor: 2,7 cm, cu variații de aproximativ 0,1 cm, lungimea pandantivului: 3,7 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
Perioada geometrică
[modificare | modificare sursă]După prăbușirea civilizației miceniene, a apărut un stil artistic elen care ilustrează clar ruptura în cultură și artă dintre Epoca Bronzului și cea a Fierului care a urmat. Stilurile protogeometrice (circa 1050-900 î.Hr.) și geometricele (circa 900-700 î.Hr.) se caracterizează prin simplitatea lor marcantă de decorare, deoarece motivele florale și marine mai vechi au fost înlocuite cu modele abstracte. În noile stiluri, modelul a fost aplicat riguros la formă, fiecare element decorativ fiindu-i subordonat, dar îmbunătătind întregul. Suprafețele sunt decorate cu triunghiuri, linii, semicercuri și cercuri concentrice. Meandrul (cunoscut și ca cheie greacă) era popular, la fel ca romburile, zig-zagurile și stelele. Figurile geometrice, pictate sau sculptate, se conformează unei estetici abstracte. Chiar dacă au forme reconoscibile, oamenii și animalele sunt compuși dintr-o combinație de cercuri, triunghiuri și dreptunghiuri, mai degrabă decât forme organice, realiste.[42]
- Crater cu capacul decorat cu o mică hidrie în vârf; 750-740 î.Hr,; teracotă; înălțime: 114,9 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Crater; 750-735 î.Hr.; teracotă; înălțime: 108,3 cm, diametru: 72,4 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
- Statueta unui cal; 750-700 î.Hr.; bronz; per ansamblu: 11,5 x 10 x 2,6 cm; Muzeul de Artă din Cleveland (Cleveland, Ohio, US)
- Statueta unui cal; circa 740 î.Hr.; bronz; înălțime: 6,5 cm; Luvru
Perioada clasică și cea elenistică
[modificare | modificare sursă]Figura umană a rămas cea mai semnificativă reprezentare din sculptura greacă din perioada clasică (secolele V și IV î.Hr.). Artiștii s-au străduit să echilibreze frumusețea corporală idealizată și anatomia din ce în ce mai realistă, imitând natura prin redarea precisă a ligamentelor, musculaturii și curbelor formei umane.[43]
- Amforă; circa 530 î.Hr.; teracotă pictată; înălțime: 62,2 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Partenonul de pe Acropola din Atena, cel mai cunoscut templu grec doric, construit din marmură și calcar, între circa 460-406 î.Hr., dedicate zeiței Atena[44]
- Oglindă cu suportul în formă de femeie; mijlocul secolului al V-lea î.Hr.; bronz; înălțime: 40,41 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
- Relieful de mormânt al lui Thraseas și Euandria; 375-350 î.Hr.; marmură pentilică; înălțime: 160 cm, lățime: 91 cm; Muzeul Pergamon (Berlin)
- Statueta unei femei; secolul al II-lea î.Hr.; teracotă; înălțime: 29,2 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
- Venus din Milo; 130–100 î.Hr.; marmură; înălțime: 203 cm; Luvru
- Mozaic care prezintă Epifania lui Dionis; secolul al II-lea d.Hr.; din Vila lui Dionis (Dion, Grecia); Muzeul Arheologic din Dion
- Ilustrații cu exemple de ornamente și modele grecești, desenate în 1874
Fenicia
[modificare | modificare sursă]Artei feniciene îi lipsesc caracteristici unice care ar putea să o distingă de contemporanele sale. Acest lucru se datorează faptului că e puternic influențată de culturile artistice străine: în primul rând de Egipt, Grecia și Asiria. Fenicienii învățați pe malurile Nilului și Eufratului au dobândit o experiență artistică largă și au ajuns în sfârșit să-și creeze propria lor artă, care e un amalgam de modele și perspective străine.
De-a lungul timpului, influența artistică egipteană a devenit deosebit de importantă, reflectând adesea relațiile politice și economice în evoluție între cele două civilizații.[45] De exemplu, celebrul sarcofag Ahiram arată o mică influență a dinastiilor XX și XXI ale Egiptului - în schimb purtând convenții artistice din nordul Siriei[46] - în timp ce arta ulterioară avea motive egiptene care reflectau reluarea legăturilor feniciene cu a XXII-a Dinastie Egipteană.[47] Arta feniciană s-a diferențiat și de contemporanii săi în continuarea convențiilor din Epoca Bronzului până în cea a Fierului, producând de exemplu măștile din teracotă specific feniciene.[48] Pe baza relatărilor contemporane, artizanii fenicieni erau cunoscuți pentru priceperea cu care prelucrau lemnul, fildeșul, bronzul și textilele.
- Placă decorativă care înfățișează lupta dintre un om și un grifon; 900–800 î.Hr.; fildeș de Nimrud; Muzeul de Artă din Cleveland (Cleveland, Ohio, SUA)
- Mască; secolul al IV-lea î.Hr.; găsită într-un mormânt din San Sperate (Sardinia, Italia); Muzeul Național de Arheologie din Cagliari (Cagliari, Sardinia, Italia)
- Mărgică în formă de față; mijlocul secolului al IV-lea, secolul al III-lea î.Hr.; sticlă; înălțime: 2,7 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Cercel dintr-o pereche, fiecare cu câte patru fețe în relief; sfârșitul secolului al IV-lea, secolul al III-lea î.Hr.; aur; per ansamblu: 3,5 x 0,6 cm; Muzeul de Artă
Etruscii
[modificare | modificare sursă]Arta etruscă a fost produsă de civilizația etruscă în Italia Centrală între secolele al IX-lea și al II-lea î.Hr.. Din jurul anilor 600 î.Hr., a fost puternic influențată de arta greacă, care a fost importată de etrusci, dar și-a păstrat întotdeauna caracteristici distincte. Deosebit de puternice în această tradiție au fost sculpturile figurative de teracotă (în special mărimi naturale pe sarcofage sau temple), pictura pe perete și prelucrarea metalelor, în special a bronzului. Au fost produse bijuterii și pietre gravate de înaltă calitate.[49]
Sculptura etruscă din bronz turnat a fost renumită și exportată pe scară largă, dar relativ puține exemplare au supraviețuit (materialul era prea valoros și a fost reciclat ulterior). Spre deosebire de teracotă și bronz, au existat relativ puține sculpturi etrusce din piatră, în ciuda faptului că etruscii controlau surse fine de marmură, inclusiv marmură de Carrara, care pare să nu fi fost exploatată până la romani.
Majoritatea operelor care au supraviețuit provin din morminte, fiind de obicei înghesuite cu sarcofage și lucruri de morminte, sau fragmente de teracotă de la sculpturi arhitecturale, mai ales în jurul templelor. Pentru morminte au fost produse toate frescele, care prezintă scene de sărbătoare și unele subiecte mitologice narative.
- Vas pentru apă cu Heracle și Hidra; circa 525 î.Hr.; ceramică; înălțime: 44,5 cm, diametru: 33,8 cm; Vila Getty (California, SUA)
- Apollo din Veii; circa 510 î.Hr.; teracotă pictată; înălțime: 1,81 m; Muzeul Național Etrusc (Roma)
- Frescă cu dansatori și cântăreți; circa 475 î.Hr.; frescă; înălțime (a peretelui); 1,7 m; Mormântul Leoparzilor (Necropola Monterozzi, Lazio, Italy)
Dacia
[modificare | modificare sursă]Arta dacă este arta asociată cu popoarele cunoscute sub numele de daci sau traci nordici. Dacii au creat un stil artistic în care pot să fie văzute influențele sciților și ale grecilor. Au fost foarte pricepuți în prelucrarea aurului și a argintului și în olărie. Ceramica era albă, cu ornamente roșii în motive florale, geometrice și zoomorfe. Astăzi, o mare colecție de capodopere dacice se află în Muzeul Național de Istorie al României din București, una dintre cele mai cunoscute fiind Coiful de la Coțofenești
Geto-dacii locuiau pe un teritoriu foarte mare, întinzându-se din Balcani până la nordul Carpaților și din Marea Neagră și râul Tyras până la câmpia râului Tisa, uneori chiar până la Dunărea de Mijloc.[50] Între secolele al XV-lea și al XII-lea, cultura geto-dacă a fost influențată de războinicii Tumulus-Urnfield din Epoca Bronzului.
