Drepturile omului în România

Indicele democrației în 2015
Democrații complete:

     9,00–10,00

     8,00–8,99

Democrații defectuoase:

     7,00–7,99

     6,00–6,99

Regimuri hibride:

     5,00–5,99

     4,00–4,99

Regimuri autoritare:

     3,00–3.99

     2,00–2,99

     0,00–1.99

Informații insuficiente, nicio evaluare

     

Parte a seriei despre
Discriminare
Forme generale de discriminare

Sex • Rasă • Orientare sexuală • Religie
• (Diz)abilitate • Limbă • Vârstă • Specie

Forme specifice de discriminare

Antisemitism • Aporofobie • Homofobie
• Heterofobie • Xenofobie • Transfobie
• Serofobie • Heterosexism • Misoginie
• Misandrie • Antițigănism • Islamofobie
• Anticreștinism • Rasism ecologic
• Discriminare sexuală la muncă

Discriminarea în România

Rasismul • Discriminarea romilor
• Holocaustul în România • Antisemitismul
• Antimaghiarism
• Robia • Drepturile omului • Drepturile LGBT
• Violența domestică
• Discriminarea privind încredințarea minorilor

Manifestări

Purificare etnică • Persecutare • Pogrom
• Conflict etnic • Genocid
• Holocaust • Sclavie
• Infracțiune motivată de ură
• Violența împotriva persoanelor LGBT
• Mutilare genitală
• Violența împotriva femeilor
• Violență sexuală • Hărțuire sexuală
• Blamarea victimei • Avort selectiv
• Vânătoare de vrăjitoare

Politici

Separatism • Apartheid
• Legile de la Nürnberg
• Căsătorii între persoane de același sex
• Diferența de venit dintre bărbați și femei
• Numerus clausus • Listă neagră

Metode de prevenire

Toleranță • Acțiune afirmativă
• Drepturile omului • Drepturile animalelor
• Autodeterminare • Desegregare
• Intersecționalitate • Feminism
• Multiculturalism • Integrare rasială
• Integrare socială • Asimilare culturală

Vezi și

CNCD • ACCEPT
• Deceniul de incluziune a romilor • Eugenism
• Corectitudine politică

editează

În România, drepturile omului sunt în general respectate de autorități. Totuși, există îngrijorări în ceea ce privește abuzurile din partea forțelor de ordine, discriminarea minorității rome și a minorităților sexuale, corupția guvernamentală, condițiile precare din închisori și independența judiciară compromisă.[1][2][3] România s-a clasat pe locul 59 din 167 de țări într-un studiu al revistei financiare The Economist privind starea democrației în 2015, fiind descrisă ca o „democrație defectuoasă”, asemenea altor țări din Europa Centrală și de Est.[4] De asemenea, într-un studiu publicat de Bertelsmann Stiftung, care măsoară calitatea democrației în 41 de țări aparținând UE și OCDE, România a ocupat locul 38.[5] Primul studiu sociologic făcut în România arată o slabă cunoaștere a drepturilor omului și a instituțiilor naționale menite să le apere. 72% dintre români recunosc că nu sunt bine informați în privința drepturilor pe care le au, dar 80% dintre ei consideră că în România le sunt încălcate drepturile civile.[6]

Într-un studiu APADOR-CH din septembrie 2015 se arată că Guvernul (ministere, agenții guvernamentale), instanțele de judecată și Parlamentul sunt instituțiile care încalcă cel mai des drepturile omului în România.[7] La nivel perceptiv, același studiu relevă că cele mai discriminate categorii de persoane sunt cele cu o altă orientare sexuală decât heterosexuală (67%), infectate cu HIV (66%), de etnie romă (65%), cu handicap (63%) și femeile (50%).[7]

Conform Constituției României, România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.[8] Constituția României consacră capitolul II al „Titlului II. Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale”.[9] România, în calitatea sa de membră a Organizației Națiunilor Unite, a semnat „Declarația universală a drepturilor omului” și este parte la cele două pacte adoptate în cadrul ONU: „Pactul internațional privind drepturile civile și politice” și „Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale”.[10] România este din 1994 stat parte la „Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”[11] și se supune jurisdicției Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.[12] De asemenea, în cadrul Uniunii Europene, România a semnat în decembrie 2007 Tratatul de la Lisabona care conține „Carta Drepturilor Fundamentale”.[13]

Drepturile omului în Constituția României[modificare | modificare sursă]

Titlul II al Constituției este intitulat „Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale”.[14] Acest titlu cuprinde atât drepturi absolute, cât și drepturi relative.[15] Alături de Constituție, există o serie de alte legi care întregesc sistemul drepturilor și libertăților fundamentale (precum Codul Civil, Codul Penal) și care reglementează relația dintre stat și cetățenii săi.[16][17] Toate legile, hotărârile și deciziile trebuie să fie în conformitate cu Constituția.

În circumstanțe speciale, drepturile unei persoane pot fi restrânse. Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.[18] Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.[18]

Drepturi politice[modificare | modificare sursă]

Constituția României recunoaște drepturile electorale ale tuturor cetățenilor. În afară de cetățenii români, cetățeni ai altor țări din UE care locuiesc în România se bucură, de asemenea, de drepturi electorale în alegerile locale și europarlamentare.[19] Rezidenții străini care nu sunt cetățeni ai UE nu au drepturi electorale în România.[19] Potrivit unui raport MIPEX din 2011, România înregistrează cel mai mic scor din cele 31 de țări evaluate în privința participării politice a imigranților.[19]

Un sondaj efectuat de WIN/Gallup International Association în 2014 arată că 49% dintre români consideră că alegerile în România nu sunt libere și corecte.[20]

Alegerile prezidențiale din 2014 au fost marcate de scandaluri privind votul în diaspora.[21] Mii de cetățeni români nu au putut să-și exercite dreptul la vot din cauza numărului mult prea mic de secții de votare prevăzute pentru diaspora.[22] Aceste nereguli au provocat importante mișcări de protest,[23][24] dar și reacții de indignare din partea unor politicieni și a unor ONG-uri.[25][26]

Corupția și abuzurile instituțiilor de stat[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Corupția în România.

