French
DeutschEdgar al Angliei
| Edgar al Angliei | |
| Rege al Angliei | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 943 Wessex, Anglia |
| Decedat | 8 iulie 975 (31 de ani) Winchester, Anglia |
| Înmormântat | Catedrala Glastonbury Glastonbury Abbey[*]  |
| Părinți | Edmund I al Angliei Ælfgifu de Shaftesbury |
| Frați și surori | Edwy al Angliei[1] |
| Căsătorit cu | Æthelflæd Wulthryth Ælfthryth |
| Copii | Eduard Martirul Sfântul Edith de Wilton Edmund al Angliei Ethelred al II-lea al Angliei |
| Ocupație | politician monarh |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | rege[*] |
| Familie nobiliară | Casa de Wessex |
| Domnie | |
| Domnie | 1 octombrie 959 – 8 iulie 975 |
| Predecesor | Edwy al Angliei |
| Succesor | Eduard Martirul |
Modifică date / text  | |
Edgar Pașnicul (7 august 943 - 8 iulie 975) a fost regele Angliei din 959 până în 975. Edgar a fost fiul cel tânăr al lui Edmund I. Edgar este cunoscut ca fiind primul conducător al Angliei consolidate.
Ascensiunea[modificare | modificare sursă]
Edgar a fost fiul lui Edmund I și a soției sale, Elfgiva, fiind nepotul lui Eduard cel Bătrân, strănepotul lui Alfred cel Mare, stră-strănepotul lui Ethelwulf de Wessex și stră-stră-stră nepotul de Egbert de Wessex. La moartea regelui Edmund în 946, unchiul lui Edgar, regele Edred a condus până în 955. Edred, a fost urmat la rândul său de nepotul lui, Edwy, fratele mai mare a lui Edgar.
Edwy nu a fost un rege popular și domnia sa a fost marcată de un conflict cu nobilii și cu biserica, în principal cu Dunstan și cu Arhiepiscopul Odo. În 957, marii seniori din Mercia și Northumbria și-au schimbat loialitatea către Edgar. Un conclav al nobililor l-au susținut pe Edgar pentru a fi rege la nordul Tamisei. Odată cu moartea lui Edwy în octombrie 959, Edgar și-a consolidat explorările sale din Wessex, deținute anterior de către fratele său.
Domnia[modificare | modificare sursă]
Prima acțiune a lui Edgar a fost să-și amintească de Dunstan care se afla în exil, făcându-l Episcop de Worcester, apoi Episcop de Londra și mai târziu Arhiepiscop de Canterbury. Dunstan a rămas consilierul lui Edgar pe tot parcursul domniei sale. În timp ce Edgar nu fusese un om deosebit de pașnic, domnia sa a fost una liniștită. Regatul Angliei a fost bine stabilit și Edgar a consolidat unitatea politică realizată de către predecesorii săi. Până la sfârșitul domniei sale, Anglia a fost suficient de unificată astfel încât era puțin probabil să revină la starea de dezbinare între regatele rivale, așa cum s-a întâmplat sub domnia lui Eadred.
Edgar a fost încoronat la Bath și uns cu soția sa, Ælfthryth, stabilind un precedent pentru încoronarea unei regine în Anglia. Încoronarea lui Edgar nu a avut loc până în 973, într-o ceremonie imperială, iar acest serviciu a fost făcut de către Dunstan, sărbătorindu-se cu un poem din Cronica anglo-saxonă, constituind baza ceremoniei de încoronare britanică de astăzi. Încoronarea simbolică a fost un pas important. Alți regi ai Marii Britanii au venit și și-au arătat supunerea în fața lui Edgar la scurt timp după aceea, la Chester. Șase regi din Marea Britanie, inclusiv regele Scoției și regele Strathclyde, au promis credință și i-au jurat să-l însoțească atât pe mare cât și pe uscat.
Decesul și moștenirea[modificare | modificare sursă]
Edgar a murit la 8 iulie 975 la Winchester și a fost îngropat la Abația Glastonbury. El a lăsat doi fii, cel mare fiind Eduard, care a fost, probabil, fiul nelegitim conceput cu Æthelflæd, și Ethelred cel Neinspirat, conceput cu soția sa, Ælfthryth. El a fost urmat la tron de către Eduard. Edgar a avut și o fiica nelegitimă, care a devenit mai târziu stareță la Wilton.
Referințe[modificare | modificare sursă]
- Pauline Stafford, Queen Emma & Queen Edith, Blackwell 2001, pp. 324-325
- Stafford, op. cit., p. 91
- Edgar the Peaceful (c943 - 975) - King of England", BBC, 13 ianuarie 2005
- Hudson, William Henry (1920). Dead Man's Plack and an Old Thorn.
- Blackstone, "Of the King's Prerogative" Bk. 1, Ch. 7
- Freeman, Edward Augustus (1875). Historic Essays. MacMillan & Co. pp. 10–25.
- Honeycutt, Lois (2003). Matilda of Scotland: a Study in Medieval Queenship. Woodbridge: The Boydell Press. p. 35.
