Ion Gheorghe Duca

Pentru alte persoane cu numele de familie respectiv, vedeți Duca.

Date personale
Ion Gheorghe Duca

Născut	20 decembrie 1879^[1]^[2] București, România
Decedat	30 decembrie 1933 (54 de ani)^[2] Sinaia, Prahova, România
Cauza decesului	omor
Părinți	Gheorghe Duca
Cetățenie	România
Ocupație	politician
Limbi vorbite	limba română^[3]
Prim-ministru al României
În funcție 14 noiembrie 1933 – 30 decembrie 1933
Precedat de	Alexandru Vaida-Voievod
Succedat de	Constantin I. Angelescu
Ministru al Afacerilor Externe
În funcție 19 ianuarie 1922 – 29 martie 1926
Precedat de	Gheorghe Derussi
Succedat de	Ion Mitilineu
Deputat al României

Partid politic	PNL
Alma mater	Colegiul Național „Cantemir Vodă” din București
Modifică date / text

Ion Gheorghe Duca, adesea I. G. Duca sau Ion G. Duca / Ion Gh. Duca (n. 20 decembrie 1879, București, România – d. 30 decembrie 1933, Sinaia, Prahova, România) a fost un om politic liberal român. A fost inițiat în francmasonerie, când se afla la studii în Franța.^[4] A deținut funcțiile de ministru al educației (1914-1918), ministru al agriculturii (1919-1920), ministru al afacerilor externe (1922-1926), ministru al afacerilor interne (1927-1928), și cel de-al 35-lea prim-ministru al României între 14 noiembrie și 30 decembrie 1933, la această ultima dată fiind asasinat de Nicadori din cauza eforturilor sale de a stăvili Mișcarea Legionară.^[5]

Cariera[modificare | modificare sursă]

- Între anii 1885-1897, elevul Duca a urmat clasele primare și primele două de liceu în particular; clasele a III-a și a IV-a de liceu le-a urmat la ,,Cantemir'' iar cursul superior la ,,Sf.Sava'', unde a fost coleg de clasa cu Gala Galaction, Tudor Arghezi, N.D.Cocea.

- În iunie 1897, I.G.Duca trece bacalaureatul, iar din toamna aceluiași an îl găsim la Paris, unde urmează cursurile universitare. Tânărul Duca a studiat cinci ani în capitala Franței. În trei ani și-a dat licența, iar în alți doi își sustine doctoratul în drept și științe politice, la Sorbona, cu teza "Societățile cooperatiste în România" (tipărită în 1902, în limba franceză, la Paris).

- Tipărește Conferința sa despre 10 Mai București

- I.G.Duca începe colaborarea la ziarul ,,Universul'', ca precursor al cronicii de politică externă în jurnalistica românească; la 4 ianuarie 1914, devenind ministru, încetează activitatea gazetărească la marele cotidian.

- În perioada 1906 - 1911 a semnat o astfel de cronică a politicii internaționale și în revista ,,Viață Românească''.

- Revenit în țară (din Franța), Duca a intrat în magistratură, ca judecător la ocolul de Vîlcea, județ de care își va lega mare parte din viață și activitate. Recomandat de premierul I.I.C Brătianu ministrului de justiție Eugen Stănescu, acesta îl întreabă unde anume ar dori să fie numit. La răspunsul lui Ducaː,,Oriunde, dreptatea este la fel ǃ'', ministrul Stănescu, încântat, a riscat profețiaː ,,Eșți o rară excepție în generația d-tale. Vei ajunge departe ǃ''.

- În martie 1903, la intervenția lui Vintilă Brătianu, este adus la București și numit subdirector, apoi director al Casei Centrale a Cooperației și subdirector general al Creditului Agricol, funcții care i-au permis să-și aducă o substanțială contribuție la dezvoltarea economiei naționale.

- Între anii 1904-1905 tipăreșteː "Mișcarea Băncilor populare din România", București,1904; "Curs complet de istoria diplomatică a Europei", București, 1905.

- În vara anului 1907, I.G.Ducă se înscrie în Partidul Național Liberal condus de I.I.C. Brătianu; își depune canditatura și este ales deputat al Colegiului II Fălciu, în Parlament.

- La data de 12 decembrie 1907 debutează în Adunarea Deputațiilor cu un discurs pe marginea dezbaterilor privind modificarea Legii învoielilor agricole. Succesul este deplin. Take Ionescu îl întâmpină cu entuziasmː,, Te felicit, d-le Duca, și îți urez să nu întâlneșți, ca mine, în cariera d-tale coaliția invidioșilor! '' P. P. Carp este însă causticː,,"Băiete dragă, să nu-ți irosești talentul în acest grup (liberal)''; la care ,,elevul Duca'' - după expresia omului de spirit nepereche; ,,Maestre, nu-mi voi irosi niciodată talentul. În această grupare cred că e locul meu''.

- În decembrie 1909, Duca rostește primul său discurs la Mesajul Tronului; expunerea sa are caracter polemic, se referă la problematica agrară și se constituie într-o filipică usturătoare la adresa partidelor de opoziție. Intrigat, temutul tribun P.P. Carp i-a aruncat butada, pe cât de scânteietoare, pe atât de nedreaptăː ,,Elevul Duca a făcut o admirabilă compoziție de retorică. Formă splendidă, gândire slabă.''