În România, atât mica corupție, cât și cea la nivel politic sunt o problemă sistemică, potrivit raportului anticorupție al CE.[27] Deși lupta anticorupție a cunoscut un trend ascendent în ultimii ani, iar anchetele Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dus la judecarea unui fost prim-ministru în 2015[28][29] și a altor reprezentanți publici importanți,[30] corupția încă afectează multe aspecte ale vieții. Raportul Departamentului de Stat american privind practicile în domeniul drepturilor omului subliniază că mita a rămas un lucru obișnuit în sectorul public.[31] România și Bulgaria sunt singurele membre UE monitorizate prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV).[32] MCV a fost instituit la momentul aderării României la Uniunea Europeană în 2007 pentru a remedia deficiențele din reforma sistemului judiciar și din lupta împotriva corupției.[33]

Imaginea României a fost grav afectată de criza politică din 2012, când Comisia Europeană și-a exprimat îngrijorarea cu privire la statul de drept.[34][35] De asemenea, Comisia a criticat România pentru incapacitatea de a înlătura corupția și influența politică din instituțiile statului.[36] Protestele din 2017, cele mai ample din istoria recentă a României,[37] au avut drept cauză o propunere guvernamentală de dezincriminare a unor forme de corupție.[38][39]

Brutalitatea forțelor de ordine este și ea o problemă. Poliția Română a fost demilitarizată în 2002, reorganizată și modernizată, astfel încât să fie înlăturate practicile abuzive moștenite din epoca comunistă. Totuși, poliția abuzează uneori de forță și, potrivit raportului Departamentului de Stat al SUA, categoriile cel mai des abuzate de polițiști sunt deținuții, arestații preventiv și romii.[40] În 2016, România a fost condamnată la CEDO pentru abuzurile poliției asupra romilor.[41]

Condițiile din închisori[modificare | modificare sursă]

În penitenciarele din România sunt închise 29.660 de persoane, deși capacitatea de detenție, calculată la 4 m², este de 17.772.[42] Doar în 2014, România a fost condamnată să plătească 196.400 de euro din cauza condițiilor din închisori.[42] Până la jumătatea lunii iulie a anului 2014, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a emis 11 hotărâri împotriva statului român pentru condițiile de detenție precare și tratamentul inuman și degradant din închisori.[1] Aceeași Curte a decis în 2017 că condițiile de detenție din penitenciarele din România contravin Convenției Europene pentru Drepturile Omului și arată o disfuncționalitate structurală care necesită adoptarea de măsuri generale de către stat.[43][44]

Principalele probleme ale penitenciarelor românești, potrivit APADOR-CH, care a făcut rapoarte privind 17 închisori vizitate în cursul anului 2013,[45] sunt: supraaglomerarea, igiena neadecvată, lipsa programelor educaționale și culturale, tratamentul pacienților vulnerabili, lipsa asistenței medicale potrivite, respectiv condițiile de detenție de la secțiile de poliție.[46] O altă problemă este faptul că mulți deținuți împart paturile, ceea ce duce atât la încălcarea demnității, cât și la probleme de igienă. În articolul 78 din Legea 254/2013 este prevăzut dreptul la muncă al deținuțlor.[47] În aceeași lege este prevăzut faptul că Administrația penitenciarului poate încheia contracte de prestări de servicii cu persoane fizice sau persoane juridice, inclusiv penitenciare, interesate în folosirea la muncă a persoanelor condamnate. Cu toate acestea, doar 8.000 din totalul de aproape 30.000 de deținuți lucrează, majoritatea voluntar, adică fără a fi remunerați.[42] În iulie 2017, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care deținuții încarcerați în condiții inumane beneficiază de șase zile reduse din pedeapsă pentru fiecare 30 de zile executate.[48]

În medie, un deținut moare la fiecare trei zile în închisorile României.[49] Potrivit unui raport anual al Administrației Naționale a Penitenciarelor, 102 deținuți au decedat în închisoare în 2013,[50] 26 dintre aceștia suferind o moarte violentă.[1] Într-unul din aceste cazuri, cel al lui Cătălin Resmovici, închis la Penitenciarul Giurgiu, autoritățile au declarat că moartea acestuia a survenit după o supradoză de medicamente, deși unchiul său spunea că a filmat trupul după autopsie și că tânărul avea dinții sparți, o gaură în cap, mâna ruptă și organele genitale distruse.[51] Într-un raport al Departamentului de Stat al Statelor Unite se arată că agresiunile din partea gardienilor sunt frecvente, iar uneori deținuții își atacă și abuzează colegii deținuți.[52]

Mult mai puține femei sunt încarcerate în închisorile din România (5,1% din totalul deținuților la sfârșitul anului 2016).[53] Singura închisoare destinată exclusiv femeilor este cea de la Târgșor.[54] Celelalte deținute sunt găzduite în secțiuni mici ale închisorilor pentru bărbați.[55] Deținutele au, în general, un acces adecvat la tratamentele ginecologice. Cu toate acestea, în cele mai multe cazuri, astfel de tratamente sunt asigurate de medici din afara închisorilor.[55] Femeile deținute nu au, de multe ori, condiții sanitare adecvate,[55] situație întâlnită de altfel la toate categoriile de deținuți.[56] Singurul centru terapeutic pentru femei este cel din cadrul Penitenciarului Gherla, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009–2014. Comunitatea terapeutică este destinată femeilor cu afecțiuni psihice și este dotată cu cluburi, camere de deținere, cabinete psihologice și spații destinate activităților de reintegrare socială.[57]

Condițiile precare din închisori au fost motivele pentru numeroase proteste din partea deținuților,[58] semnificative fiind protestele din decembrie 2006. Atunci, peste 6.000 de deținuți din 25 de penitenciare au refuzat hrana, iar alți 3.000 au protestat verbal față de condițiile din închisori.[59]

Drepturile minorităților etnice[modificare | modificare sursă]

În general, minoritățile etnice s-au bucurat în România modernă de drepturi și libertăți care le-au permis să-și conserve și promoveze specificul etnic sau cultural.[60] Persoanele aparținând minorităților naționale se bucură, pe lângă drepturile universale ale omului, și de Constituția României și de drepturi speciale, cu scopul de a menține identitatea grupului minoritar, cel puțin la nivel cultural, lingvistic și religios.[61]

Constituția României prevede egalitatea cetățenilor și interzice discriminarea pe baza naționalității.[62] De asemenea, recunoaște dreptul de a păstra, exprima și dezvolta identitatea națională. Prin Ordonanța 137/2000, România a devenit prima țară din regiune care a adoptat legislație anti-discriminare.[62] Actul definește discriminarea atât direct, cât și indirect, permite măsuri pozitive sau speciale pentru persoane aparținând grupurilor dezavantajate, în ideea asigurării șanselor egale. Domeniile acoperite sunt: angajare, accesul la bunuri și servicii, educație, accesul la protecția și securitatea socială, libertatea de circulație.[63]

Legislația românească prevede garanții importante pentru participarea minorităților naționale în sfera politică. Ilustrativ este cazul minorității maghiare care joacă un rol activ în viața publică din România.[60] În România sunt recunoscute oficial 18 minorități etnice, fiecare dintre acestea (cu excepția celei maghiare) fiind reprezentate automat în Parlamentul României.[60] Lor li se mai adaugă organizații deja constituite ale slavilor macedoneni (de asemenea, cu un reprezentant în Camera Deputaților), ale rutenilor etc.[60]

Dreptul la educație în limba maternă este și el garantat prin legea învățământului.[64] În conformitate cu Constituția revizuită, persoanele aparținând minorităților naționale au dreptul de a utiliza limba maternă în instanțe, iar această posibilitate nu mai este restrânsă doar la instanțele penale.[65]

Minoritatea maghiară[modificare | modificare sursă]

