Eliza Campus

Eliza Campus
Date personale
Nume la naștereEliza Eskenazy Modificați la Wikidata
Născută1908 Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedată2004 (96 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric
scriitoare
învățătoare Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materColegiul Național „Școala Centrală” din București
Universitatea din București  Modificați la Wikidata
OrganizațieUniversitatea din București  Modificați la Wikidata

Eliza Campus (nume la naștere: Eskenazy;[1] n. 1908, București, România – d. 2004, București, România) a fost o profesoarăistoric, autor de cărți de istorie și roman istorice și popularizator a istoriei prin cărțile de istorie și ficțiune istorică pe care le-a publicat.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Eliza Campus s-a născut într-o familie de evrei de rit spaniol din București. Unul dintre strămoșii ei, Eliachim, a fost medicul lui Ștefan cel Mare în anii 1492 - 1504. A studiat la școala elementară a comunității evreilor spanioli din România, liceul la Școala Centrală, și apoi studiile universitare la Facultatea de Istorie a Universității din București. Ea a fost studentul preferat a profesorului Nicolae Iorga și, la terminarea studiilor sale, l-a însoțit în călătoriile sale de cercetare în orașele din Europa și America.[2]A fost doctor în istorie, profesor secundar în 1949, șef de lucrări (1949-1951), conferențiar  între anii 1952-1958 la Facultatea de Istorie în București. Cercetător științific principal (1951-1975) și șef de sector (1951-1970) la Institutul de istorie N. Iorga", București. Datorită activității sale didactice, această a fost premiată cu  Premiul ,,Ștefan Gheorghiu" al Academiei R.S. România (1968). A fost o specialistă  în istoria contemporană  a României universale și s-a remarcat printr-o serie de lucrări, studii și  articole privind întreagă arie a politicii externe și a situației internaționale a României în perioada interbelică.[3]

În timpul Holocaustului din România și a guvernărilor antisemite din România, când evreii au fost expulzați din instituțiile române de învățământ, pentru a subzista în București, Campus a fost directoare, profesoară și educatoare la școala de evrei sefarzi și a rămas în această funcție până în 1948.

După cel de-al Doilea Război Mondial a fost profesoară de istorie la Universitatea din București, dar a fost dată afară în anii 1950. Campus a continuat să lucreze ca istoric specializat în relații externe și cercetător de relații diplomatice la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”.[2]

Lucrări[modificare | modificare sursă]

  • 1968 Mica înțelegere,Bucuresti,1968.
  • 1969 Studii privind politica externă a României 1919 - 1939;
  • 1972 Înțelegerea Balcanică;
  • 1980 Culegere de studii 1971 - 1977;
  • 1980 Din politica externă a României 1913 - 1947;
  • 1983 România la Conferința de Pace de la Paris, 1918 - 1920;
  • 1998 Raymond Poincare - 1860 - 1934; un om în istoria lumii; Din istoria relațiilor româno-franceze;
  • 2002 Pentru Moldova, roman istoric centrat pe imaginea lui Dimitrie Cantemir.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Brădățeanu, V. „Istoricul Eliza Campus, director de ṣcoală: „Au venit la mine cu revolverele, în cancelarie…" - Agenția de presă Rador”. www.rador.ro. 
  2. ^ a b Evrei din România. Breviar biobibliografic, Editura: HASEFER, București, 2008
  3. ^ Pompiliu Teodor, Pompiliu (). Enciclopedia istoriografiei din Romania. Stiintifica si enciclopedica. p. 75. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Evrei din Romania. Breviar biobibliografic, Editura: HASEFER, București, 2008, pagina 95