- Una dintre brățările dacice; secolele al V-lea-al IV-lea î.Hr.; aur 5th-4th century BC; gold; Muzeul Național de Istorie al României (București)
- Coiful de la Coțofenești; secolul al IV-lea î.Hr.; Muzeul Național de Istorie al României
- Riton; secolele al IV-lea-al III-lea î.Hr.; posibil făcut din aur și argint; Muzeul Național de Istorie al României
- Coiful de la Peretu; 310-290 î.Hr.; arhint aurit; din Peretu (Județul Teleorman, România); Muzeul Național de Istorie al României
Iberia preromană
[modificare | modificare sursă]Arta iberică preromană se referă la stilurile dezvoltate de iberici, din Epoca Bronzului până la cucerirea romană. Din motivul ăsta e uneori descrisă ca „arta iberică”.
Aproape toate operele existente ale sculpturii iberice reflectă în mod vizibil influențele grecești și feniciene, precum și cele asiriene, hitite și egiptene. Cu toate astea, au propriul lor caracter unic. În cadrul acestei moșteniri stilistice complexe, opere individuale pot să fie plasate într-un spectru de influențe - unele fiind de inspirație feniciană, iar altele atât de asemănătoare cu lucrările grecești, încât ar fi putut să fie importate direct din regiunea respectivă. În general, gradul de influență este corelat cu regiunea de origine a operei și, deci, sunt clasificate în grupuri pe baza asta.
- Bicha din Balazote; secolul al VI-lea î.Hr.; sculptat din două blocuri de calcar; înălțime: 73 cm; Muzeul Național de Arheologie al Spaniei (Madrid)
- Doamna din Elche; circa 450 î.Hr.; calcar; Muzeul Național de Arheologie al Spaniei
- Leul din Nueva Carteya; secolul al IV-lea î.Hr.; calcar; înălțime: 60 cm; Muzeul Arheologic din Córdoba (Spania)
- Figurina unui bărbat; secolele al III-lea-al II-lea î.Hr.; bronz; înălțime: 6.8 cm; Muzeul de Artă al Comitatului Los Angeles (SUA)
Hitiții
[modificare | modificare sursă]Arta hitită a fost produsă de civilizația hitită din Anatolia antică, în Turcia modernă, și se extinde și din Siria în timpul celui de-al II-lea mileniu î.Hr., din secolul al XIX-lea până în secolul al XII-lea î.Hr. Perioada asta se încadrează în Epoca anatoliană a Bronzului. Se caracterizează printr-o lungă tradiție de reprezentări și motive canonizate rearanjate, chiar dacă sunt încă recunoscute, de artiști pentru transmiterea sensul unei populații în mare parte analfabete.
„Datorită vocabularului limitat al tipurilor figurative [și motivelor], invenția pentru artistul hitit a fost de obicei o chestiune de a combina și manipula unitățile pentru a forma compoziții mai complexe”[51]
Multe dintre aceste reprezentări recurente gravitează în jurul înfățișătii zeităților hitite și a practicilor ritualice. Există, de asemenea, o prevalență a scenelor de vânătoare în reliefurile hitite și în formele reprezentate ale animalelor. O mare parte a artei provine din așezări ca Alaca Höyük, sau capitala hitită Hattușa din apropierea orașului modern Boğazkale. Savanții au dificultăți în datarea unei mari părți a artei hitite, menționând faptul că lipsesc inscripții și o mare parte din materialele găsite, în special din locurile de înmormântare, au fost mutate din locațiile lor originale și distribuite printre muzee în secolul al XIX-lea.
- Cupă de băut, în formă de pumn; 1400-1380 î.Hr.; argint; din Turcia Centrală; Muzeul de Arte Frumoase (Boston, SUA)
- Vas în forma capului și torsului de cerb (sau riton); circa secolele al XIV-lea-al XIII-lea î.Hr.; argint cu incrustații de aur; înălțime: 18 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Sigiliul lui Tarkasnawa, rege al regatului Mira; circa 1220 î.Hr.; argint; înălțime: 1 cm, diametru: 4.2 cm; Muzeul de Artă Walters (Baltimore, SUA)
- Trei reliefuri din Muzeul Arheologic din Adana (Turcia)
Bactrienii
[modificare | modificare sursă]Complexul Arheologic Bactria–Margiana (cunoscut și ca civilizația Oxus) este denumirea arheologică modernă a unei civilizații din Epoca Bronzului din Asia Centrală, datată în circa 2300-1700 î.e.n., în actualul nord al Afganistanului, estul Turkmenistanului, sudul Uzbekistanului și vestul Tadjikistanului, centrat pe Amudaria-ul superior (râul Oxus). Siturile sale au fost descoperite și numite de arheologul sovietic Viktor Sarianidi (1976). Centrele urbane monumentale, palatele și clădirile cultice au fost descoperite, în special la Gonur-depe din Turkmenistan.
Materiale bactriene au fost găsite la Civilizația de pe Valea Indului, pe Platoul Iranului și în Golful Persic.[52] Constatările din cadrul siturilor bactriene prezintă dovezi suplimentare ale contactelor comerciale și culturale. Ele includ un sigiliu cilindric de tip elamit și un sigiliu harapp cu un elefant și niște text harapp găsit la Gonur-depe.[53] Relația dintre Altyn-Depe și Valea Indului pare să fi fost deosebit de puternică. Printre descoperiri se aflau două sigilii harappe și obiecte de fildeș. Așezarea harappă Shortugai, din nordul Afganistanului, pe malurile Amudaria-ului, a servit probabil ca stație comercială.[54]
Un tip celebru de opere de artă bacteriene sunt „prințesele bacteriene” (cunoscute și ca, „doamnele de Oxus”). Purtând rochii mari stilizate, cu mâneci bufante, precum și acoperăminte care se îmbină cu părul, ele întruchipează o zeiță, personajul mitologiei asiatice centrale care joacă un rol regulator, liniștind forțele neîmblânzite. Aceste statuete sunt realizate prin combinarea și asamblarea materialelor de culori contrastante. Materialele preferate sunt cloritul (sau pietre similare care sunt verde închis), un calcar albicios, alabastru sau scoici marine din Oceanul Indian.[55] Diferitele elemente ale corpului și ale costumului sunt sculptate separat și unite, ca într-un puzzle.
- Topor cu un demon cu cap de vultur și animale; mileniul al III-lea târziu-mileniul al II-lea timpuriu î.Hr.; arhint aurit; lungime: 15 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Figurina unei cămile; mileniul al III-lea târziu-mileniul al II-lea timpuriu î.Hr.; aliaj de cupru; 8.89 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
- Figurină feminină de tipul „prințesă bactriană”; 2500–1500 î.Hr.; clorit (rochia și acoperământul de pe cap) și calcar (capul, mâinile și un picior); înălțime: 13,33 cm; Muzeul de Artă al Comitatului Los Angeles (SUA)
Celții
[modificare | modificare sursă]Arta celtică este asociată cu popoarele cunoscute sub numele de celți; cei care vorbeau limbile celtice din Europa, din preistorie până în perioada modernă. Se referă, de asemenea, la arta popoarelor antice a căror limbă este incertă, dar au asemănări culturale și stilistice cu vorbitorii de limbi celtice.