Minoritatea maghiară se bucură de un statut egal cu cel al populației majoritare,[66] participând prin reprezentanții aleși la administrarea treburilor proprii, dar și ale statului român, iar UDMR, prin prezența sa în Parlamentul României (nouă senatori, 21 de deputați), joacă un rol important în consolidarea sistemului instituțional democratic al României, precum și în realizarea reformelor generale în toate domeniile vieții politice, economice și sociale.[66] Minoritatea maghiară se bucură de școli cu predare în limba maghiară, posturi de televiziune în limba maghiară, limba maghiară folosindu-se în administrație acolo unde populația minoritară de etnie maghiară depășește 10% din populație,[66] existând însă dorința insistentă de autonomie teritorială și pe criterii etnice,[67][68][69] ca și o persistență constantă de evitare a folosirii limbii române.[70]

Discriminarea romilor[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Antițigănism.
Membră a organizației Romani CRISS protestând în București față de izbucnirea antițiganistă a președintelui Traian Băsescu din mai 2007[71]

În ceea ce privește romii, există atitudini negative și comportamente discriminatorii de factură rasistă.[72] Discriminarea socială sistematică a romilor le afectează acestora dreptul și accesul la educație, locuință, îngrijire medicală și oportunități de angajare adecvate.[73] În 2010 45% din șomerii romi au declarat că etnia constituie unul din principalele motive pentru care nu își pot găsi un loc de muncă.[74]

În societatea românească existența rasismului la adresa romilor a fost puternic negată până în prezent dar este tot mai deschis recunoscută public. Potrivit raportului Amnesty International privind drepturile omului,[75] romii se confruntă cu discriminare sistemică, sărăcie extremă, evacuări forțate din locuințe[76] și rasism din partea autorităților.[77] Conform unui studiu al IRES din 2013, romii sunt descriși de respondenți drept hoți și infractori (20%), leneși, dezinteresați și indiferenți (11%), needucați și necivilizați (8%), iar 58% dintre respondenți nu ar accepta ca în familia lor să intre o persoană de etnie romă.[78] Atitudinile rasiste față de minoritatea romă au constituit unele din numeroasele motive pentru conflicte interetnice, notabile fiind cele de la Hădăreni, Craiova și Racoș.[79] Până pe 20 februarie 1856, populația de etnie romă se afla sub sclavie. Robia țiganilor a durat mai mult de cinci secole în Moldova și Valahia și a contribuit seminificativ la situația romilor de astăzi.[80]

Dacă în perioada de dinainte de 1989 nu se discuta această problemă din cauza politicilor asimilaționiste promovate de catre Partidul Comunist, după 1990 fenomenul a răbufnit. Nu de puține ori Amnesty International semnala în anii '90 forme ale violenței comunitare îndreptate împotriva membrilor acestei etnii sub forma raidurilor întreprinse de poliție până la arderi ale caselor de ceilalți membrii ai altor etnii (vezi Incidentele de la Hădăreni). Cu toate acestea, datele Barometrului Incluziunii Romilor (2007)[81] arată că în perioada 1993–2006 intoleranța etnică față de romi a scăzut constant. Motivele invocate sunt atât cele de natură economică (îmbunătățirea situației economice a populației), cultură politică (acceptarea regulilor jocului democratic, a toleranței și respectului interetnic), dar și cauze de natură instituțională (schimbarea legislativă, existența unor programe de incluziune socială).[82]

Un raport al Consiliului Superior al Magistraturii privind accesul la justiție al romilor și altor grupuri vulnerabile a conchis că sistemul judiciar este insuficient de sensibil la discriminare[83] și că regulile privind ajutorul legal nu au reușit să asigure capacitatea reprezentării legale pentru categoriile vulnerabile, printre care romii.[75]

Participarea școlară[modificare | modificare sursă]

Peste 500.000 de romi trăiesc în sărăcie extremă și doar 17% dintre tinerii romi urmează un liceu sau o școală profesională.[84]

Copiii romi au o probabilitate mai mare decât colegii de altă etnie de a abandona școala;[85] aproape 80% dintre tinerii neșcolarizați sunt de etnie romă, iar 38% dintre aceștia sunt analfabeți funcționali.[86][87]

Segregarea în educație a copiilor romi este o formă gravă de discriminare. Primele cercetări sociologice care tratează fenomenul segregării școlare a romilor în România pun în evidență tratamentul diferențiat acordat romilor în cadrul claselor și/sau școlilor segregate. O primă cercetare comprehensivă asupra fenomenului segregării școlare a fost realizată de UNICEF, ICCV și ISE cu colaborarea Ministerului Educației și a fost publicată în 2002.[88] În școlile segregate există un nivel mai scăzut al infrastructurii școlare (absența bibliotecii, mobilier sărac, precaritatea sau inexistența laboratoarelor, absența sălii de sport, a materialelor didactice etc.), precum și resurse umane mai puține și mai slab pregătite (pondere ridicată a personalului necalifcat, fluctuație ridicată de personal, navetism). În școlile/clasele formate exclusiv sau preponderent din elevi romi s-a constatat că promovabilitatea la examenul de capacitate este mai scăzută, analfabetismul funcțional este mai ridicat,[89] rata repetenției este mai ridicată și prezența la concursuri și olimpiade este mai mică. Abandonul școlar, deopotrivă în învățământul primar și în cel gimnazial, este mult mai ridicat în școlile segregate comparativ cu celelalte școli. Cu alte cuvinte, există o puternică relație între segregarea școlară, care implică o calitate scăzută a educației, și nivelul abandonului școlar. Școlile segregate influențează în mod negativ participarea școlară, iar segregarea este una dintre cauzele abandonului școlar.[90]

Drepturile imigranților[modificare | modificare sursă]

Numărul imigranților în România este foarte mic, de aproximativ 0,3% din populația generală.[91] În România sunt înregistrați peste 66.000 de imigranți cu forme legale care provin din afara statelor Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene.[92] Cadrul juridic care reglementează regimul străinilor în România, al cetățenilor statelor membre UE și SEE, precum și normele de drept care reglementează azilul în România este conferit de OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România republicată, cu completările ulterioare, OUG 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale UE și ale SEE, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 260/2005, cu modificările și completările ulterioare și OUG 56/2007 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 134/2008.[93]

Barierele de limbă, diferențele culturale, lipsa de relații sociale în România, nereprezentarea sindicală, precum și absența unui set de informații legate de drepturile de care pot beneficia ca angajați în România fac ca muncitorii străini să reprezinte o țintă ușoară pentru unii angajatori care intenționează să profite de statutul de imigrant al unei persoane.[94] Dacă un angajator încetează contractul de muncă al unui imigrant, acesta devine ilegal în 60 de zile. Odată intrat în ilegalitate, nu mai are soluții de revenire și este deportat.[95]

Atât mesajele unor decidenți politici, cât și o parte a opiniei publice din România, arată o atitudine de respingere față de refugiați.[96] Potrivit unui sondaj IRES din august 2015, doar 43% dintre respondenți spun că sunt de acord ca în localitatea lor să se mute imigranți.[97]

Evaluări[modificare | modificare sursă]

     80–100 – favorabil

     60–79 – ușor favorabil

     41–59 – nici favorabil, nici nefavorabil

     21–40 – ușor nefavorabil

     1–20 – nefavorabil

     0 – critic nefavorabil

MIPEX 2014[98]
Domeniu Scor
Mobilitate pe piața muncii 57
Reuniune de familie 67
Educație 20
Sănătate 45
Participare politică 0
Rezidență permanentă 57
Acces la cetățenie 34
Anti-discriminare 78

