Sezonul de Formula 1 din 1957

Campionul la Piloți
Sezonul de Formula 1 din 1957
← Sezonul anterior Sezonul următor →
Durată	13 ianuarie - 8 septembrie
Nr. curse	8
Nr. piloți	69
Nr. echipe	16

Juan Manuel Fangio (Al 5-lea titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1957 a fost cel de-al 11-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA, și a inclus cea de-a opta ediție a Campionatului Mondial al Piloților.^[1] Sezonul a fost disputat pe parcursul a opt curse, începând cu Marele Premiu al Argentinei pe 13 ianuarie și terminându-se cu Marele Premiu al Italiei pe 8 septembrie. În 1957 s-au desfășurat și alte nouă curse care nu au făcut parte din campionat. Juan Manuel Fangio a câștigat al patrulea său titlu consecutiv, și al cincilea în total, o performanță care nu avea să fie egalată decât 46 de ani mai târziu, în 2003, de către Michael Schumacher.

Fangio a ales să-și schimbe din nou echipa, alăturându-se lui Maserati înainte de începerea sezonului. Decizia de a schimba s-a dovedit a fi o lovitură de maestru, formația Ferrari, formată din Peter Collins, Eugenio Castellotti și Mike Hawthorn, nereușind să câștige vreo cursă. Castellotti și Alfonso de Portago au fost uciși în timpul sezonului (niciunul în accidente de Formula 1), făcând din acesta un an cu adevărat dezastruos pentru Ferrari.

Omul pe care l-a înlocuit Fangio la Maserati, Stirling Moss, s-a mutat la Vanwall, o echipă în ascensiune. Amândoi, Fangio și Moss, au câștigat fiecare cursă de campionat a sezonului, cu excepția Indianapolis 500, Fangio luând patru victorii față de cele trei ale lui Moss. Pe Nürburgring, Fangio a produs una dintre cele mai impresionante victorii din istoria Formula 1, când i-a depășit pe Collins și Hawthorn în penultimul tur, după ce o oprire la boxe l-a lăsat cu aproape un minut în urmă.^[2]

La sfârșitul anului, s-a anunțat că Fangio nu se va întoarce pentru un alt sezon, deși a mai concurat în alte două curse din 1958. Maserati a renunțat la echipa de uzină, invocând motive financiare. Acesta a fost și ultimul an în care au fost acordate puncte pentru piloții care au împărțit aceeași mașină.

Piloții și echipele înscrise în campionat[modificare | modificare sursă]

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1957.

Imagine	Concurent	Constructor	Motor	Șasiu	Pneu	Piloți
Imagine	Concurent	Constructor	Motor	Șasiu	Pneu	Numele pilotului	Etape
	Owen Racing Organisation	BRM	BRM P25 2,5 L4	P25	D	Ron Flockhart	2, 4
						Roy Salvadori	2
						Herbert MacKay-Fraser	4
						Jack Fairman	5
						Les Leston	5
	Connaught Engineering	Connaught	Alta GP 2,5 L4	Type B	D	Stuart Lewis-Evans	2
	Connaught Engineering	Connaught	Alta GP 2,5 L4	Type B	D	Ivor Bueb	2
	Cooper Car Company	Cooper	Climax FPF 2,0 L4	T43	A D	Jack Brabham	2, 4, 7
						Les Leston	2
						Mike MacDowel	4
						Roy Salvadori	5, 7
	Scuderia Ferrari	Ferrari	Ferrari DS50 2,5 V8	801	E P	Peter Collins	1–2, 4–6, 8
						Luigi Musso	1, 4–8
						Eugenio Castellotti	1
						Mike Hawthorn	1–2, 4–6, 8
						Wolfgang von Trips	1–2, 8
						Cesare Perdisa	1
						Alfonso de Portago	1
						José Froilán González	1
						Maurice Trintignant	2, 4–5
	Officine Alfieri Maserati	Maserati	Maserati 250F1 2,5 L6 Maserati 250F1 2.5 V12	250F	P	Juan Manuel Fangio	1–2, 4–8
						Stirling Moss	1
						Jean Behra	1, 4–8
						Carlos Menditeguy	1–2, 4–5
						Giorgio Scarlatti	2, 6–8
						Harry Schell	2, 4–8
						Hans Herrmann	2
	Vandervell Products	Vanwall	Vanwall 254 2,5 L4	VW 5	P	Stirling Moss	2, 5–8
						Tony Brooks	2, 5–8
						Stuart Lewis-Evans	4–8
						Roy Salvadori	4

Piloții și echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătați mai jos.

