Serghei Adamovici Kovaliov

Serghei Adamovici Kovaliov

Serghei Adamovici Kovaliov (n. 2 martie 1930, Seredîna-Buda, regiunea Sumî, RSS Ucraineană, URSS – d. 9 august 2021, Moscova, Rusia) a fost un dizident din fosta URSS, luptător pentru drepturile omului în Uniunea Sovietică și Federația Rusă (împuternicit pentru drepturile Omului în Federația Rusă (1994-1995), unul dintre autorii capitolului 2 din Constituția Federației Ruse "Drepturile omului și ale cetățeanului", deputat al Poporului din Federația Rusă, președinte al Societății de iluminare istorică și de apărare a drepturilor omului "Memorial", președinte a Organizației "Institutul drepturilor omului".

Biografie[modificare | modificare sursă]

Serghei Adamovici Kovaliov s-a născut în familia unui muncitor feroviar. În anul 1932 familia s-a mutat cu traiul în regiunea Moscova, orășelul Podlipki. În anul 1954 a absolvit facultatea de biologie a Universității din Moscova. Biofizician, specialist în domeniul rețelelor de neuroni. A locuit și a lucrat la Moscova. A publicat peste 60 de lucrări științifice. În anul 1964 a susținut teza de doctor (candidat în științe biologice) în biofizică cu o teză despre proprietățile electrice ale țesuturilor miocardale ale broaștelor.[1] Ulterior (1964-1969) a lucrat la laboratorul interdepartamental de metode matematice în biologie de la Universitatea Lomonosov din Moscova.[1] Kovaliov a început să se ocupe de activitatea obștească de la mijlocul anilor 1950, ca opozant al teoriei și metodelor de implementare în viață a teoriilor lui Lîsenko cu privire la genetică.

În anul 1966 a organizat la Universitatea din Moscova adunarea de semnături în apărarea deizidenților Iu. Daniel și A. Siniavskii, care fuseseră arestați "pentru propagandă antisovietică".[2] Începând din anul 1968 este un luptător activ pentru drepturile omului din URSS. În luna mai 1969 a intrat în rândul "grupului de inițiativă din URSS pentru apărarea drepturilor omului". Din anul 1971 este unul dintre coatorii "cronicii evenimentelor curente" - buletinului tipărit la mașina de scris a apărătorilor drepturilor omului din URSS.

La 28 decembrie 1974 a fost arestat pentru "agitație și propagandă antisovietică".[1] În decembrie 1975 a fost condamnat la 7 ani de închisoare și 3 ani de deportare. Și-a ispășit pedeapsa la colonia cu regim dur "Perm-36" și la închisoarea din orașul Cistopol. A fost deportat în regiunea Magadan. După eliberarea din detenție a locuit la Kalinin (actualmente Tver). A revenit la Moscova în anul 1987.[1] Până în anul 1990 a lucrat la Institutl de probleme de transmitere a informației de la Academia de Științe a URSS.[1] Actualmente locuiește la Moscova.

Serghei Kovaliov este unul din eroii filmului documentar «Они выбирали свободу» („Ei au ales libertatea”), produs de RTVi în 2005.

Activitatea politică ulterioară[modificare | modificare sursă]

În anul 1989 la propunerea lui A.D. Saharov și-a înaintat candidatura la alegerile de deputați ai Poporului din URSS din martie 1990 în una din circumscripțiile orașului Moscova și a învins din prima rundă.[2] În anii 1990-1993 a fost deputat al Poporului din Federația Rusă, membru al Prezidiului Sovietului Suprem, președinte al Comitetului parlamentar pentru drepturile omului. Kovaliov a fost unul dintre autorii declarației drepturilor omului și cetățeanului din Federația Rusă, adoptată în ianuarie 1991.[2] Comitetul parlamentar, condus de el a adoptat legile "Despre reabilitarea jerfelor represiunilor politice" (1991), precum și "Despre situația extraordinară" (1991).[2] Kovaliov a contribuit la eliberarea și plasarea în condiții de securitate a autorității criminale Veaceslav Ivankov, poreclit "Iaponcik".[3][4][5][6]