Arta celtică este un termen dificil de definit, care acoperă o perioadă imensă de timp, geografie și culturi. S-a făcut un caz pentru continuitatea artistică în Europa din Epoca Bronzului și, într-adevăr, din epoca neolitică precedentă; cu toate astea, arheologii folosesc în general termenul „celtic” referindu-se la cultura Epocii europene a Fierului începând cu aproximativ 1000 î.Hr., până la cucerirea de Imperiul Roman de cea mai mare parte a teritoriului în cauză, iar istoricii artei încep de obicei să vorbească doar despre „arta celtică”, doar din perioada La Tène (în mare parte secolele al V-lea-I î.Hr.) în continuare. Arta celtică timpurie e un alt termen folosit pentru perioada asta, întinzându-se în Marea Britanie până la aproximativ 150 d.Hr..[56] Arta medievală timpurie a Marii Britanii și Irlandei, care a produs Cartea din Kells și alte capodopere și este ceea ce „arta celtică” evocă pentru o mare parte a publicului larg din lumea vorbitoare de engleză, se cheamă „arta insulară” în istoria artei. Aceasta este partea cea mai cunoscută, dar nu întreagă, a artei celtice din Evul Mediu timpuriu, care include și altele.[57]
- Coiful din Amfreville; al culturii La Tène; secolul al IV-lea î.Hr. târziu; bronz, fier, foiță de aur și email; înălțime: 21,4 cm; Muzeul Național de Arheologie al Franței (Saint-Germain-en-Laye, Franța)
- Detaliu al Scutului din Battersea; secolul al IV-lea spre al III-lea î.Hr.; aliaj de cupru și email; înălțime: 77,5 cm; British Museum (Londra)
- Capul din Mšecké Žehrovice; 150-50 î.Hr.; marnă; înălțime: 23,4 cm, lățime: 17,4 cm; Muzeul Național al Cehiei (Praga)
- Oglinda din Desborough; 20 î.Hr.-20 d.Hr.; aliaj de cupru; înălțime (cu mâner): 35 cm; British Museum
Imperiul Ahemenid
[modificare | modificare sursă]Arta ahemenidă include reliefuri din friză, lucruri de metal, decorarea palatelor, zidărie din cărămizi glazurate, meșteșuguri fine (zidărie, tâmplărie etc.) și grădinărit. Cele mai multe opere ale artei curții care au supraviețuit sunt sculpturile monumentale, mai presus de toate reliefurile, capitelurile în formă de perechi de animale și alte sculpturi din Persepolis.[58]
Chiar dacă perșii au luat artiști, cu stilurile și tehnicile lor, din toate colțurile imperiului, au produs nu doar o combinație de stiluri, ci o sinteză a unui nou stil persan unic.[59] Cirus cel Mare avea de fapt un vast patrimoniu iranian antic.
Există o serie de piese foarte fine de bijuterii sau incrustări din metale prețioase, care sunt, de asemenea, cu precădere animale, iar Tezaurul Oxus are o selecție largă de tipuri. Piese mici, de obicei de aur, erau cusute pe îmbrăcăminte de către elită.[58]
- Brățară, parte din Tezaurul Oxus; secolul al V-lea spre al IV-lea î.Hr; aur; lățime: 11,6 cm; British Museum (Londra)
- Capitel de coloană; secolul al V-lea spre al IV-lea î.Hr; piatră; înălțime: 1,75 m; de la Persepolis; Muzeul Național al Iranului (Teheran)
Imperiul Roman
[modificare | modificare sursă]Arta romană este uneori privită ca derivată din precedentele grecești, dar are și propriile sale trăsături distinctive. Sculptura romană este adesea mai puțin idealizată decât precedentele grecești, fiind foarte realistă. Arhitectura romană a folosit adesea betonul și au fost inventate elemente ca arcul rotund și cupola. Obiectele de lux din metal, gravuri de bijuterii, sculpturi de fildeș și sticlă sunt uneori considerate în termeni moderni ca fiind forme minore ale artei romane,[60] deși acest lucru nu ar fi fost neapărat cazul contemporanilor.
Arta romană timpurie a fost influențată de arta Greciei și de cea a etruscilor vecini, ei înșiși influențați foarte mult de partenerii comerciali greci. Pe măsură ce Republica Romană în expansiune a început să cucerească teritoriul grec, la început în Italia de Sud și apoi întreaga lume elenistică, cu excepția Imperiul Part din estul extrem, sculptura oficială și cea patriciană au devenit în mare măsură o extensie a stilului elenistic, mai ales că atâtă sculptură greacă supraviețuiește doar în copii ale perioadei romane.[61]
Ceramica romană antică nu era un produs de lux, dar o producție vastă de „obiecte fine” din terra sigillata erau decorate cu reliefuri care reflectau cel mai recent gust și ofereau unui grup mare din societate obiecte elegante la ceea ce era evident un preț accesibil. Monedele romane erau un mijloc important de propagandă și au supraviețuit în număr enorm.
- Statuetă de bronz a unui filozof; secolul I î.Hr. trâziu; bronz; per ansamblu: 27,3 cm; greutate: 2,9 kg; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Augustus din Prima Porta; circa 20 î.Hr.; marmură albâ; înălțime: 2,06 m; Muzeele Vaticane (Vatican)
- Frescă din dormitorul unei vile antice; 50-40 î.Hr.; dimensiunile camerei: 265,4 x 334 x 583,9 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
- Caliciu-crater cu reliefuri cu fecioare care dansează; secolul I d.Hr.; marmură pentilică; înălțime: 80,7 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
- Vedere panoramică a Panteonului din Roma, construit între 113 și 125
- Capul unei zeițe care poartă o diademă; secolele I-al II-lea; marmură; înălțime: 23 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
- Canapea cu taburet; secolele I-al II-lea; lemn, os și sticlă; canapeaua: 105,4 × 76,2 × 214,6 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
- Sarcofag cu Apollo, Minerva and the Muzele; circa 200; din Via Appia; Antikensammlung Berlin (Berlin)
- Mozaic marin (panoul central din trei panouri ale unei podele); 200-230; mozaic (piatră și sticlă); înălțime: 2.915 mm, lățime: 2.870 mm; Muzeul de Arte Frumoase (Boston, SUA)
- Mozaicul cu Tezeu; 300-400; bucățele de marmură și calcar; 4,1 x 4,2 m; Muzeul de Istorie a Artei din Viena (Austria)
Olmecii
[modificare | modificare sursă]Olmecii sunt cea mai veche civilizație majoră cunoscută din Mesoamerica în urma unei dezvoltări progresive în Soconusco.
Locuiau în zonele tropicale joase din sud-centrul Mexicului, în statele actuale Veracruz și Tabasco. S-a speculat că olmecii derivă în parte de la vecinii Mokaya sau Mixe-Zoque. Olmecii au înflorit în perioada formativă din Mesoamerica, datând aproximativ de la 1500 î.Hr. până la aproximativ 400 î.Hr. Culturile preolmece au înflorit în zonă începând cu aproximativ 2500 î.e.n., dar până în 1600-1500 î.Hr., cultura olmecă timpurie apărând, centrată pe situl San Lorenzo Tenochtitlán, lângă coasta din sud-estul Veracruzului.[62] Ei au fost prima civilizație mesoamericană și au pus multe dintre bazele civilizațiilor care i-au urmat.