Discriminarea minorităților sexuale[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Drepturi LGBT în România.
Vezi și: Homofobie și Violența împotriva persoanelor LGBT.
Demonstrație în sprijinul comunității LGBT în București, iunie 2006

Deși din punct de vedere juridic, situația actuală poate fi considerată stabilă în România, discriminarea lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor și a persoanelor transgender este o realitate prezentă în domenii precum serviciile publice,[99] relațiile de muncă, comportamentul și practicile angajaților Poliției Române, sistemul penitenciar, reflectarea în mass-media, chiar și în relațiile de familie.[100] De asemenea, există prejudecăți și stereotipuri privind persoanele transgen din România, acestea fiind considerate de majoritatea românilor anormale.[100] Legea care reglementează capacitatea persoanelor transexuale de a-și schimba identitatea este vagă și incompletă, conducând la inconsecvențe în practica juridică în privința recunoașterii legale a identității de gen și, în unele cazuri, schimbarea identității nu a fost permisă în lipsa intervenției medicale de schimbare de sex.[101] Din cauza procedurii legale anevoioase, în multe cazuri persoanele transexuale nu au putut obține documente care să reflecte identitatea lor de gen, ceea ce a condus la dificultăți în obținerea accesului la toate serviciile pentru care este necesară prezentarea documentelor de identitate (îngrijire medicală, abonament de transport, servicii bancare).[101]

Minoritățile sexuale se consideră cele mai nedreptățite din România, după cei care au SIDA, potrivit Consiliului pentru Combaterea Discriminării. De altfel, într-un raport al Comisiei Europene,[102] intoleranța generală față de homosexuali și lesbiene apare ca fiind de două ori mai mare decât media europeană.[103]

România este una din ultimele țări din Uniunea Europeană care nu recunoaște nicio formă de uniune civilă între persoanele de același sex. Alte state membre UE care nu recunosc astfel de uniuni sunt Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia.[104] România recunoaște, totuși, în urma unei decizii a CCR, dreptul de liberă circulație și ședere al soților de același sex.[105]

Statistici[modificare | modificare sursă]

Un raport al Agenției pentru Drepturi Fundamentale din 2013 arată că 54% dintre respondenții LGBT români au declarat că s-au simțit discriminați sau hărțuiți în ultimul an,[106] în contextul în care puține persoane LGBT își asumă public orientarea sexuală sau identitatea de gen.[107] Potrivit lui Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, persoanele LGBT reprezintă cea mai marginalizată și discriminată minoritate din țară. În ceea ce privește piața muncii, 22% din respondenți au indicat o formă de discriminare la angajare.[107] De asemenea, cel puțin șapte din 10 persoane transgender și bisexuale nu au spus nimănui din mediul profesional despre orientarea lor sexuală de teama discriminării. O pătrime din intervievați (26%) au fost atacați sau agresați în apropierea casei sau pe stradă. Procentul crește la 35%, în cazul persoanelor transgender. 23% dintre lesbiene și 22% dintre persoanele transgender au fost hărțuite sexual. Unul din 15 respondenți (7%) spune că a fost atacat de un membru al familiei sau de un cunoscut. Aproape o treime din respondenți (29%) spun că nu au depus plângere la poliție pentru că s-au temut că autoritățile sunt homofobe.[107]

Un studiu al Institutului Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale din 2008 relevă faptul că 60,7% dintre români consideră homosexualitatea un pericol pentru societate, sugerând astfel un nivel ridicat de intoleranță față de membrii minorităților sexuale.[108] Subiecții din mediul rural care rămân mai atașați valorilor tradiționale resping ideea homosexualității în pondere de 70%. Mediul urban, purtător al valorilor modernității printre care se numără și diversitatea și toleranța, este caracterizat de o deschidere mai mare în privința persoanelor cu orientare sexuală diferită de cea a majorității. Același trend se observă în cazul respondenților cu studii superioare, mai toleranți și deschiși la diversitate.[108]

Drepturile femeilor[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Feminismul în România.
Părțile (albastru) și semnatarii (roșu) Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice

Statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea tuturor funcțiilor și demnităților. Orice formă de discriminare bazată pe criteriul de sex este interzisă.[109]

În România, salariul lunar încasat de femei este cu 12,5% sub cel al partenerilor de gen masculin.[110] În ceea ce privește numărul de femei implicate în viața politică, România se situează pe locul 77 din cele 145 de țări analizate în cadrul Raportului Global al Echilibrului de Gen 2015.[111] Numai 20.7% din membrii Camera Deputaților și 14.0% în Senat sunt femei.[112]

Violența asupra femeilor ocupă, în România, primul loc în ceea ce privește cazurile de violență domestică. „Violența împotriva femeilor” a fost recunoscută ca și concept în legislația din România prin ratificarea Convenției de la Istanbul, intrată în vigoare în septembrie 2016.[113] România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la capitolul violență domestică.[114] Date oficiale arată că la fiecare 30 de secunde se produce o agresiune fizică asupra unei femei în România.[114] Potrivit unui raport al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, 30% din femeile din România au fost subiectul violenței de natură fizică sau sexuală la un moment dat în viață după vârsta de 15 ani.[115] Legat de experiența de violență în copilărie, un procent de 24% dintre femeile din România spun că au fost supuse la violență fizică sau sexuală de către un adult înainte de vârsta de 15 ani.[116]

La nivel perceptiv, un sondaj INSCOP arată că 30% dintre români sunt de acord cu afirmația că „femeile mai sunt bătute și din vina lor”, iar 6,4% susțin că „un bărbat care nu-și bate femeia nu o iubește cu adevărat”, în timp ce 7,3% sunt de acord cu afirmația că „femeia este proprietatea bărbatului”.[117] Potrivit aceluiași sondaj, 8,1% dintre respondenți cred că „bătaia este ruptă din rai”.[118]

Dreptul la avort[modificare | modificare sursă]

Legislația privind avortul în Europa

     Legal la cerere

     Ilegal cu excepții pentru viața, sănătatea mintală, integritatea corporală a mamei, viol, defecte fetale și/sau factori socio-economici

     Ilegal cu excepții pentru viața, sănătatea mintală, integritatea corporală a mamei, viol și/sau defecte fetale

     Ilegal cu excepții pentru viața, sănătatea mintală, integritatea corporală a mamei și/sau viol

     Ilegal cu excepții pentru viața, sănătatea mintală și/sau integritatea corporală a mamei