- Între anii 1910-1913 are alte apariții editorialeː "La mouvement coperatiste en Roumanie", Bucureșți,1910; "Politica noastră externă", București, 1913.

- În data de 4 ianuarie 1914, se formează Guvernul național-liberal, condus de I.I.C. Brătianu, în care I.G.Duca deține portofoliul Instrucțiuni Publice și Cultelor. La ceremonia depunerii jurământului, regele Carol I se adresează astfel celui mai tânăr ministruː ,, Pe Duca îl cunosc încă de când era copil; când el s-a născut, eu domneam de 15 ani.Cât de mult am îmbătrânit, dacă am azi miniștri care s-au născut pe când eu domneam de mult și pe care i-am cunoscut când erau copii mici''.

- Pe lângă realizările pe tărâmul învățământului, Duca se numără printre militanții cei mai activi ai acțiunii naționale întru desăvârșirea unității statale românești.^[6]

- La data de 14 ianuarie 1918 guvernul condus de I.I.C.Brătianu, aidoma tuturor românilor, nu-și pierde speranța în împlinirea marelui vis al Unirii, cu toate vicisitudinile prin care este silit să treacă neamul nostru.

- La data de 29 septembrie 1919 o nouă retragere în opoziție a Partidului Național Liberal, timp în care se încearcă refacerea potențialului, a capitalului politic uzat în lungi și complexe guvernări. În campania de redresare, capacitățile organizatorice și gazetărești ale lui I.G. Duca sunt folosite din plin și cu maximum de rezultate practice.

- I se publică broșura "I.C.Brătianu și problema agrară", București, 1921.

- Guvernarea național-liberală, sub președinția aceluiași I.I.C. Brătianu, în care timp se pun bazele noilor structuri ale statului român și ale noului regim social-politic postbelic.

- I.G. Duca este titularul Ministerului de Externe, evidențiindu-se la Liga Națiunilor, în cadrul Micii Înțelegeri, fiind, de asemenea, inițiatorul constituirii, în martie 1925, la Sinaia, a Micii Antante a Presei.

- Din această perioadă ne-au rămas și câteva zeci de pagini de însemnări făcute cu prilejul Conferinței de la Lausanne (în noiembrie-decembrie 1923).

- Publică lucrarea sintetică "La Politique Exterieure de la Roumanie. Les efforts de la Roumanie pour consolidation de la paix mondiale", București, 1924ː apoi broșura "Chestiunea graniței Banatului", București, 1924.

- La data de 21 iunie 1927, după scurte guvernări Al.Averescu și G.Știrbei (10 martie 1926-20 iunie 1927), I.I.C.Brătianu readuce Partidul Național Liberal la cârma țării. I.G. Ducă va fi ministru de interne în noul cabinet.

- În noiembrie 1928 Partidul Național Liberal pierde supremația în stat, în favoarea Partidului Național Țărănesc. Reculul Național-Liberalilor este datorat și morții intempestive a atotputernicului I.I.C. Brătianu, iar I.G. Duca profilându-se de acum ca al doilea om politic în ierarhia național-liberalilor.

- Murind între timp și regele Ferdinand, la 19 iulie 1927, conducerea statului fusese încredințată Regenței - patriarh Miron Cristea, prințul Nicolae, președintele Curții de Casație, G. Buzdugan - moștenitorul legitim, voievodul Mihai, fiind minor.

- Duca găsește răgazul necesar să scrie Prefață la cartea lui R. Budișteanu - "Societatea Națiunilor și principiul suveranității statelor", București, 1929.

- La 8 iunie 1930 fostul moștenitor al tronului, prințul Carol, ce renunțase la domnie în decembrie 1924, se reîntoarce în țară și se autoinstaureaza regele Carol al II-lea. Partidul Național Liberal fusese cu ani în urmă la originea consfintirii oficiale a abdicarii prințului Carol. O dată cu Restaurația, situația național-liberarilor devine tot mai delicată. Vintilă Brătianu nici nu supraviețuiește prea mult impactului, încetând din viață în decembrie 1930.

- La 22 decembrie 1930 I.G. Duca devine președinte al Partidului National Liberal. Dată fiind și criza economică acută ce bântuia lumea, I.G.Duca încearcă nivelarea vechilor asperități și apropierea de Regele Carol al II-lea și de camarila sa. De la declaratia lui Duca -,,Să mi se usuce dreapta dacă o voi întinde aventurieruluiǃ'', rostită în grabă și în emoția sosirii lui Carol Caraiman la București - și până la intrarea în grațiile regale, saltul s-a dovedit a fi...mortal.^[6]

Biografia[modificare | modificare sursă]

S-a născut în București, fiind fiul inginerului Gheorghe Duca și al Luciei Ghica. A intrat în Camera Deputaților română ca reprezentant al Partidului Național Liberal în 1908 și a servit ca ministru din 1914. Numit ministru de externe în 1922, era un susținător al Micii Înțelegeri, formată din România, Iugoslavia și Cehoslovacia, cu scopul de a împiedica revizionismul Ungariei (care cerea retrocedarea Transilvaniei - obținută de România după Primul Război Mondial) și de a împiedica dinastia Habsburgică de a se întoarce la putere în Europa Centrală.