Cultura olmecă a fost definită pentru prima dată ca un stil artistic, și continuă să fie semnul distinctiv al culturii.[63] Lucrată într-un număr mare de materiale - jad, argilă și bazalt, printre altele - o mare parte a artei olmece, ca Luptătorul, e naturalistă. Alte opere de artă exprimă creaturi antropomorfe fantastice, adesea extrem de stilizate, folosind o iconografie care reflectă un sens religios.[64] Motivele obișnuite includ guri deschise și capete, ambele fiind văzute în reprezentări ale vârcojaguarilor.[63]
- Capul Colosal numărul 1 de la San Lorenzo. O personalitate istorică, probabil un lider olmec, e reprezentată în această sculptură monumentală găsită la San Lorenzo (în Tabasco, Mexic), un principal centru olmec
- Figurină așezată; circa secolele al XII-lea-al IX-lea î.Hr.; ceramică pictată; înălțime: 34 cm, lățime: 31,8 cm, adâncime: 14,6 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Vas în formă de pasăre; circa secolele al XII-lea-al IX-lea î.Hr.; ceramică; înălțime: 16,5 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
- Secure Kunz; 1200–400 î.Hr.; aventurin; înălțime: 29 cm, lățime: 13,5 cm; British Museum (Londra)
Orientul Mijlociu
[modificare | modificare sursă]Arabia preislamică
[modificare | modificare sursă]Arta Arabiei preislamice e legată de cea a culturilor vecine. Yemenul preislamic a produs capete de alabastru stilizate cu un farmec estetic și istoric deosebit. Majoritatea sculpturilor preislamice sunt realizate din alabastru.
Arheologia a dezvăluit câteva civilizații stabilite timpuriu în Arabia Saudită: civilizația Dilmun din estul Peninsulei Arabice, Thamud la nord de Hidjaz și regatul Kindah și civilizația Al-Magar din centrul Peninsulei Arabice. Primele evenimente cunoscute din istoria Arabiei sunt migrațiile din peninsulă în zonele învecinate.[65] În antichitate, rolul societăților din Arabia de Sud, cum ar fi Saba (Șeba), în producerea și comerțul de aromatice nu numai că a adus bogății în asemenea regate, dar a legat Peninsula Arabică de rețele comerciale, rezultând influențe artistice de amploare.
Pare probabil ca înainte de aproximativ 4000 î.Hr., climatul arab să fi fost ceva mai umed decât în ziua de azi, beneficiind de un sistem musonic care s-a mutat de atunci spre sud. În sud-vestul Arabiei (Yemenul modern), un climat mai umed a susținut mai multe regate în timpul celui de-al doilea și primul mileniu î.Hr. Cel mai cunoscut dintre e ele e Șeba, regatul biblic al Reginei din Șeba. Societățile astea au făcut o combinație între comerțul cu mirodenii și resursele naturale ale regiunii, inclusiv aromatice, cum ar fi incinsul și mirul, pentru construirea unor regate bogate. Mārib, capitala sabeeană, a fost bine poziționat astfel încât să atingă comerțul mediteranean și cel din Orientul Apropiat, iar în regate spre est, în ceea ce este astăzi Oman, au fost posibile legături comerciale cu Mesopotamia, Persia și chiar India. Zona nu a fost niciodată o parte din imperiile asirian sau persan, iar controlul babilonian asupra nord-vestul Arabiei pare să fi fost relativ scurt. Ulterior, încercările romane de a controla comerțul lucrativ al regiunii au fost fondate. Impenetrabilitatea asta pentru armatele străine a mărit fără îndoială puterea de negociere a conducătorilor antici în comerțul cu mirodenii și tămâie.
Chiar dacă supusă influențelor externe, Arabia de Sud și-a păstrat caracteristici deosebite pentru sine. Figura umană se bazează, de regulă, pe forme puternice, pătrate, modelarea fină a detaliilor contrastând cu o simplitate stilizată a formei.
- Stela unei bărbat; secolul al IV-lea î.Hr.; gresie; înălțime: 92 cm; din Al-`Ula (Arabia Saudită); într-o expozitie temporară din Muzeul Național al Coreei (Seul), numită Drumurile Arabiei: Comori Arheologice ale Arabiei Saudite
- Figurină feminină așezată care poartă o curea și un colier; mileniile al III-lea-al II-lea î.Hr.; gresie și cuarțit; înălțime: 27,5 cm, lățime: 14,3 cm, adâncime: 14,3 cm; din Ma'rib (Yemen); Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Arzător de tămâie; mijlocul mileniului I î.Hr.; bronz; înălțime: 27,6 cm, lățime: 23,7 cm; adâncime: 23,3 cm; din Arabia de Sud-Vest; Muzeul Metropolitan de Artă
- Capitelul decorat al unui pilastru al palatului regal din Shabwa; context stratigrafic: prima jumătate a secolului al III-lea î.Hr.; Muzeul Național al Yemenului (Aden)
- Stelă funerară; secolele I-al III-lea d.Hr.; alabastru; înălțime: 55 cm, lățime: 29 cm, adâncime: 8 cm; Luvru
- Arzător de parfum cu un ibex; secolele I-al III-lea; calcar; din Yemen; înălțime: 30 cm, lățime: 24 cm, adâncime: 24 cm; Luvru
Lumea islamică
[modificare | modificare sursă]Unele ramuri ale islamului interzic reprezentările oamenilor și ale altor ființe simțitoare, pentru că pot fi folosite greșit ca idoli. Astfel, ideile religioase sunt deseori reprezentate prin designuri geometrice, florale, sau caligrafie. Cu toate astea, există multe picturi islamice care prezintă teme religioase și scene de povești comune celor trei credințe monoteiste abrahamice ale islamului, creștinismului și iudaismului.
Influența ceramicii chineze trebuie privită în contextul mai larg al importanței considerabile a culturii chineze asupra artei islamice în general.[66] Ceramica de İznik (numită după İznik, oraș din Turcia) este unul dintre cele mai cunoscute tipuri de ceramică islamică. Faimoasa combinație de albastru și alb este un rezultat al acelei curți otomane din Istanbul, care aprecia foarte mult porțelanul albastru-alb chinezesc.
- Pagină de manuscris; 950–1000; hârtie, cerneală, aur, acuarele și piele; înălțime: 55 cm, lățime: 38 cm; Colecția Al-Sabah (Kuweit)
- Vas pentru jeratic; a doua jumătate a secolului al XIII-lea; alamă, argint și alte materiale; înălțime: 35,2 cm, lățime: 39,4 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Lampă de moschee; puțin după 1285; sticlă emailată și aurită; înălțime: 26,4 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
- Miniatură persană în care e reprezentat Mi'raj-ul profetului, prezentând nori și îngeri de influență chineză; de Sultan Mohammed; 1539–1543; guașă și cerneală pe hârtie; înălțime: 28,7 cm; Biblioteca Britanică (Londra)
- Farfurie de İznik; secolul al XVI-lea; ceramică pictată policrom sub glazură transparentă; înălțime: 6 cm, diametru: 27,9 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
- Covor; secolul al XVII-lea; bumbac (urzeală și bătătură) și lână; lungime: 247,65 cm, lățime: 142,87 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
Eschimoșii siberieni
[modificare | modificare sursă]Arta popoarelor eschimose din Siberia este în același stil cu arta inuită din Alaska și nordul Canadei. Lucrul ăsta se datorează faptului că americanii autohtoni au călătorit prin Siberia în Alaska, iar mai târziu în restul Americii.
În Orientul Îndepărtat Rus, populația Siberiei este peste 40 de milioane de oameni. Ca urmare a cuceririi rusești a Siberiei din secolele al XVII-lea și al XIX-lea și a mișcărilor ulterioare ale populației din timpul perioadei sovietice, demografia Siberiei astăzi este dominată de vorbitori nativi de rusă. Rămân un număr considerabil de grupuri indigene, între ele reprezentând sub 10% din populația siberiană totală, care sunt, de asemenea, înrudite genetic cu amerindienii.
Americile
[modificare | modificare sursă]Istoria artei în America începe în timpurile precolumbiene cu culturile indigene. Istoricii în artă s-au concentrat îndeaproape pe Mesoamerica în epoca asta timpurie, deoarece au apărut o serie de culturi stratificate care au ridicat arhitectură măreață și au produs obiecte de manoperă fine, comparabile cu arta din Europa de Vest.