     Ilegal fără nicio excepție

     Variază

     Fără informații

În România, dreptul unei femei de a avea sau nu un copil este prevăzut în articolul 28 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului.[119] Articolul 201 din Noul Cod Penal incriminează persoanele care efectuează avorturi ilegale.[120] Avortul este considerat ilegal dacă este efectuat în afara unităților medicale autorizate special pentru a oferi acest serviciu medical, dacă este efectuat fără consimțământul femeii sau dacă sarcina este de peste 14 săptămâni, cu excepția cazurilor când avortul este necesar pentru a salva viața, sănătatea sau integritatea corporală a femeii de la un pericol iminent sau din motive terapeutice.[121] Avortul fără restricții cu privire la motiv este astfel permis în primele 14 săptămâni de sarcină. Totuși, avortul la cerere nu este subvenționat de stat; o femeie trebuie să plătească din buzunarul ei o taxă care variază între 100 și 200 de euro.[121] În ciuda unei legislații relativ liberale privind avortul, femeile din România continuă să recurgă la avorturi ilegale și nesigure.[121] Conform datelor oficiale ale statului, numărul de avorturi ilegale, după care femeile au avut nevoie de îngrijire post-avort din cauza complicațiilor survenite în urma avortului ilegal, a crescut în ultimii ani. Au existat 53 de cazuri de avorturi ilegale înregistrate în anul 2009, 54 de cazuri în 2010, 83 de cazuri în 2011 și 119 cazuri în 2012.[122]

Dreptul la avort a fost deseori contestat de biserică și organizațiile conservatoare.[123] Relevant în acest caz este „Marșul pentru viață”, organizat anual în zeci de orașe din România și Republica Moldova. Imixtiunea bisericii este și unul din motivele pentru care România este astăzi una dintre ultimele țări europene în care nu există educație sexuală în școli.[124] Cu toate acestea, România înregistrează cel mai mare număr de nașteri la adolescentele sub 15 ani dintre statele membre ale UE,[125][126] iar 60% dintre gravide nu merg la medic în timpul sarcinii, din cauza sărăciei și lipsei de educație.[127]

Conform Institutului Național de Statistică și Eurostat, România are cea mai mare rată de femei care recurg la avort din UE, dar și cei mai puțini medici dispuși să le asiste. O cercetare ECPI din anul 2013, vizând peste 60 de spitale din România, arată că numărul unităților medicale în care se fac avorturi la cerere fără să se țină cont de sărbătorile religioase este în scădere: doar trei spitale în 2013 comparativ cu 15 spitale în 2010.[128] Iar numărul unităților medicale în care nu se mai fac deloc avorturi la cerere, în nicio perioadă a anului, s-a dublat față de anul 2010 de la șase spitale la 13 spitale în 2013.[128] Aceeași cercetare notează că s-a înregistrat o schimbare de discurs din partea personalului medical.[129] Femeile sunt mai des stigmatizate pentru că solicită informații despre avortul la cerere și personalul medical face mai des apel la un așa-zis „drept” pe care l-ar avea de a refuza pe motive de religie sau conștiință acordarea acestui serviciu medical.[128] În acest sens, Comitetul ONU pentru Drepturi Economice, Sociale și Culturale și-a exprimat îngrijorarea față de creșterea numărului de cadre medicale care refuză efectuarea serviciului medical de întrerupere de sarcină.[130]

Drepturile copilului[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Abuz asupra copilului.

În Romania, toți reprezentanții autorității publice și private autorizate, persoanele fizice și juridice responsabile cu protecția copilului, au obligația să se asigure că drepturile copilului sunt respectate conform literei legii.[131] În afară de Convenția asupra Drepturilor Copilului,[132] sistemul care reglementează aplicarea legii în această privință este completat de Legea 272/2004[133] și de Convenția de la Lanzarote, referitoare la protecția copiilor împotriva exploatării și abuzurilor sexuale.[134]

Însemn discriminatoriu la adresa părinților de sex masculin în aeroportul Otopeni

Mai multe lacune în sistemul social și politic al României conduc la nerespectarea drepturilor copiilor în anumite circumstanțe. Cele mai frecvente situații sunt acelea în care părinții de sex masculin sunt discriminați în instanță cu privire la primirea custodiei.[135] Magistrații implicați în cauze cu minori nu sunt suficient de bine pregătiți,[131] instanțele de judecată nu se preocupă de acordarea dreptului la legături personale cu ambii părinți după divorț, iar copiii nu sunt asistați psihologic în urma separării părinților, pentru vindecarea traumelor suferite.[131] În România nu există o metodologie de audiere a minorilor în instanță, iar legile vechi încă permit violența părinților în scop educativ.[131]

Recensământul social a 120.000 de gospodării realizat de UNICEF arată că cel puțin un copil din zece este victima unei forme de violență.[136] O altă estimare a Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) arată că doi copii din România sunt, în medie, victime ale unei forme de abuz în fiecare oră.[137] Violența domestică este percepută ca un lucru normal. 60% din populație este tolerantă față de comportamentele violente în cadrul familiei.[136] În 2011 au fost înregistrate peste 11.000 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare.[136] Cu toate acestea, se consideră că numărul de cazuri înregistrate reflectă doar o mică parte din cazurile de violență și abuz. Se estimează însă că la fiecare caz raportat există alte 100 neștiute.[136]

În prezent, peste jumătate dintre copiii români (51%) trăiesc sub spectrul sărăciei, iar unii chiar în sărăcie extremă, care le limitează dreptul la creștere și dezvoltare fizică normală.[138] Munca copiilor este utilizată pe scară largă, mai ales în zonele rurale.[139] Potrivit datelor Organizației Internaționale a Muncii, în România aproximativ 80.000 de copii sunt implicați în afaceri ilegale, printre care se numără traficul de droguri și prostituția.[139]

Căsătoriile minorilor[modificare | modificare sursă]

România a luat în ultimii ani măsuri legale pentru a stopa fenomenul căsătoriilor timpurii, de natură a afecta negativ copiii. Astfel, în anul 2007, Legea nr. 288/2007 a egalizat vârsta de căsătorie a ambelor sexe.[140] Conform noului Cod civil al României, intrat în vigoare în octombrie 2011, vârsta legală pentru căsătorie este de 18 ani, conform Art. 272, cu mențiunea că „pentru motive temeinice” se poate aproba legal căsătoria de la 16 ani.[141] Astfel de căsătorii timpurii sunt comune în special în cadrul minorității rome.[142][143][144]

Accesul la servicii medicale[modificare | modificare sursă]

Potrivit Asociației Pacienților din România, nouă din zece bolnavi nu își cunosc drepturile în spitale și în fața medicilor.[145] Mulți dintre cei care ajung în spitale își plătesc singuri tratamentele și analizele care, în mod normal, ar trebui să fie gratuite.[145] Au fost reportate numeroase cazuri în care copii și bătrâni au fost abuzați fizic și emoțional de cadrele medicale.[146] Mai mult, lipsa paturilor și a dotărilor din spitalele românești duce la supraaglomerare și, implicit, servicii medicale precare.[147]

Situația bolnavilor de SIDA[modificare | modificare sursă]

Prevalența HIV/SIDA în 2009

     Nu există date

     <0,1%

     0,1–0,5%

     0,5–1%

     1–5%

     5–15%

     15–50%

Persoanele seropozitive au aceleași drepturi și obligații ca orice altă persoană și trebuie să le cunoască și să se raporteze la ele ori de câte ori prejudecățile sociale ajung să i le refuze, pe nedrept. La fel ca orice persoană sănătoasă, pacienții diagnosticați cu virusul HIV pozitiv au dreptul la educație, la un loc de muncă, la tratament medical, la liberă circulație, la căsătorie, la întemeierea unei familii etc.[148] Aceste drepturi sunt cuprinse în Legea nr. 584 din 29 octombrie 2002, dar și în alte acte normative care reglementează HIV/SIDA.[149]