Concurent	Constructor afiliat	Motor	Șasiu	Pneu	Piloți
Concurent	Constructor afiliat	Motor	Șasiu	Pneu	Numele pilotului	Etape
Scuderia Centro Sud	Maserati	Maserati 250F1 2,5 L6	250F	P	Harry Schell	1
					Jo Bonnier	1, 7–8
					Masten Gregory	2, 6–8
					André Simon	2
					Hans Herrmann	6
	Ferrari	Ferrari 625 2,5 L4	500		Alejandro de Tomaso	1
Luigi Piotti	Maserati	Maserati 250F1 2,5 L6	250F	P	Luigi Piotti	1–2, 7–8
H.H. Gould	Maserati	Maserati 250F1 2,5 L6	250F	D	Horace Gould	2, 4–8
Jo Bonnier	Maserati	Maserati 250F1 2,5 L6	250F	P	Jo Bonnier	5
Gilby Engineering	Maserati	Maserati 250F1 2,5 L6	250F	D	Ivor Bueb	5
R.R.C. Walker Racing Team	Cooper	Climax FPF 2,0 L4	T43	D	Jack Brabham	5
Bob Gerard	Cooper	Bristol BS2 2,2 L6	T44	D	Bob Gerard	5
Bruce Halford	Maserati	Maserati 250F1 2,5 L6	250F	D	Bruce Halford	6–8
Francesco Godia Sales	Maserati	Maserati 250F1 2,5 L6	250F	P	Paco Godia	6–8
Ottorino Volonterio	Maserati	Maserati 250F1 2,5 L6	250F	P	Ottorino Volonterio	8
Ottorino Volonterio	Maserati	Maserati 250F1 2,5 L6	250F	P	André Simon	8

Notă: Tabelele de mai sus nu includ piloții și echipele care au participat doar la cursa de Campionat Mondial de la Indianapolis.

Calendar[modificare | modificare sursă]

Următoarele șapte Mari Premii și Indianapolis 500 au avut loc în 1957.

1.	2.	3.	4.
Marele Premiu al Argentinei 13 ianuarie	Marele Premiu al Principatului Monaco 19 mai	Indianapolis 500 30 mai	Marele Premiu al Franței 7 iulie
Buenos Aires (P)	Monaco (S)	Indianapolis (P)	Rouen-Les-Essarts (S)
5.	6.	7.	8.
Marele Premiu al Marii Britanii 20 iulie	Marele Premiu al Germaniei 4 august	Marele Premiu al Pescarei 18 august	Marele Premiu al Italiei 8 septembrie
Aintree (S)	Nürburgring (P)	Pescara (S)	Monza (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Criza Suezului în curs, care a afectat petrolierele ce livrau petrol în țările lor respective, a afectat mai multe țări, precum Țările de Jos, Belgia și Spania. Aceste țări urmau să aibă fiecare câte un Mare Premiu, dar toate au fost anulate din cauza prețurilor foarte mari ale petrolului din acele țări.^[3]

Rezultate[modificare | modificare sursă]

Etapa	Mare Premiu	Pole position	Cel mai rapid tur	Pilotul câștigător	Constructorul câștigător	Pneu
1	Marele Premiu al Argentinei	Stirling Moss	Stirling Moss	Juan Manuel Fangio	Maserati	P
2	Marele Premiu al Principatului Monaco	Juan Manuel Fangio	Juan Manuel Fangio	Juan Manuel Fangio	Maserati	P
3	Indianapolis 500^[a]	Pat O'Connor	Jim Rathmann	Sam Hanks	Epperly-Offenhauser	F
4	Marele Premiu al Franței	Juan Manuel Fangio	Luigi Musso	Juan Manuel Fangio	Maserati	P
5	Marele Premiu al Marii Britanii	Stirling Moss	Stirling Moss	Tony Brooks Stirling Moss	Vanwall	P
6	Marele Premiu al Germaniei	Juan Manuel Fangio	Juan Manuel Fangio	Juan Manuel Fangio	Maserati	P
7	Marele Premiu al Pescarei	Juan Manuel Fangio	Stirling Moss	Stirling Moss	Vanwall	P
8	Marele Premiu al Italiei	Stuart Lewis-Evans	Tony Brooks	Stirling Moss	Vanwall	P