Perioada preclasică
[modificare | modificare sursă]Tradiția creării artei a mesoamericanilor începe cu olmecii în jurul anului 1400 î.Hr., în perioada preclasică. Ei sunt cunoscuți pentru realizarea unor capete colosale, dar și pentru sculpturi de jad, arhitectură monumentală ridicată, sculpturi la scară mică și podele de mozaic. Două dintre cele mai bine studiate situri artistice sunt San Lorenzo Tenochtitlán și La Venta. După declinul olmecilor, civilizația mayașă a devenit proeminentă în regiune. Uneori e descrisă o perioadă de tranziție epiolmecă, care e un hibrid dintre cea olmecă și cea mayașă. Un sit epiolmec deosebit de bine studiat este La Mojarra, care include sculpturi hieroglifice care au fost parțial descifrate.
Perioada clasică
[modificare | modificare sursă]Până la sfârșitul perioadei preclasice, începând cu 400 î.Hr., cultura olmecă ajuns la declin. De-a lungul a mare parte a perioadei clasice în Mexicul Central, orașul Teotihuacán a prosperat, la fel ca Xochicalco și El Tajín. Siturile astea se mândreau cu sculptura și arhitectura lor mărețe. Alte popoare din Mexicul Central includ mixtecii, zapotecii și oamenii din Valea Oaxaca. Arta mayașă a fost la înălțimea sa în perioada „clasică” - un nume care o oglindește pe cea a antichității clasice europene - și care a început în jurul anului 200 d.Hr.. Principalele situri mayașe din era asta includ Copan, unde au fost sculptate numeroase stele, și Quiriguá, unde se află cele mai mari stele din Mesoamerica, împreună cu altare zoomorfe. Un sistem de scriere complex s-a dezvoltat, iar manuscrise anluminate. Multe situri „s-au prăbușit” în jurul anului 1000 d.Hr..
Perioada postclasică
[modificare | modificare sursă]Pe vremea cuceririi spaniole a Yucatánului în secolele XVI și XVII, mayașii erau încă puternici, dar multe comunități plăteau tribut societății aztece. Cea din urmă cultură a înflorit și a inclus arte ca sculptura, pictura și mozaicurile cu pene. Poate cea mai cunoscută operă a artei aztece e Piatra calendarului aztec, care a devenit un simbol național al Mexicului. În timpul cuceririi spaniole a Imperiului Aztec, multe dintre obiectele astea artistice au fost trimise în Europa, unde au fost așezate în cabinete de curiozități, apoi redistribuite la muzeele de artă occidentale. Imperiul aztec avea capitala Tenochtitlan, care a fost distrus în mare parte în perioada colonială. Ce a mai rămas a fost îngropat sub Ciudad de México. Câteva clădiri, cum ar fi fundația Templo Mayor-ului au fost dezgropate de atunci de arheologi, dar sunt într-o stare proastă.
Arta în Americi
[modificare | modificare sursă]Arta din Americi de la cucerire e caracterizată de un amestec de tradiții indigene și străine, inclusiv cele ale coloniștilor europeni, africani și asiatici. Numeroase tradiții indigene au prosperat după cucerire. De exemplu, indienii din Marile Câmpii au creat împletituri cu mărgele, desene narative pe hârtie sau textile, și tipiurile în epoca de prerezervare, iar ulterior au fost asimilate în lumea artei moderne și contemporane prin instituții ca Școala Indiană din Santa Fe care i-a încurajat pe elevi să dezvolte un stil unic american nativ. Multe picturi din acea școală, numită acum Studio Style, au fost expuse la Muzeul de Artă Philbrook din 1946 până în 1979.
Aztecii
[modificare | modificare sursă]Provenind de la începuturile cele mai umile ca grup nomad de rătăcitori „necivilizați”, aztecii au creat cel mai mare imperiu din istoria mesoamericană, care a durat între 1427/1428 și 1521. Tributul statelor cucerite a furnizat resursele economice și artistice pentru a-și transforma capitalul Tenochtitlan (Ciudad de México-ul străvechi) într-una dintre minunile lumii. Artiști din întreaga Mesoamerică au creat opere de artă uimitoare pentru noii lor stăpâni, realizând podoabe delicate de aur și sculpturi formidabile ale zeilor înverșunați.
Aztecii au intrat în Valea Mexicului (zona modernă a Ciudad de México-ului) în 1325 și într-un secol au preluat controlul regiunii luxuriante pline de orașe-stat puternice. Puterea lor s-a bazat pe credința neîntreruptă în viziunea zeității lor Huitzilopochtli, un zeu al războiului și în propria lor pricepere militară.
Milozitatea statului aztec s-a reflectat în comportamentul nobilimii și războinicilor care se distinseseră în luptă. Îmbrăcămintea lor fin țesută și bogat împodobită a fost accentuată de pene de păsări tropicale iridescente și bijuterii ornamentate din aur, argint, pietre semiprețioase și scoici rare.
Arta aztecă poate să fie directă și dramatică sau subtilă și delicată, în funcție de funcția operei. Cele mai fine piese, de la sculpturi monumentale la măști și bijuterii din aur, prezintă o măiestrie excepțională și un rafinament estetic. Aceeași sofisticare caracterizează poezia aztecă, care era renumită pentru frumusețea lirică și profunzimea spirituală. Sărbătorile aztece nu erau fost complete fără un schimb competițional de artă verbală între oaspeții nobili îmbrăcați.
- Masca lui Xiuhtecuhtli; 1400–1521; lemn de cedrela, turcoaz, rășină de pin, sidef; scoici, cinabru; înălțime: 16,8 cm, lățime: 15,2 cm; British Museum (Londra)
- Masca lui Tezcatlipoca; 1400–1521; turcoaz; pirită, pin, lignit, os uman, piele de cerb, scoici și agave; înălțime: 19 cm, lățime: 13,9 cm, lungime: 12,2 cm; British Museum
- Șarpele cu două capete; 1450–1521; lemn de cedro (Cedrela odorata), turcoaz, scoici, urme de aurire și două rășini folosite ca adeziv (rășină de pin și de Bursera); înălțime: 20,3 cm, lățime: 43,3 cm, adâncime: 5,9 cm; British Museum
- Pagina 12 din Codexul Borbonicus, (în pătratul mare): Tezcatlipoca (noaptea și soarta) și Quetzalcoatl (șarpele cu pene); înainte de 1500; hârtie; înălțime: 38 cm, lungimea manuscrisului între: 142 cm; Bibliothèque de l'Assemblée nationale (Paris)
- Piatra calendarului aztec; 1502–1521; bazalt; diametru: 358 cm; grosime: 98 cm; descoperită pe 17 decembrie 1790 în timpul unor reparații ale Bisericii Metropolitane din Ciudad de México; Muzeul Național de Antropologie al Mexicului (Ciudad de México)
- Vas în forma capului lui; 1440–1469; ceramică pictată; înălțime: 35 cm; Museo del Templo Mayor (Ciudad de México)
- Figurină feminină în genunchi; secolul al XV-lea-al XVI-lea timpuriu; piatră pictată; per ansamblu: 54,61 x 26,67 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Podoabe în formă de broaște de la un colier; secolul al XV-lea-al XVI-lea timpuriu; auriu; înălțime: 2,1 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
Mayașii
[modificare | modificare sursă]Arta mayașă antică cuprinde artele materiale ale civilizației mayașe, o cultură mesoamericană de est și de sud-est, care s-a conturat în cursul perioadei preclasice ulterioare (500 î.Hr.-200 d.Hr.). Cea mai mare dezvoltare artistică a avut loc în cele șapte secole ale perioadei clasice (circa 200-900 d.Hr.). Arta maya antică a trecut apoi printr-o fază postclasică extinsă, înainte ca conflictele secolului al XVI-lea să distrugă cultura curteană și să pună capăt tradiției artistice mayașe. Au existat multe stiluri regionale, care nu coincid întotdeauna cu limitele schimbării politicilor mayașe. Formele de artă tradițională au supraviețuit în principal în țesături și proiectarea caselor țărănești. Au existat mai multe stiluri regionale, care nu corespundeau mereu cu granițele statului mayaș. Olmecii, teotihuacanii și toltecii au influențat arta mayașă.