Cu toate acestea, un raport din august 2006 publicat de Human Rights Watch arată că legislația românească în vigoare prevede puține sancțiuni semnificative pentru cei care discriminează, iar legile care interzic discriminarea persoanelor afectate de HIV sunt rareori puse în aplicare.[150] Nerespectarea confidențialității cu privire la statutul persoanelor seropozitive este frecventă și rareori pedepsită.[150] Personalul medical, personalul școlar, asistenții sociali, oficialitățile și poștașii sunt surse comune de scurgeri de informații, la fel cum sunt și documentele judiciare, certificatele de handicap, precum și analizele medicale pentru angajare.[150] Același raport relevă faptul că pacienții care trăiesc cu HIV se confruntă cu discriminarea în accesul la serviciile medicale necesare, inclusiv îngrijiri stomatologice, dermatologice, specialiști ORL, ginecologice, menținerea sănătății mintale, intervenții chirurgicale de rutină și de urgență, precum și transportul de urgență pentru pacienții care sângerează.[151] Cu toate că persoanele afectate de HIV sunt susceptibile la depresie, anxietate și tulburări psihiatrice, există puține programe naționale de sănătate mintală pentru a le trata.[151] Pacienții cu HIV au de asemenea dificultăți în accesarea medicației pentru infecții oportuniste comune, care, prin lege, ar trebui să fie platită de stat și disponibilă prin farmaciile private sau ale spitalelor.[151]

Același scenariu se aplică și în câmpul muncii. Potrivit cercetării „HIV/SIDA și locul de muncă”, realizată de Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) din România, numărul angajatorilor dispuși să angajeze persoane seropozitive este scăzut, angajatorii nu cunosc și nu aplică, decât într-o proporție foarte mică, legislația referitoare la persoanele cu handicap/persoanele seropozitive.[152] Studiul mai evidențiază că numărul persoanelor seropozitive angajate care și-au făcut cunoscut statutul este îngrijorător de mic iar politica la locul de muncă nu este susținută de informare și educare, pentru a ajuta lucrătorii să învețe despre realitățile și miturile transmiterii virusului HIV.[152]

Mai mult de 7.200 dintre copiii și tinerii români între 15 și 19 ani trăiesc cu HIV – cel mai mare grup de acest fel din orice stat european.[153] Marea majoritate au fost infectați cu HIV între 1986 și 1991 ca rezultat direct al politicilor guvernamentale care i-au expus acelor de seringă contaminate și sângelui netestat.[154] În ciuda faptului că România a dezvoltat progresiv accesul la medicamente antiretrovirale, acești copii și tineri trebuie să înfrunte stigmatizarea și discriminarea generalizate care de multe ori conduc la încălcări ale dreptului lor la educație, sănătate, confidențialitate, informație și protecție.[153]

Persoanele cu dizabilități[modificare | modificare sursă]

Legea interzice discriminarea persoanelor cu dizabilități fizice, senzoriale, intelectuale și mintale la locul de muncă, în educație, în accesul la mijloace de transport (fără a menționa transportul aerian), în accesul la serviciile medicale sau la alte servicii.[155]

În multe cazuri, persoanele cu dizabilități se confruntă cu discriminarea autorităților și a societății. Conform unui raport elaborat de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE (ADF), publicat în iunie 2012, doar 1% dintre persoanele cu dizabilități mintale aveau un loc de muncă.[156] Raportul ADF indică, de asemenea, că persoanele cu dizabilități mintale din instituții, în special copiii, sunt victimele diverselor forme de intimidare, hărțuire și abuz.[157] Conform unui studiu finanțat din fonduri UE și publicat în 2012, 87% dintre respondenți considerau discriminarea (în sensul larg al cuvântului) una dintre marile probleme cu care se confruntă persoanele cu dizabilități.[158]

Între octombrie 2013 și martie 2014, pe baza unor protocoale scrise, încheiate cu Ministerul Muncii și cu Ministerul Sănătății, reprezentanți ai Centrului pentru Resurse Juridice (CRJ) au efectuat vizite neanunțate la centre publice și private destinate copiilor cu dizabilități.[159] În urma vizitelor, CRJ a identificat o serie de încălcări ale unora dintre drepturile pacienților și ale legii.[159] CRJ a constatat că nu există proceduri eficiente de înregistrare și soluționare a plângerilor și că abuzul verbal și fizic al copiilor, sedarea, limitarea excesivă a mișcării, lipsa igienei, condițiile neadecvate, lipsa îngrijirii medicale și lipsa accesului la educație sunt probleme des întâlnite.[159] Aproape 25.000 de copii și adulți cu dizabilități mintale trăiesc în centre rezidențiale, ce funcționează în regim privativ de libertate.[160] Peste 4.000 de persoane cu dizabilități mintale aflate în grija statului au murit între 2010 și 2015, în condiții necunoscute.[160]

Traficul de persoane[modificare | modificare sursă]

Femeile și copiii români sunt victime ale traficului de persoane în România și în alte state europene. Copiii romi sunt în mod deosebit vulnerabili la cerșetorie și criminalitate forțate.[161] România, ca entitate statală din Europa de Est, este în primul rând o țară de origine pentru victimele traficului de persoane.[162] De asemenea, România este și țară de destinație pentru un număr limitat de victime ale traficului internațional de ființe umane, inclusiv victime ale traficului în scopul exploatării sexuale din Republica Moldova și Polonia și victime ale traficului prin muncă din Bangladesh, China, Filipine și Serbia.[163]

Întrucât traficul de persoane constituie o violare a drepturilor omului și o atingere adusă demnității și integrității ființei umane, așa cum se afirmă în toate documentele internaționale în materie, România a adoptat gradual, alături de alte state ale lumii și, în speță, ale Uniunii Europene, un ansamblu de măsuri legislative și de alt ordin, destinate construcției, consolidării și eficientizării continue a dispozitivului național, în contextul consolidării cooperării internaționale, în scopul prevenirii și combaterii acestui fenomen.[164] În legislația națională traficul de persoane este definit în art. 12 și art. 13 ale Legii nr. 678/2001 pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane.[165] În februarie 2015, guvernul a aprobat modificările la Codul Penal prin care a înăsprit pedepsele pentru prostituția în rândul copiilor, dar și violul și agresiunea sexuală săvârșite asupra unui minor.[166]

Autoritățile și ONG-urile au identificat 757 de victime în 2014, număr în scădere în comparație cu 896 de victime identificate în 2013.[167] 63% dintre victime (475 de persoane) au fost traficate în scopul exploatării sexuale, iar 25% (188 de persoane) au fost traficate în scopuri de muncă forțată în agricultură și construcții.[167] Legislația românească asigură străinilor victime ale traficului de persoane o perioadă de reflecție de 90 de zile, însă experții au semnalat faptul că aceasta nu a fost întotdeauna respectată în practică.[167] Victimele care cooperează cu autoritățile în vederea identificării traficanților pot primi drept de ședere temporară în țară pe o perioadă de șase luni.[168]

Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP)[169] este structura de specialitate, aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, cu atribuții de coordonare, evaluare și monitorizare la nivel național a aplicării politicilor în domeniul traficului de persoane de către instituțiile publice, precum și a celor din domeniul protecției și asistenței acordate victimelor acestuia.[170]

Libertatea presei[modificare | modificare sursă]

Protestatar afișând o pancartă cu sigla postului de televiziune Antena 3 și însemnele Partidului Comunist. Antena 3 a fost criticată de ActiveWatch în 2012 pentru dezinformare în masă în preajma alegerilor parlamentare din decembrie.[171]

În 2019, România s-a situat pe locul 47 în clasamentul internațional anual privind libertatea presei, realizat de organizația Reporteri fără frontiere, în scădere cu trei locuri față de anul precedent (când s-a situat pe locul 44).[172] De asemenea, în raportul Freedom House pe anul 2017, starea libertății presei din România a fost descrisă ca „parțial liberă”.[173] România este țara a cărei Strategie Națională de Securitate arată că „fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituții ale statului, prin răspândirea de informații false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obținerii de avantaje de natură economică sau în relația cu instituții ale statului reprezintă o vulnerabilitate a statului român”.[174] Într-un articol critic la starea libertății presei în România, Reporteri fără frontiere menționa ca principale nereguli aservirea presei de către patronii cu interese politice (Dan Voiculescu, Sebastian Ghiță, Adrian Sârbu, Alexander Adamescu, Dan Andronic etc.) și „politizarea” și „incompetența” Consiliului Național al Audiovizualului.[175] Tot RSF nota în 2019 că „starea peisajului media actual și puțina considerație a autorităților pentru jurnalism și presă, în general, evidențiază o cenzură politică tot mai mare și o creștere a autocenzurii în redacții”.[172] Mai mult, „presa s-a transformat progresiv într-un instrument de propagandă politică: mass-media sunt foarte politizate, mecanismele lor de finanțare sunt puțin transparente, chiar corupte, și politicile editoriale depind de interesele proprietarului mass-media”.[172] RSF și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că „autoritățile îi presează în mod constant pe jurnaliști să-și dezvăluie sursele și încearcă să reducă la tăcere orice voce critică împotriva sistemului”.[172]

Mai mult de jumătate dintre români (52%) au declarat că presa din România este „mai degrabă dependentă” sau „dependentă”, un român din cinci este de părere că presa este liberă („complet independentă” sau „mai degrabă independentă”), iar 24% dintre români cred că presa „nu este nici independentă, nici dependentă”.[176]

Libertatea religioasă[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Disputa patrimonială dintre Biserica Greco-Catolică și Biserica Ortodoxă Română.
Vechea biserică greco-catolică din Ungheni (monument istoric), înghițită de construcția unei biserici ortodoxe

Constituția și legile țării protejează libertatea religioasă, iar în practică, guvernul respectă, în general, libertatea religioasă. Cu toate acestea, autoritățile locale nu au reușit să răspundă plângerilor de discriminare înaintate de către grupurile religioase minoritare. Lipsa progresului în ceea ce privește retrocedarea bisericilor greco-catolice transferate de către fosta guvernare comunistă Bisericii Ortodoxe Române, în toamna lui 1948, rămâne o problemă semnificativă.[177][178]

Guvernul recunoaște în prezent un număr de 18 religii și culte religioase.[179] Religiile recunoscute oficial au dreptul să înființeze școli, să primească fonduri pentru construirea de biserici, să plătească salariile clericilor cu fonduri de stat[180] (statul asigura aproximativ 60% din salariile personalului clerical și neclerical în 2012),[181] să subvenționeze locuințele clerului, să difuzeze programe religioase la radio și televiziune, să solicite licențe de difuzare a frecvențelor denominaționale și să beneficieze de statutul de scutit de la impozite.[182]

Au fost raportate cazuri de discriminare socială pe bază de apartenență religioasă, credință sau practici religioase. Unii clerici ortodocși continuă să afișeze ostilitate față de grupuri religioase neortodoxe, împiedicându-le, printre altele, accesul în cimitire.[177] Grupurile religioase minoritare și ONG-urile au fost preocupate de obligativitatea predării religiei în școli promovată de guvern, deși au reacționat pozitiv la decizia guvernului de a interzice afirmațiile discriminatorii din manualele de religie.[183] De altfel, în noiembrie 2014, Curtea Constituțională a decis că obligația de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educației, este neconstituțională.[184]

Căsătoriile între ortodocși și neortodocși (catolici, adventiști etc.) nu sunt permise de canoanele Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Astfel de căsătorii sunt permise doar dacă se vor boteza și crește copiii rezultați din căsătorie în canoanele Bisericii Ortodoxe.[185] Solicitările celor care vor să-și unească și religios viața cu un neortodox sunt, de obicei, aprobate prin dispensă.[186] Pe de altă parte, căsătoria dintre ortodocși și necreștini (musulmani, budiști etc.) este absolut interzisă.[187]

Libertatea de întrunire[modificare | modificare sursă]

Libertatea de întrunire este consacrată de articolul 39 din Constituția României, care prevede că „mitingurile, demonstrațiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere și se pot organiza și desfășura numai în mod pașnic, fără niciun fel de arme”.[188] Desfășurarea adunărilor publice a fost reglementată în 2018 printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia „există obligația de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfășoare în piețe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă și trotuar) sau în alte locuri (...) situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat”.[189] Decizia ÎCCJ a fost primită cu critici, de vreme ce dreptul de a protesta este garantat de Constituție, iar Legea nr. 60/1991 permite organizarea protestelor cu condiția să fie declarate în prealabil și fără să fie nevoie de o autorizare din partea primăriei.[190] Autoritățile locale pot interzice adunarea dacă se încearcă răsturnarea ordinii sociale, dacă locul de protest este deja ocupat de o altă manifestație sau dacă în zonă se fac lucrări de utilitate publică.[190]

Evaluarea drepturilor și libertăților de către ONG-uri[modificare | modificare sursă]

Freedom House Economist Intelligence Unit Transparency International
Freedom in the World[191] Democracy Index[192] Corruption Perceptions Index[193]
Starea libertății
Liber, Parțial liber, Neliber 		Drepturi politice Libertăți civile Scor agregat Evaluarea democrației
Democrație completă, Democrație defectuoasă, Regim hibrid, Regim autoritar 		Scor Percepția asupra corupției
Liber 2/7 2/7 84/100 Democrație defectuoasă 6,62 48

Tratate internaționale[modificare | modificare sursă]

România, ca stat, a ratificat – obligându-se, astfel, la respectarea prevederilor – o serie de documente internaționale care garantează drepturile omului.