Clasamentul Campionatului Mondial al Piloților[modificare | modificare sursă]

Pentru informații suplimentare, vezi Lista sistemelor de punctaj ale Campionatului Mondial de Formula 1

Punctele au fost acordate pe o bază de 8–6–4–3–2 primilor cinci clasați în fiecare cursă, cu un punct suplimentar revenind pilotului care a stabilit cel mai rapid tur al cursei (dacă cel mai rapid tur a fost realizat de mai mulți piloți, punctul se va împărți egal la fiecare pilot). Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Poz.	Pilot	ARG	MCO	500	FRA	GBR	DEU^‡	PES	ITA	Puncte
1	Juan Manuel Fangio	1	1P R		1^P	Ab	1P R^[b]	2^P	(2)	40 (46)
2	Stirling Moss	8P R	Ab			1P R / Ab	5	1_R	1	25
3	Luigi Musso	Ab			2_R	2	4	Ab	8	16
4	Mike Hawthorn	Ab	Ab / Ab		4	3	2		6	13
5	Tony Brooks		2			1 / Ab	9	Ab	7_R	11
6	Masten Gregory		3				8	4	4	10
7	Harry Schell	4	Ab / Ab		5	Ab	7	3	5 / Ab	10
8	Sam Hanks			1						8
9	Peter Collins	6 / Ab	Ab		3	Ab / 4	3		Ab	8
10	Jim Rathmann			2_R						7
11	Jean Behra	2			6	Ab	6	Ab	Ab	6
12	Stuart Lewis-Evans		4		Ab	7	Ab	5	Ab^P	5
13	Maurice Trintignant		5		Ab	4				5
14	Wolfgang von Trips	6	Ab						3	4
15	Carlos Menditeguy	3	Ab		Ab	Ab				4
16	Jimmy Bryan			3						4
17	Paul Russo			4						3
18	Roy Salvadori		NSC		Ab	5		Ab		2
19	Andy Linden			5						2
20	Giorgio Scarlatti		Ab				10	6	5	1
21	Alfonso de Portago	5								1
22	José Froilán González	5								1
—	Jack Brabham		6		7 / Ab	Ab		7		0
—	Johnny Boyd			6						0
—	Bob Gerard					6				0
—	Cesare Perdisa	6								0
—	Jo Bonnier	7				Ab		Ab	Ab	0
—	Marshall Teague			7						0
—	Mike MacDowel				7					0
—	Ivor Bueb		Ab			8				0
—	Pat O'Connor			8^P						0
—	Paco Godia						Ab	Ab	9	0
—	Alejandro de Tomaso	9								0
—	Bob Veith			9						0
—	Luigi Piotti	10	NSC					Ab	Ab	0
—	Horace Gould		Ab		Ab	NS	Ab	Ab	10	0
—	Gene Hartley			10						0
—	Bruce Halford						11	Ab	Ab	0
—	Jack Turner			11						0
—	Ottorino Volonterio								11†	0
—	André Simon		NSC						11†	0
—	Johnny Thomson			12						0
—	Bob Christie			13						0
—	Chuck Weyant			14						0
—	Tony Bettenhausen			15						0
—	Johnnie Parsons			16						0
—	Don Freeland			17						0
—	Ron Flockhart		Ab		Ab					0
—	Hans Herrmann		NSC				Ab			0
—	Les Leston		NSC			Ab				0
—	Eugenio Castellotti	Ab								0
—	Jimmy Reece			Ab						0
—	Don Edmunds			Ab						0
—	Johnnie Tolan			Ab						0
—	Al Herman			Ab						0
—	Fred Agabashian			Ab						0
—	Eddie Sachs			Ab						0
—	Mike Magill			Ab						0
—	Eddie Johnson			Ab						0
—	Bill Cheesbourg			Ab						0
—	Al Keller			Ab						0
—	Jimmy Daywalt			Ab						0
—	Ed Elisian			Ab						0
—	Rodger Ward			Ab						0
—	Troy Ruttman			Ab						0
—	Eddie Russo			Ab						0
—	Elmer George			Ab						0
—	Herbert MacKay-Fraser				Ab					0
—	Jack Fairman					Ab				0
Poz.	Constructor	ARG	MCO	500	FRA	GBR	DEU^‡	PES	ITA	Puncte

