Marius Popa (fotbalist)

Marius Popa
Informații generale
Nume complet Marius Cornel Popa
Data nașterii (45 de ani)
Locul nașterii Oradea, România
Înălțime 1,84 m
Greutate 79 kg
Post Portar
Informații despre echipă
Echipa actuală  FCSB (antrenor cu portarii)
Cluburi de seniori*
Ani Club Ap (G)
1997-2000  Bihor Oradea 34 (0)
2000-2005  Progresul 46 (0)
2005-2009  Politehnica Timișoara 100 (0)
2009-2010  Inter Curtea de Argeș 30 (0)
2010  Pandurii 12 (0)
2011-2012  U Cluj 22 (0)
Echipa națională
Ani Țară Ap (G)
2007-2009 România 2 (0)
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern la data de 10 iulie 2012

Marius Cornel Popa (31 iulie 1978, Oradea), este un fost fotbalist român care a jucat pe postul de portar. Între anii 2012 și 2015 a fost antrenor cu portarii la echipa CS Luceafărul Oradea.[1] În prezent este antrenor cu portarii la echipa Steaua București.[2] Pe data de 25 martie 2008 a fost decorat de președintele Traian Băsescu pentru calificarea la Euro 2008 cu medalia „Meritul Sportiv” clasa a III-a.[3][4]

Și-a început cariera la echipa din orașul său natal, FC Bihor, în anul 1997. Trei ani mai târziu s-a transferat la FC Național. În 2003 a devenit jucător de bază în echipa bucureștenilor, în aceeași perioadă fiind convocat și la prima reprezentativă a României, fără însă a și evolua sub tricolor. În pauza de iarnă a sezonului 2004-2005, a ajuns la Politehnica Timișoara alături de antrenorul lui FC Național, Cosmin Olăroiu, și a trei dintre coechipieri, Gabriel Cânu, Gabriel Caramarin și Gigel Coman.

A devenit titular la Poli, alături de care a ajuns în finala Cupei României, în ediția 2006-2007, finală pierdută însă în fața lui FC Rapid București. A urmat o serie de accidentări care l-au costat postul de titular în fața lui Costel Pantilimon.

În 2007 a bifat primul meci în tricoul echipei naționale, jucând într-un amical împotriva Rusiei. A mai evoluat pentru prima reprezentativă tot într-un meci de pregătire, contra Muntenegrului, și a făcut parte din lotul echipei naționale pentru EURO 2008.

În 2009 a ajuns la Internațional Curtea de Argeș, iar în 2010, odată cu desființarea echipei argeșene, a făcut pasul spre Pandurii Târgu Jiu, alături de marea parte a lotului lui Internațional. În pauza de iarnă a sezonului 2010-2011, s-a transferat la FC Universitatea Cluj, cu care a semnat un contract pentru doi ani și jumătate.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Schimbări de "cadre" la Luceafărul! Popa se va ocupa de pregătirea portarilor, 9 iulie 2012, liga2.prosport.ro
  2. ^ Marius Popa va îndeplini rolul antrenorului de portari la Steaua
  3. ^ „DECRET privind conferirea Ordinului și Medaliei Meritul Sportiv” (PDF). Monitorul Oficial al României Nr. 241. . p. 5. Accesat în . 
  4. ^ „Decorarea unor personalități ale fotbalului românesc”. Administrația Prezidențială. . Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]