Miron Kiropol

Miron Kiropol
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat (83 de ani)[2] Modificați la Wikidata
Paris, Franța Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiepoet
prozator[*]​
pictor
traducător Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română
limba franceză Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea din București
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Miron Kiropol (n. , București, România – d. , Paris, Franța) a fost un poet, prozator, pictor și traducător român, stabilit în Franța.[3]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Miron Kiropol s-a născut în București. Părinții săi au fost Elena, născută Stanciu, și Simion Chiropol, plutonier de jandarmi. A studiat la Liceul „Dimitrie Cantemir” din București în perioada 1951-1954, iar între anii 1955-1956 a urmat cursurile Facultății de Litere la Universitatea din București, pe care le-a abandonat după primul an.[4]

Cariera în România[modificare | modificare sursă]

A lucrat ca arhivar, bibliotecar și corector la revista Gazeta literară. A debutat cu versuri în anul 1963, în revista Contemporanul. Debutul editorial a avut loc în 1967, prin volumul de versuri Jocul lui Adam, urmat, în anul 1968, de Schimbarea la față.

În septembrie 1968, sub pretextul unei invitații la un colocviu de poezie ce urma să aibă loc în Belgia, Miron Kiropol a părăsit România, sprijinit de Pierre Emmanuel și Vintilă Horia, pentru a scăpa de opresiunea regimului comunist.[4] S-a stabilit definitiv în Franța, a solicitat azil politic.[5]

La scurt timp după aceasta, în 1969 a fost publicat în România volumul de versuri Rosarium, care însă a fost imediat retras de la difuzare și distrus. Cu toate acestea, Rosarium nu s-a pierdut definitiv, el fiind cuprins ulterior, alături de Jocul lui Adam și Schimbarea la față, în volumul intitulat Rosarium redividus publicat la Editura Timpul (2022), o „trilogie poetică” ce cuprinde poeziile din „perioada românească” a lui Miron Kiropol.[6]

Cariera în Franța[modificare | modificare sursă]

Miron Kiropol s-a afirmat în primii ani de exil în Franța ca pictor.[7] După ce o perioadă a lucrat ca paznic la Muzeul de Artă Modernă de la Beaubourg, a început să picteze. Picturile lui au fost expuse la Muzeul internațional de Artă naivă Anatole-Jakovsky din Nice, la Galeria Cérès Franco și la Galeria Carpentras din sudul Franței.

A revenit la literatură în 1972, cu volumul Sur le visage rédempteur (Paris, 1972). Au urmat volumele:

  • Dieu me doit cette perte (Paris, 1983);
  • Auguste nostalgie du sang (Paris, 1986);
  • Chasteté régnante (Paris, 1987);
  • Le Rang johannique (1989);
  • Apophtegmes de l’amour (Paris, 1989);
  • Diotima, vol. I: Les morts s’en melant (Paris, 1991).

Începând cu 1992 a publicat mai multe cărți în limba română, printre care:

  • Această pierdere (București, 1992);[8]
  • Făt-Frumos din lacrimă, I-II (București, 1994-1996);
  • Augusta nostalgie a sângelui – Auguste nostalgie du sang, ediție bilingvă, (Oradea, 1997);
  • Diotima, vol. I și II (Cogito 1997, 1998)
  • Solitudinea lui Eros (București, 1998);
  • Ceea ce sferele gândesc despre noi (Iași, 1999);
  • Metopă (Timișoara, 2001);
  • Ioana d’Arc (Botoșani, 2001);
  • Povestea deviaționistului, I (Iași, 2003);
  • Poezii și variante (Timpul, 2003 – bilingv)
  • Cerul ca unică ispită (Vinea, 2004);
  • Când noaptea e mai lungă în om ca noaptea (Criterion, 2006);
  • Fortăreața (Timpul, 2009);
  • Împerecheat cu sabia (Timpul, 2012);
  • Aur în sită (Timpul, 2014);
  • Numele pietrelor sfinte (Timpul, 2016),
  • Spini din care mă câștig (Vinea, 2017);
  • La marginea focului extrem (Vinea, 2018);
  • Cuvinte strigându-și cenușa (Vinea, 2019).

Deși nu a mai publicat în limba română până în 1992, Miron Kiropol a continuat să scrie în limba română, dovadă fiind caietele manuscris Poezii, datate 1981 și 1983, și alte materiale aflate în colecția „Miron Kiropol” din cadrul Muzeului Cărții și Exilului Românesc.[9][10]

Miron Kiropol a tradus în limba franceză următoarele volume:

În limba română a tradus volumele Poeți francezi din secolul al XVI-lea (Albatros, 2000) și John Keats, Poezii (Albatros, 2001).[11]

Premii[modificare | modificare sursă]

în 1992 a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor și cu Premiul Academiei Române, iar în 1997, la primul Festival Internațional de Poezie de la Oradea, i-a fost acordat Premiul Opera Omnia.[6]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Faceted Application of Subject Terminology, accesat în  
  2. ^ a b https://uniuneascriitorilorfilialaiasi.ro/in-memoriam-miron-kiropol/  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ „Revista Apostrof | CONSTANTIN CUBLEȘAN: „FOAME DE A FUGI ÎN LUME" (MIRON KIROPOL)”. Accesat în . 
  4. ^ a b „Miron Kiropol – USR Iasi” (în engleză). Accesat în . 
  5. ^ Galaicu-Păun, Emilian (), „„Suferința e maestrul coacerii" sau despre Miron Kiropol, la netrecut”, Radio Europa Liberă, accesat în  
  6. ^ a b „In memoriam Miron Kiropol -”. revistaramuri.ro. Accesat în . 
  7. ^ „Miron Kiropol – neistovită inima vântului – Romania literara”. Accesat în . 
  8. ^ „Topul national al cartii de poezie (1990-2000)”. Observator Cultural. Accesat în . 
  9. ^ „Colecția „Miron Kiropol"”. Muzeul Exilului Românesc. Accesat în . 
  10. ^ Kürti, Alexandru-Bogdan (). „Moment istoric pentru cultura creată în exil”. Revistă de cultură. Accesat în . 
  11. ^ „Uniunea Scriitorilor din România - In memoriam Miron Kiropol”. uniuneascriitorilor.ro. Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Miron_Kiropol&oldid=16195557