Legendă
Culoare	Rezultat
Auriu	Câștigător
Argintiu	Locul 2
Bronz	Locul 3
Verde	Alte locuri care punctează
Albastru	Alte locuri
Albastru	Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu	A abandonat cursa (Ab)
Negru	Descalificat (DSC)
Alb	Nu a luat startul (NS)
Roșu	Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare	Retras înainte de calificări (Ret)
	Exclus (EX)
	Nu a participat (celulă goală)
Adnotare	Însemnătate
P	Pole position
R	Cel mai rapid tur
(6)	Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM
1	A împărțit mașina cu unul sau mai mulți piloți

Notă:

– În Marele Premiu al Germaniei au fost înscriși și piloți care au concurat cu mașini de Formula 2. Aceștia nu erau eligibili de puncte pentru campionat, indiferent de poziția în care încheiau cursa.

Curse non-campionat[modificare | modificare sursă]

Aceste curse n-au contat pentru Campionatul Mondial al Piloților.

Nume	Circuit	Dată	Câștigător	Constructor
XI Gran Premio Ciudad de Buenos Aires	Oscar Gálvez	27 ianuarie	Juan Manuel Fangio	Maserati
VII Gran Premio di Siracusa	Siracuza	7 aprilie	Peter Collins	Lancia-Ferrari
XVII Grand Prix de Pau	Pau	22 aprilie	Jean Behra	Maserati
V Glover Trophy	Goodwood	22 aprilie	Stuart Lewis-Evans	Connaught-Alta
X Gran Premio di Napoli	Posillipo	28 aprilie	Peter Collins	Lancia-Ferrari
XXIII Grand Prix de Reims	Reims-Gueux	14 iulie	Luigi Musso	Lancia-Ferrari
V Grand Prix de Caen	Caen	28 iulie	Jean Behra	BRM
IX BRDC International Trophy	Silverstone	14 septembrie	Jean Behra	BRM
V Gran Premio di Modena	Modena	22 septembrie	Jean Behra	Maserati
VI Grand Prix de Maroc	Ain-Diab	27 octombrie	Jean Behra	Maserati

Note[modificare | modificare sursă]

^ Indianapolis 500 nu a fost un Mare Premiu propriu-zis, cursa desfășurându-se pentru mașinile de USAC.
^ Juan Manuel Fangio și-a adjudecat matematic titlul la piloți la Marele Premiu al Germaniei.

Referințe[modificare | modificare sursă]

^ 1974 FIA Yearbook, Grey section, pages 118–119
^ „F1's Best Drives #5 – Fangio's race of a lifetime” (în engleză). formula1.com. 7 aprilie 2019. Accesat în 12 aprilie 2023.
^ „Grand Prix Cancelled”. Autosport. Accesat în 23 ianuarie 2016.

[4] Indianapolis 500 nu a fost un Mare Premiu propriu-zis, cursa desfășurându-se pentru mașinile de USAC.

[5] Juan Manuel Fangio și-a adjudecat matematic titlul la piloți la Marele Premiu al Germaniei.

[1] 1974 FIA Yearbook, Grey section, pages 118–119

[2] „F1's Best Drives #5 – Fangio's race of a lifetime” (în engleză). formula1.com. 7 aprilie 2019. Accesat în 12 aprilie 2023.

[3] „Grand Prix Cancelled”. Autosport. Accesat în 23 ianuarie 2016.

[1]

[2]

[3]

[a]

[b]