În calitate de ministru de externe, I. G. Duca, afirmase: "Oricare cunoaște politica românească [....] știe că una din directivele fundamentale, directiva de la care de 40 de ani nimeni nu s-a abătut, în nici o împrejurare și față de nici o țară, este aceea de a nu se amesteca în politica internă a altor țări. Neamestecându-ne noi în politica internă a altora, am avut grijă ca și ceilalți să nu se amestece în politica noastră". ^{[necesită citare]}

În noiembrie 1933, regele Carol al II-lea al României i-a cerut să devină șeful guvernului ca prim-ministru până la alegerile din decembrie. În această funcție, Duca a încercat să anihileze organizația naționalistă de extremă dreaptă, Garda de Fier. A inițiat măsuri dure de represiune împotriva acesteia cu scopul de a o împiedica să participe la alegerile din decembrie 1933. De asemenea, a luat măsuri pentru a permite emigrarea evreilor către România. A fost ucis după scurtă vreme în gara Sinaia, de Nicolae Constantinescu, un susținător al Gărzii de Fier.

Carol al II-lea fusese informat despre ce aveau de gând "Nicadorii" legionari, după ce șeful poliției, Gabriel Marinescu, primise o notă care deconspira întregul plan, însă regele a dat următoarea dispoziție: „Ține nota la birou și n-o transmite mai departe”. Informarea fusese făcută chiar de vărul unuia dintre autori care era informator al poliției.^[7]^[8]

Împreună cu un grup de profesori și oameni de știință, Ion Gheorghe Duca a ajutat la întemeierea Mișcării de cercetași din România, inclusiv a organizației Cercetașii României.

Duca și-a scris memoriile despre experiența sa ca ministru în timpul Primului Război Mondial, publicate în trei volume la Jon Dumitru Verlag.

Asasinarea[modificare | modificare sursă]

- Din păcate, Ion Gheorghe Duca sfârșește prin a cădea victima unor acțiuni interesate concentrate, pe peronul gării Sinaia, în seara zilei de 29 decembrie 1933.

- Doliul a fost național, iar mormântul - din propria-i porunca testamentară - străjuiește interiorul bisericii din Ursani (Vîlcea), nu departe de pitoreasca-i Culă de la Măldărești.

- I.G.Duca a avut o carieră politică fulgerătoare, dar cu totul meritoasăː deputat la vârsta de 28 de ani, ministru la 35, președinte al Partidului Național Liberal la 51 de ani și prim-ministru la 54 de ani. Sfetnicul iubit al lui I.I.C. Brătianu a fost un om politic de mare capacitate intelectuală și de înaltă integritate morală. În ultimul său discurs public - la 19 decembrie 1933 - și-a precizat cu toată limpezimea marile comandamente ale guvernării abia începuteː ideea de ordine, ideea de progres democratic.

- ,,Moartea lui I.G.Duca - releva Tudor Arghezi la 14 ianuarie 1934 - omul cu mâinile delicate și pure și cu melancolia intimidată blajin a privirii, cinstit până la uitarea de sine, până la sărăcie și până la mizeria deghizată, să fie acum pentru intelectualitate un prilej de meditație și sinceritate, zadarnic râvnită în urma unui număr de 800 000 de alți morți ale căror giulgii au rămas neprimite''.^[6]

Note[modificare | modificare sursă]

^ ^a ^b Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
^ ^a ^b ^c ^d Ion G. Duca, SNAC, accesat în 9 octombrie 2017
^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
^ Ion Gheorghe Duca
^ Să nu credeți, cum spun adversarii mișcării legionare, că a fost o copie a nazismului sau a fascismului. Mișcarea legionară a fost o mișcare autohtonă, născută din grupări studențești anticomuniste: Neagu Djuvara, „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, p.214
^ ^a ^b ^c I.G.Duca, Duca (1990). Portetre si Amintiri,Editia a V-a. Humanitas Bucuresti. p. pp.11-19. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
^ Regele Carol al II-lea obligat la democrație, Cornel Șomîcu
^ „Din istoria a Poliției Române”, Florin Șinca, p. 333

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Raporturile unui ministru tânăr cu Regele Carol I, București, Cultura Românească, 1933;
Amintiri; conferință ținută la Cercul Analelor Române, București, Cultura Românească, 1933;
În memoria lui Dimitrie A. Sturdza, cu prilejul centenarului de la nașterea sa, 25 februarie 1933, București, Independența, 1933;
Amintiri politice, München, Jon Dumitru, 1981;
Portrete și amintiri, București, Humanitas, 1990;
Lumea la început de veac, București, Editura Eminescu, 1994;
Memorii, București, Editura Machiavelli, 1992 - 1994, 4 v.

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 127–132
Săndulescu, Al. (2008), Întoarcere în timp: memorialiști români, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, București: Editura Muzeul Național al Literaturii Române, pp. 180–188