  • În anii 1993-2003 a fost deputat în Duma de Stat a Rusiei (ales în anii 1993 pe circumscriția Varșavskii, 1995-Certanovskii, iar în anul 1999 pe listele blocului federal "Uniunea forțelor de dreapta")
  • În anul 1994 candidatura lui a fost înaintată la postul de președinte a al Dumei de Stat.
  • În anii 1993-1996 a fost președinte al Comisiei Parlamentare pentru drepturile Omului pe lângă președintele Federației Ruse. În anul 1996 într-o scrisoare deschisă pe numele președintelui Boris Elțin, Kovaliov și-a anunțat retragerea din funcția de președinte al acestei Comisii, învinuindu-l pe acesta că a trecut la metode de aplicare a forței pentru soluționarea problemelor în locul reformelor democratice.[7]
  • În anii 1994-1995 este primul împuternicit pentru drepturile omului în Federația rusă.
  • A fost unul dintre promotorii mișcării „Alegerea Rusiei” (Vîbor Rossii) și a "Partidului Alegerea democratică a Rusiei". Până în anul 2001 a fost membru al Comitetului de conducere al acestui partid. După autolichidarea acestui partid a refuzat să intre în partidul Uniunea Forțelor de dreapta, dar a fost membru al fracțiunii acestui partid în Duma de Stat a Rusiei.
  • În anii 1996-2003 a fost membru al Asdunării Parlamentare a Consiliului Europei. În anul 2000 fracțiunea Parlamentară a Uniunii Forțelor de dreapta l-a destituit cu o treaptă pe Kovaliov, lipsinu-l de drept de vot la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, fiind înlocuit cu Oleg Naumov. În opinia lui Dmitrii Rogozin, președinte al Comitetului Parlamentar pentru afaceri străine, Kovaliov a "ocupat poziții anturusești". În același timp, Naumov a iterat, că Kovaliov „va lucra împreună cu partea principală a delegației”.[8]
  • La alegerile parlamentare din 2000 Kovaliov l-a susținut pe Iavlinskii, afirmând că alegerea lui Putin va contribui la transformarea Rusiei într-un stat polițienesc, unde la putere, intr-o măsură mai mare sau mai mică, vor fi serviciile speciale ale Rusiei.[2]
  • În anul 2006, după actul terorist de la Dubrovka s-a pronunțat pentru păstrarea vieților teroriștilor
  • În anul 2008 a condamnat poziția guvernului rus în problema conflictului gruzino-osetin.
  • În martie 2010 a semnat petiția "Putin trebuie să plece".

Kovaliov și războiul din Cecenia[modificare | modificare sursă]

  • La sfârșitul anului 1994 Kovaliov împreună cu alți deputați ai Dumei de stat a Rusiei a participat ca negociant cu forțele de gherilă cecene și deputații ceceni la Groznîi, în sediul parlamentului cecen. Ulterior a fost declarat de mai multe mișcări politice și resurse mass-media din Rusia drept trădător al Rusiei.
  • În anul 1995 a fost decorat de către președintele Republicii Icikeria Johar Dudaev cu ordinul acestei republici "Cavaler de onoare". Kovaliov a refuzat să primească acest ordin până la terminarea războiului. L-a prmit în anul 1997.
  • În luna iunie a anului 1995 Kovaliov a participat la eliberarea ostaticilor de la Budionovsk, la însărcinarea premierului Egor Gaidar dând asigurări că viața atentatorilor, inclusiv a lui Basaev, trebuie păstrată.
  • La 11 decembrie 2006 a fost decorat cu ordenul Legiunii de onoare, de către Guvernul francez pentru rolul acestuia la eliberarea a circa 1500 de ostatici.

