Stat socialist

Termenul de stat socialist (republică socialistă sau stat muncitoresc) poate avea mai multe înțelesuri diferite, dar cu unele asemănări.

Termenul de stat socialist este folosit de către acei socialiști care doresc să sublinieze faptul că aceștia susțin o formă republicană de guvernare. În plus, deoarece multe forme ale socialismului pretind a reprezenta interesele clasei muncitorilor, mulți socialiști se referă la un stat organizat în conformitate cu principiile lor, ca stat muncitoresc. Alți socialiști, cum ar fi anarho-socialiștii și multi alți socialiști libertarieni, resping conceptul de un stat socialist întru totul, argumentând că un stat nu este obligat să instaureze un sistem socialist.

Sensurile termenilor „republică socialistă”, „stat socialist” și „stat muncitoresc” tind să difere în funcție de aderenții variantelor de marxism, marxism-leninism, și teorii socialiste non-comuniste. Cele mai multe dintre aceste teorii, dar nu toate, necesită cel puțin „atitudini impunătoare” ale economiei de a fi naționalizate, de obicei, exploatate în conformitate cu un plan de producție, astfel capitalismul și achizițiile publice ale salariul de muncă pentru profitul privat sunt eliminate cel puțin în sferele majore de producție și sociale,^[1] deși există unele teorii economice socialiste care promovează diferite nivele ale relațiilor de piață, în asociere cu proprietatea publică și/sau cooperativa muncitorească.

În majoritatea cazurilor, statele socialiste urmează regimuri politice de tip dictatorial, iar în unele cazuri (precum cel al URSS), totalitare. Caracterul totalitar a fost o constantă a statelor comunsite de-a lungul existenței lor. Alte asemănări între statele comuniste sunt vizibile la nivelul constituțiilor, al legislației, sau în programele politice alte partidelor comuniste.^[2] Acest ultim fapt poate fi explicat de contextul răspândirii comunismului ca regim politic în Blocul Răsăritean sau în alte state satelit ale Uniunii Sovietice.

Relația cu democrația[modificare | modificare sursă]

Cele mai multe teorii legate de natura statelor socialiste presupun democrație pe scară largă, iar unele își asumă participarea democratică a muncitorilor la fiecare nivel economic și al administrației de stat, diferențiindu-se după gradul prin care deciziile economice de planificare sunt trimise oficialilor publici și specialiștilor administrativi. Statele care nu sunt democratice, iar economia este în mare măsură în mâinile statului, sunt numite de către teoriile ortodoxe troțkiste, „state muncitorești” dar nu state socialiste, fiind folosiți termenii de state muncitorești „degerate” sau „deformate”.^[3]

Cu toate acestea, în cele mai multe cazuri caracterul democratic revendicat de forma de guvernământ a statelor socialiste este una care nu a avut un suport real, reprezentând elemente ale unui fals decor democratic. Statele socialiste, în privința formei de guvernământ, pot fi, în realitate, mai similare unor state monocrate sau oligarhe.^[4]

Note[modificare | modificare sursă]

^ en C.J. Atkins. „The Problem of Transition: Development, Socialism and Lenin's NEP”. Political Affairs Magazine. Accesat în 29 iulie 2010. ^{[nefuncțională]}
^ Bădescu, p. 120
^ en Trotsky, Leon (februarie 1935). The Workers’ State, Thermidor and Bonapartism, (February 1935). New International (New York) Vol.2 No.4. pp. 116–122.
^ Deleanu, p. 162

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Bădescu, M; Drept constituțional și instituții politice. Curs universitar, București, editura Hamangiu, 2023;
Deleanu, I; Drept constituțional și instituții politice. Tratat, vol I, București, editura Europa Nova, 1996.

[1] C.J. Atkins. „The Problem of Transition: Development, Socialism and Lenin's NEP”. Political Affairs Magazine. Accesat în 29 iulie 2010. ^{[nefuncțională]}

[2] Bădescu, p. 120

[3] Trotsky, Leon (februarie 1935). The Workers’ State, Thermidor and Bonapartism, (February 1935). New International (New York) Vol.2 No.4. pp. 116–122.

[4] Deleanu, p. 162

[1]

[2]

[3]

[4]