Operele de artă din jad se numără printre cele mai minunate opere de artă pe care mayașii ni le-au lăsat. Majoritatea artefactelor găsite datează din perioada clasică, dar sunt descoperite tot mai multe artefacte care datează din cea preclasică. Primele dintre ele includ mărgele simple, găsite în înmormântările din Cuello (Belize), care datează între 1200 și 900 î.Hr.. La acea vreme, tăierea pietrelor era deja foarte dezvoltată în rândul olmecilor, care lucrau deja jadul înaintea mayașilor. În Mesoamerica, jadul se găsește doar ca jadeit; nefritul, cealaltă varietate cunoscută sub numele de jad, neexistând acolo. Cu toate astea, în zona asta a Mesoamericii, „jad” este un termen colectiv pentru o serie de alte pietre verzi sau albastre. Obiectele de jad erau plasate în înmormântări, folosite în ritualuri și, desigur, ca bijuterii. Pe lângă faptul că erau folosite pentru margele, care erau adesea strânse împreună pentru realizarea de pandantive și coliere extrem de ornamentate, fiind folosite și la bijuteriile pentru urechi, brațe, gambe și picioare, curele, pectorali (bijuterii pentru pus pe piept) și pentru a decorarea hainelor.
Arta mayașă e renumită pentru frumusețea estetică și conținutul narativ. Dintre toate materialele cu care au lucrat artiștii mayași, picturile lor pe ceramică sunt printre cele mai impresionante datorită rafinării lor tehnice și estetice. Scenele astea complexe pictate, însoțite de texte hieroglifice povestesc evenimente istorice din perioada clasică și dezvăluie ideologia religioasă pe baza căreia mayașii și-au construit marea lor civilizație.
- Cădelniță în forma unui rege care stă; secolul al IV-lea; ceramică; înălțime: 80 cm, lățime: 31,1 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Placă a unui rege mayaș; 400-800 (perioada clasică); înălțime: 14 cm, lățime: 14 cm; găsită la Teotihuacan; British Museum (Londra)
- Statuetă care înfățișează un prizonier; 600-900; calcar; de la Toniná (Mexic); Musée du quai Branly – Jacques Chirac (Paris)
- Portret al lui K'inich Janaab Pakal I; 615–683; stuc; înălțime: 43 cm; Muzeul Național de Antropologie al Mexicului (Ciudad de México)
- Vas în stilul de codex, cu o scenă mitologică; secolele al VII-lea-al VIII-lea; ceramică; înălțime: 19 cm, diametru: 11,2 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
- Vas cu o scenă în care apare un tron; secolele al VII-lea târziu-al VIII-lea; ceramică; înălțime: 21,59 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
- Unul dintre buiandrugurile Yaxchilan, cel de aici prezentând un ritual cu lăsare de sânge, realizat de regele Yaxchilan, și soția lui, Doamna K'ab'al Xook; 723–726; calcar; înălțime: 108 cm, lățime: 78 cm; British Museum
- Relief în care apare Aj Chak Maax prezentând prizonieri înaintea conducătorului Itzamnaaj B'alam al III-lea din Yaxchilan; 22 august 783; calcar cu urme de pigment; înălțime: 1,15 m; Muzeul de Artă Kimbell (Fort Worth, Texas, SUA)
Costa Rica și Panama
[modificare | modificare sursă]Societățile dinamice din America Centrală sunt acum recunoscute ca contribuitori robuști și inovatori ai artelor Americilor antice. Oamenii din Nicaragua, Costa Rica și Panama precolumbiene și-au dezvoltat propriile stiluri distinctive. Popoarele regiunii nu au fost subsumate de influențe exterioare, ci au creat în schimb, au adoptat și au adaptat tot felul de idei și tehnologii astfel încât să se potrivească nevoilor și temperamentelor lor. Tradițiile culturale idiosincratice ale regiunii, credințele religioase și sistemele sociopolitice sunt reflectate în opere de artă unice. Un aspect spiritual fundamental a fost șamanismul, al cărui principiu central a decretat că, într-o stare de transă, transformată într-o formă însoțitoare a spiritului, o persoană poate să intre pe un tărâm supranatural și să obțină o putere specială pentru a afecta treburile lumești. Artiștii din America Centrală au conceput modalități ingenioase de a înfățișa transformarea asta prin contopirea într-o figură a caracteristicilor umane și animale; jaguarii, șarpii, șoimii, sau vulturii au fost principalele forme de spirit.
- Pandantiv în formă de pasăre; secolele I-al V-lea;jadeit; înălțime: 6,7 cm, lățime: 1,9 cm, adâncime: 4,7 cm; din Costa Rica; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Pectoral; secolele al V-lea-al X-lea; aliaj de aur; per ansamblu: 25,1 x 26,7 cm; de la Sitio Conte (Panama); Muzeul de Artă din Cleveland (Ohio, SUA)
- Vas în formă de carape de broască; secolele al XI-lea-al XIV-lea; ceramică pictată; per ansamblu: 22,9 x 29,2 cm; din Panama; Muzeul de Artă din Cleveland
- Pectoral care înfățișează doi războinici cu aruncătoare de sulițe; secolele al XI-lea-al XVI-lea; aur; per ansamblu: 7,62 cm; din Provincia Chiriquí (Panama); Muzeul Metropolitan de Artă
Columbia
[modificare | modificare sursă]Aurul - metalul perpetuu strălucitor al statutului, bogăției și puterii - i-a inspirat pe spanioli să exploreze globul și a fost un accesoriu esențial al prestigiului, autorității și ideologiei religioase în rândul popoarelor din America Centrală și Columbia.
În Columbia, aurul a fost important pentru relația sa cu forța divină a soarelui. A făcut parte dintr-o ideologie complexă a opozițiilor binare universale: bărbat-femeie, luminoasă-întunecată, lumi pământești și spirituale. Podoabele corporale din aur au fost turnate sub forme complexe, iconografia lor comunicând potențialul social, politic și spiritual prin portretele unor puternici conducători-șamani, totemuri descendente și spirite protectoare supranaturale.
- Figurină-pandantiv yotoco; secolul I-al VII-lea; aur; înălțime: 6,35 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Vas quimbaya; secolele al V-lea al IX-lea; aur; înălțime: 23 c; Muzeul Metropolitan de Artă
- Pandantiv tairona; secolele al X-lea-al XVI-lea; aur; înălțime: 14 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
Regiunile andine
[modificare | modificare sursă]Civilizațiile antice din Peru și Bolivia au creat tradiții artistice unice. Originile civilizației andine ajung încă înainte de 3000 î.Hr.. Exploatând mediile provocatoare - care includeau cele mai uscate deșerturi de coastă din lume, pământuri dezolante înalte și munți formidabili - precolumbienii andini au excelat în agricultură, pescuit și zootehnie. Până la 1800 î.Hr., clădiri civice și pentru rituale ridicate pe platformele masive au dominat așezările mai mari, în special în văile râurilor de coastă. Două dintre primele culturi importante sunt chavín și cultura paracas.