Alte decorații[modificare | modificare sursă]

  • 1992 Medalia Memoriei, Lituania[9]
  • 1996 Premiul Ligii internaționale a Drepturilor omului
  • 1995 Premiu ceh " Omul se află în pericol"
  • 1995 Premiul Nurneberg pentru drepturile omului
  • 1996 Premiul pentru drepurile omului a Comitetului Norvegian Helsinki
  • 1995 și 1996 a fost înaintat la premiul Nobel pentru Pace.
  • 1996 Ordenul Cavalerul de Onoare al Republicii Cecene Icikeria (Înmânat în ianuarie 1997 la Moscova)[10]
  • 1993 Doctor Honoris Causa al Academiei medico-biologice din Caunas
  • 1996 Doctor Honoris Causa a Universității din Essex (Marea Britanie)în domeniul drepturilor omului
  • 1999 Crucea mare de comandor a Ordenului marelui Kniaz Gediminas din Lituania[11]
  • 2000 Premiul Kennedy
  • 2004 Premiul Ulof Palme
  • 2006 Ofițer al ordenului Legiunea de Onoare (Franța)[12][13]
  • 2009 Premiul „Andrei Saharov «Pentru libertatea gândirii»”[14]
  • 2009 Crucea Mare a ordinului de Merit al Republicii Polone "pentru Merite deosebite în apărarea drepturilor omului și promovarea libertăților civile", decorat de Președintele Poloniei Lech Kaczyński[15] (înmânat în 2010[16])
  • 2011 Premiul Libertății (Lituania)[17]

Articole și interviuri[modificare | modificare sursă]

Cărți[modificare | modificare sursă]

Sergei Kovaliov este autorul câtorva cărți în diferite limbi, pe subiecte diferite: Războiul din Cecenia, Istoria, locul și relațiile Rusiei cu Europa, problema personalitărții în anturaj rusesc, etc.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e Федеральное Собрание Российской Федерации: Биографический справочник Arhivat în , la Wayback Machine. / А. С. Барсенков, В. А. Корецкий. — М., 1997.
  2. ^ a b c d e Газета.Ru : Биологический оппозиционер Сергей Ковалёв[nefuncțională]
  3. ^ „Япончик будет похоронен во вторник на Ваганьковском кладбище”. РИА Новости. 12 октября 2009. Arhivat din original la 2011-01-28. Accesat în 2010-08-13.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  4. ^ Ъ — От тюрьмы и стрельбы не зарекайся // В Москве совершено покушение на одного из лидеров российского криминального мира[nefuncțională]
  5. ^ Япончика похоронят на Ваганьковском кладбище | Русский Newsweek
  6. ^ „Что такое 'русская мафия', и как с ней бороться?”. ИноСМИ.ру. 3 августа 2009. Arhivat din original la 2010-05-01. Accesat în 2010-08-13.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  7. ^ С. А. Ковалёв. Открытое письмо Президенту Российской Федерации Б. Н. Ельцину Arhivat în , la Wayback Machine. // «Известия», 24 января 1996
  8. ^ „Сергея Ковалева отлучают от ПАСЕ”. Lenta.ru. 27 декабря 2000. Arhivat din original la 2014-02-22. Accesat în 2010-09-21.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  9. ^ Указ от 9 января 1992 года № I-2193
  10. ^ „Интерфакс-Религия: ПРАВОЗАЩИТНИК СЕРГЕЙ КОВАЛЕВ ПРИЗЫВАЕТ ЧЕЧЕНЦЕВ ОСТАНОВИТЬ ПРИТЕСНЕНИЕ РУССКИХ В РЕСПУБЛИКЕ”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ Указ от 1 февраля 1999 года № 311
  12. ^ Франция наградила орденом Почётного легиона Сергея Ковалёва
  13. ^ Председатель правозащитного общества «Мемориал» стал офицером ордена Почетного легиона Франции
  14. ^ Sakharov Prize 2009 awarded to Memorial. en // Сайт Европарламента
  15. ^ Postanowienie Prezydenta Rzeczypospolitej Polskiej z dnia 8 maja 2009 r. o nadaniu orderów i odznaczeń, M.P. Nr 43 poz. 664
  16. ^ Высокие награды российских правозащитников. // Сайт МХГ, 2 ноября 2010
  17. ^ Первая литовская «Премия свободы» присуждена российскому правозащитнику Сергею Ковалеву. Сайт «Права человека в России»

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Emma Gilligan. Defending Human Rights in Russia: Sergei Kovalyov, Dissident and Human Rights Commissioner, 1969-96 (BASEES/Curzon Series on Russian & East European Studies) RoutledgeCurzon. 2003. ISBN 0-415-32369-X Link to Internet version

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Serghei_Adamovici_Kovaliov&oldid=15936828