Cultura moche a controlat văile râurilor de pe coasta de nord, în timp ce cultura nazca din sudul Peruului se ținea de-a lungul deșerturilor de coastă și al munților contiguați, moștenind progresele tehnologice - în agricultură și arhitectură - precum și tradițiile artistice ale culturii paracas. Ambele culturi au înflorit în jurul anilor 100-800 d.Hr.. Ceramica moche este una dintre cele mai variate din lume. Folosirea tehnologiei matriței e evidentă. Ea ar fi permis producerea în masă a anumitor forme. În urma declinului Moche, au apărut două mari imperii coexistente în regiunea Anzilor. În nord, Imperiul Wari (sau Huari). Wari se remarcă prin realizările lor arhitecturale și sculpturile din piatră, dar cea mai mare pricepere a lor a fost ceramica. Cultura wari a produs ceramică de mari dimensiuni, multe dintre opere reprezentând imagini ale unui zeu anume.
Cultura chimú a fost precedată de un stil de ceramică simplu, cunoscut sub numele de Sicán (700-900 d.Hr.) care a devenit din ce în ce mai decorativ până a devenit recunoscut drept chimú la începutul celui de-al II-lea mileniu. Chimú a produs opere-portrete excelente și unele decorative din metal, în special de aur, dar mai ales argint. Cultura chimú e remarcată, de asemenea, pentru lucrăturile din pene, producând numeroase lucruri de pus pe cap confecționate dintr-o varietate de pene tropicale.
- Stela lui Raimondi; a culturii Chavín; secolele al V-lea-al III-lea î.Hr.; granit; înălțime: 1,95 m; Muzeul Național de Arheologie, Antropologie și Istorie al Peruului (Lima, Peru)
- Poză aeriană a uneia dintre Liniile Nazca, făcută în iulie 2015. În poza asta, apare linia cunoscută ca „Maimuța”
- Manta ceremonială cu reprezentări de ființe supranaturale; a culturii paracas; 100 î.Hr.-100 d.Hr.; brodată din bumbac; înălțime: 12,8 cm, lățime: 12,9 cm; Muzeul de Artă din Lima (Lima)
- Vas-portret moche al unui conducător; al culturii moche; 100 î.Hr.-500 d.Hr.; ceramică și pigmenți; Institutul de Artă din Chicago (SUA)
- Figurină antropomorfă; a culturii wari; secolele al VII-lea-al X-lea; argilă arsă; din Valea Mantaro; Muzeul Rietberg (Zürich, Elveția)
- Mască funerară; a culturii sican; 900–1100; aur, argint și cinabru; înălțime: 29,2, lățime: 49,5 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Cuțit ceremonial (tumi); al culturii sican; secolele al X-lea-al XIII-lea; aur, turcoaz, piatră verde și scoici; înălțime: 33 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
- Figurina unui om și a unei lame; ale Imperiului Inca; 1400–1532; aur; Muzeul de Artă din Cleveland (Ohio, SUA)
Pădurea amazoniană și Insulele Caraibe
[modificare | modificare sursă]Clima tropicală a insulelor Caraibelor și a pădurii tropicale amazoniene nu este favorabilă păstrării artefactelor din lemn și alte materiale. Ceea ce a supraviețuit dezvăluie societăți complexe ai căror oameni au creat artă bogată în sens mitologic și spiritual.
Poporul taino, care ocupa insulele Caraibe la sosirea spaniolilor, era agricultor, a cărui societate era centrată pe șefi ereditari numiți „cacici”. Orașele lor includeau piețe ceremoniale construite într-un mod impresionant, în care se jucau jocuri cu minge și se desfășurau ritualuri religioase, care leagă cultura lor cu cea a mayașilor din Peninsula Yucatán. O mare parte a artei taino a fost asociată cu ritualurile șamanice și religia, inclusiv un ritual în care un șaman sau un cacic intră într-o stare hipnotică prin inhalarea pulberii halucinogenice de cohoba. Sculpturile care-l reprezentă pe zeul creator Yocahu înfățișează adesea o figură masculină nudă în poziție ghemuită, cu o farfurie ușor concavă deasupra capului, în care e ținută pulberea de cohoba. Alte figuri (întotdeauna de sex masculin) stau rigid frontal, își afișează ostentativ organele genitale. Scopul ritualurilor ăstora era comunicarea cu strămoșii și lumea spiritelor. Șefii și șamanii (adesea aceeași persoană) intervin uneori cu ființe spirituale dintr-un scaun sculptat sau „duho”.
Între timp, cultura marajoara a înflorit pe insula Marajó, la gura fluviului Amazon, în Brazilia. Arheologii au găsit ceramică sofisticată în săpăturile lor de pe insulă. Piesele sunt mari, pictate și incizate cu reprezentări ale unor plante și animale. Ele au oferit primele dovezi că în insula Marajó a existat o societate complexă. Ceramica pe care au ne-au lăsat-o este decorată cu linii de abastractă și spirale, ceea ce sugerează că probabil consumau plante halucinogene. Cultura marajoara producea mai multe tipuri de vase, inclusiv urne, sticle, cupe, boluri și farfurii.
- Spatulă; secolele al X-lea-al XV-lea; os de lamantin; per andamblu: 19,1 x 3,2 x 11 cm; Muzeul de Artă din Cleveland (Ohio, SUA)
- Figurina taino a unei zeități (zemi); secolele al XV-lea al XVI-lea; lemn și scoici; probabil din Republica Dominicană; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Vas cilindric marajoara; 400–1000; ceramică pictată; înălțime: 38,5 cm; din Insula Marajó (Brazilia)
- Vas funerar mare; 400–1400; ceramică pictată; înălțime: 89 cm; din Insula Marajó
Statele Unite și Canada
[modificare | modificare sursă]Cel mai cunoscut stil nativ american din Statele Unite și Canada e cel al Coastei de Nord-Vest, cunoscut pentru totemurile sale și combinațiile de culori.
Arta haida, tlingit, heiltsuk, tsimshian și a altor triburi mai mici care trăiesc în zonele de coastă ale statelor Washington, Oregon și Columbia Britanică, se caracterizează printr-un vocabular stilistic complex, exprimat în principal în domeniul sculptării în lemn. Exemple celebre includ totemuri, măști de transformare și canoe. Pe lângă operele din lemn, pictura și bijuteriile gravate cu argint, aur și cupru au devenit importante după contactul cu europenii.
- Totem kwakwaka'wakw în Ottawa (Canada)
- Bol mogollon cu un design geometric și o antilopă în centru; 1000–1150; ceramică; diametru: 31,2 cm, per ansamblu: 12,5 x 32 cm; Muzeul de Artă din Cleveland (Ohio, SUA)
- Figurină kwakwaka'wakw a unei balene; secolul al XIX-lea; lemn de cedru, codron de bumbac, cuie și pigment; 60 x 72,4 x 206 cm; Muzeul Brooklyn (New York City)
- Mască de transformare; secolul al XIX-lea;. cedru, pigment, piele, cuie și piele de metal; 121,9 x 180,3 x 38,1 cm; Muzeul Brooklyn
- Miniatură de canoe; înăinte de 1845; coaja de mesteacăn, lemn, fibre de plante și mătase; înălțime: 6,4 cm, lățime: 8,3 cm, lungime: 40,6 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Gentuță; anii 1880; stofă de lână și bumbac, fire de lână, sticlă și metal; înălțime: 87,6 cm, lățime: 30,5 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
- Mască komokwa; 1880–1890; lemn și pigment; înălțime: 38,1 cm, lățime: 30,5 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
- Zornăitor; începutul anilor 1900; lemn și pigment; per ansamblu: 31,8 x 9,3 x 11,2 cm; Muzeul de Artă din Cleveland
Inuiții
[modificare | modificare sursă]Arta inuită cuprinde operele de artă produse de inuiți, adică oamenii din zona arctică, cunoscuți anterior sub numele de eschimoși. Din punct de vedere istoric, materialul lor preferat a fost fildeșul de morsă, dar de la înființarea piețelor sudice pentru arta inuită în 1945, imprimeurile și oprele figurative sculptate în piatră relativ moale, cum ar fi steatitul, serpentinitul sau argilitul au devenit de asemenea populare. Gama de culori este rece, cele mai întâlnite fiind: negrul, maroul, griul, albul și albastrul grizat.
Galeria de Artă din Winnipeg are o mare colecție publică de artă inuită contemporană.[68] În 2007, Muzeul de Artă Inuită a fost deschis în Toronto,[69] dar a fost închis din cauza lipsei de resurse în 2016.[70]
- Cap; circa secolele al II-lea-al IV-lea; fildeș de morsă; înălțime: 6,35 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Mâner punuk de cuțit; circa secolele al XI-lea-al XII-lea; fildeș de morsă; înălțime: 3,2 cm, lungime: 14 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
- Mască yupik; secolul al XIX-lea târziu; lemn, vopsea, cordon intestinal și pene; Muzeul de Artă din Dallas (Dallas, Texas, SUA)
- Mască yupik de șaman; 1883; Muzeul Etnologic din Berlin (Germania)
Asia
[modificare | modificare sursă]Civilizația orientală include în mare parte Asia, și e, de asemenea, o tradiție complexă de a face artă. O abordare a istoriei artei orientale împarte zona după națiune, cu secțiuni despre arta indiană, cea chineză și cea japoneză. Datorită dimensiunii continentului, poate să fie văzută clar distincția dintre Asia de Est și Asia de Sud în contextul artelor. În cea mai mare parte a Asiei, ceramica e o formă de artă predominantă. Ceramica e des decorată cu modele geometrice sau reprezentări abstracte ale unor animale, oameni sau plante. Alte forme de artă foarte răspândite au fost și sunt și sculptura și pictura.
Asia Centrală
[modificare | modificare sursă]Arta Asiei Centrale antice și medievale reflectă istoria bogată a acestei zone vaste, adăpostind o mare varietate de popoare, religii și moduri de a trăi. Resturile artistice ale regiunii prezintă o combinație remarcabilă de influențe care exemplifică natura multiculturală a societății central-asiatice.
De la sfârșitul celui de-al II-lea mileniu î.Hr. și până de curând, pajiștile din Asia Centrală - care se întind din Marea Caspică până în China centrală și din sudul Rusiei până în nordul Indiei - au fost găzduite de efectivele migratoare care practicau economii mixte pe marginea societăților sedentare. Asia Centrală a fost întotdeauna o răscruce de schimb cultural, punctul central al așa-numitului Drum al Mătăsii - acel sistem complex de rute comerciale care se întind din China spre Mediterană. Deja din Epoca Bronzului (mileniile al III-lea și al II-lea î.Hr.), așezările în creștere au făcut parte dintr-o rețea extinsă de comerț care leagă Asia Centrală de Valea Indului, Mesopotamia și Egipt.[71]
- Statută feminină, un exemplu de „prințesă bactriană”; mileniul al III-lea târziu-mileniul al II-lea timpuriu î.Hr.; steatit sau clorit și alabastru; 9 × 9,4 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Vârf (kulan); secolele al VI-lea-al V-lea î.Hr.; bronz; 14,5 x 9 cm; Muzeul de Artă al Comitatului Los Angeles (SUA)
- Cataramă de centură; secolele al III-lea-I î.Hr.; aur; lungime: 7,9 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
- Zeiță și un muzician celest; secolul al VII-lea; pigmenți și ipsos; înălțime: 2,03 m; Muzeul de Artă Asiatică (Berlin, Germania)[74]
- Statuia unui războinic; secolele al VIII-lea-al X-lea; din regiunea Kosh-Agach ( Warrior statue; 8th-10th century; from the Kosh-Agach region (Altai); Ermitaj (Sankt Petersburg, Rusia)
- Suzani; sfârșitul anilor 1700; bumbac; 92 x 63; din Uzbekistan; Muzeul de Artă din Indianapolis (SUA)
India
[modificare | modificare sursă]Budiștii timpurii din India au dezvoltat simboluri legate de Buddha. Opere majore ale artei budiste care au supreviețuit încep în perioada de după Dinastia Maurya, în cadrul artei din India de Nord, cel al artei greco-budiste a Gandharei și în sfârșit perioada „clasică” a artei gupta. Cantități bune de sculptură supraviețuiesc de pe unele situri cheie ca Sanchi, Bharhut și Amaravati, unele rămânând în respective,e situri, iar altele ajungând în muzee din India și din întreaga lume. Stupele erau înconjurate de garduri ceremoniale cu patru torana-uri sculptate sau porți ornamentale orientate spre direcțiile cardinale. Ele sunt din piatră, chiar dacă adoptă în mod clar forme dezvoltate în lemn. Ele și pereții stupei înșiși pot să fie decorați cu reliefuri, ilustrând mai ales viața lui Buddha. Figuri de dimensiuni naturale au fost sculptate, inițial în altorelief, dar apoi în picioare.[75]
- Capitelul cu Lei al lui Așoka; circa 250 î.Hr.; gresie lustruită; înălțime: 2,2 m; Muzeul Sarnath (Sarnath, în apropiere de Varanasi, Uttar Pradesh, India)
- Buddha așezat; circa 475; gresie; înălțime: 1,6 m; Muzeul din Sarnath (India)
- Idol chaumukha; circa 600; gresie; 58,42 x 43,18 x 44,45 cm; Muzeul de Artă al Comitatului Los Angeles (SUA)
- Bodhisattva Padmapani; 450–490; pigmenți pe piatră; înălțime: circa 1,2 m; Peșterile Ajanta (India)
- Nataraja; circa secolul al XI-lea; aliaj de cupru; înălțime: 68,3 cm, diametru: 56,5 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Portret al lui Shah Jahan pe Tronul Păun; secolul al XIX-lea; înălțimea paginii: 37,2 cm, înălțimea picturii: 16,5 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
Nepal, Bhutan și Tibet
[modificare | modificare sursă]De mai bine de o mie de ani, artiștii tibetani au jucat un rol cheie în viața culturală a Tibetului. De la designuri pentru mobilă pictată până la elaborarea picturilor murale din clădirile religioase, eforturile lor au pătruns practic în fiecare față a vieții din Podișul Tibet. Majoritatea operelor de artă supraviețuitoare create înainte de mijlocul secolului al XX-lea sunt dedicate înfățișării subiectelor religioase, principalele forme fiind thangka, picturile murale budiste tibetane și statuile mici în bronz, sau mari în lut, stuc sau lemn. Ele au fost comandate de unități religioase sau de persoane pioase ca să fie folosite în practica budismului tibetan și au fost produse în ateliere mari de călugări și artiști laici, care sunt în mare parte anonimi.
Arta Tibetului poate să fie studiată în termeni de influențe care au contribuit la ea de-a lungul secolelor, din stiluri chineze, nepaleze, indiene și sacre. Multe bronzuri din Tibet care sugerează influența Imperiului Pala, sunt considerate ca fiind fie realizate de sculptori indieni, fie aduse din India.[76]
Arta bhutaneză seamănă cu cea a Tibetului. Ambele se bazează pe budismul Vajrayana, cu panteonul său de ființe divine. Ordinele majore ale budismului din Bhutan sunt Drukpa Kagyu și Nyingma. Primul e o ramură a Școlii de la Kagyu și este cunoscut pentru picturile care documentează linia maeștrilor budiști și a celor 70 de Je Khenpo (conducători ai unității mănăstirești din Bhutan).
- Figurină; secolele al XIV-lea-al XV-lea; aliaj de cupru aurit; înălțime: 13,5 cm, lățime: 9,8 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)
- Altar; 1700–1899; metal, pietre și filigran; lungime: 130,7 cm; British Museum (Londra)
- Bijuterie; secolul al XVIII-lea; argint și diverse pietre; per ansamblu: 8,9 cm, lănțișorul: 13,7 cm; din Tibet; Muzeul de Artă din Cleveland (Cleveland, SUA)
- Mandala budistă pictată cu zeița Prajnaparamita în centru; secolul al XIX-lea;