     Semnat și ratificat

     Doar semnat

     Nesemnat

Tratate internaționale
Tratat[194][195] Organizație Introdus Semnat Ratificat
Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid ONU 1948 – 1950
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale Consiliul Europei 1950 1993 1994
Convenția privind statutul refugiaților ONU 1951 – 1991
Convenția europeană de asistență socială și medicală Consiliul Europei 1953 – –
Carta socială europeană Consiliul Europei 1961 1994 –
Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială ONU 1966 – 1970
Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale ONU 1966 1968 1974
Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice ONU 1966 1968 1974
Convenția asupra imprescriptibilității crimelor de război și a crimelor contra umanității ONU 1968 1969 1969
Convenția europeană privind securitatea socială Consiliul Europei 1972 – –
Convenția internațională asupra eliminării și reprimării crimei de apartheid ONU 1973 1974 1978
Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei ONU 1979 1980 1982
Convenția pentru protecția indivizilor cu privire la procesarea automată a datelor personale Consiliul Europei 1981 1997 2002
Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante ONU 1984 – 1990
Convenția internațională împotriva apartheidului în sport ONU 1985 – –
Convenția cu privire la drepturile copilului ONU 1989 1990 1990
Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante Consiliul Europei 1987 1993 1994
Convenția internațională privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și a membrilor familiilor acestora ONU 1990 – –
Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare Consiliul Europei 1992 1995 2008
Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale Consiliul Europei 1995 1995 1995
Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane Consiliul Europei 2005 2005 2006
Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități ONU 2006 2007 2011
Convenția internațională cu privire la protecția tuturor persoanelor contra disparițiilor forțate ONU 2006 2008 –
Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice Consiliul Europei 2011 2014[196] 2016[197]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c en „Romania 2014 Human Rights Report” (PDF). U.S. Department of State. . 
  2. ^ en „Romania”. Human Rights Watch. 
  3. ^ en „Romania”. Amnesty International Report 2015/16 (PDF). amnesty.org. p. 300–302. ISBN 978-0-86210-492-4. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  4. ^ en „Democracy Index 2015” (PDF). The Economist Intelligence Unit. p. 5. 
  5. ^ en „Policy Performance and Governance Capacities in the OECD and EU: Sustainable Governance Indicators 2018” (PDF). Bertelsmann Stiftung. p. 15. 
  6. ^ „Raport 2015” (PDF). APADOR-CH. 
  7. ^ a b Aurelia Alexa (). „STUDIU: Care sunt instituțiile care încalcă frecvent drepturile omului în România”. Mediafax. 
  8. ^ „Drepturile omului, o prioritate a politicii externe românești”. Ministerul Afacerilor Externe. 
  9. ^ „CONSTITUȚIA ROMÂNIEI. TITLUL II Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale”. România liberă. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ Manualul Drepturilor Omului (PDF). București: APADOR-CH. . p. 3. ISBN 978-973-0-05673-0. 
  11. ^ „Convenția europeană a Drepturilor Omului” (PDF). Curtea Europeană a Drepturilor Omului. 
  12. ^ „Ce sunt drepturile omului”. APADOR-CH. 
  13. ^ „Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. anp.gov.ro (C 326). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ „TITLUL II - Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale”. Constituția României. Camera Deputaților. Arhivat din original la . Accesat în . 
  15. ^ „Drepturile omului și protejarea lor prin lege”. Asociația Pro Democrația. [nefuncțională]
  16. ^ Manualul Drepturilor Omului (PDF). București: APADOR-CH. . p. 5. ISBN 978-973-0-05673-0. 
  17. ^ „Noul Cod Civil: Drepturile personalității (Art. 58-81)”. EuroAvocatura.ro. . 
  18. ^ a b „Drepturile Omului și Cetățeanului” (PDF). Fundația Rațiu pentru Democrație. [nefuncțională]
  19. ^ a b c en Costica Dumbrava (iunie 2013). „Access to Electoral Rights” (PDF). EUDO Citizenship Observatory. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  20. ^ en „Q6. Do you feel that elections in Romania are free and fair?” (PDF). WIN/GIA. p. 6. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  21. ^ „ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Imaginile cozilor infernale din străinătate. Românii au cântat imnul la Londra. VIDEO”. Știrile Pro TV. . 
  22. ^ „Revoltă la secțiile de votare din străinătate după închiderea urnelor. Gaze lacrimogene la Paris și Torino”. Digi24. . 
  23. ^ en Andrei Schwartz (). „Romania rocked by protests ahead of presidential election runoff”. EurActiv. 
  24. ^ en Brittany Levine Beckman (). „Thousands protest presidential election across Romania”. Mashable. 
  25. ^ Raluca Pantazi (). „Eroii anonimi ai alegerilor din țară: observatorii independenți”. HotNews.ro. 
  26. ^ „Peste 18 milioane de români, așteptați la vot/ Atât Victor Ponta, cât și Traian Băsescu au fost întâmpinați de susținători la vot”. HotNews.ro. . Monica Macovei și Cătălin Predoiu cer demisia Guvernului Ponta pentru proasta organizare a alegerilor, Klaus Iohannis le mulțumește celor care au ieșit la vot "în ciuda organizării defectuoase". 
  27. ^ en „Romania”. EU Anti-Corruption Report (PDF). European Commission. . 
  28. ^ en „Romania's prime minister indicted in corruption inquiry”. Associated Press via The Guardian. . 
  29. ^ en „Romania PM Victor Ponta to face corruption trial”. BBC News. . 
  30. ^ „Raport privind activitatea desfășurată de Direcția Națională Anticorupție în anul 2016 (forma integrală)”. Direcția Națională Anticorupție. 
  31. ^ V. M. (). „Lupta împotriva corupției la nivel înalt a continuat în 2016 în România, însă există în continuare probleme, iar mita a rămas un lucru obișnuit în sectorul public (raport al Departamentului de Stat al SUA)”. HotNews.ro. 
  32. ^ en „Cooperation and Verification Mechanism for Bulgaria and Romania”. European Commission. 
  33. ^ „RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU privind progresele înregistrate în România în cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare” (PDF). Comisia Europeană. Bruxelles. . 
  34. ^ en Andrew Gardner, Toby Vogel (). „Romanian power struggle alarms Europe's leaders”. Politico. 
  35. ^ en Sam Cage, Luiza Ilie (). „Populism takes spotlight in Romania power struggle”. Reuters. 
  36. ^ en „EU Commission chides Romania over state corruption”. BBC News. . 
  37. ^ „Cele mai ample proteste în istoria României”. DW. . 
  38. ^ en Tara John (). „Everything to Know About Romania's Anti-Corruption Protests”. Time. 
  39. ^ „OUG 13, abrogată. Ce prevede noul document”. Digi 24. . 
  40. ^ „EXPLOZIV: Raport devastator despre justiția din România al Departamentului de Stat al SUA”. Cotidianul. . 
  41. ^ en „Case of Boacă and others v. Romania” (PDF). European Court of Human Rights. . 
  42. ^ a b c „HARTA penitenciarelor din Romania: care sunt cele mai aglomerate si cati bani sunt cheltuiti cu detinutii”. Wall-Street.ro. . 
  43. ^ en „Romania: Court gives six month deadline on detention conditions in breach of European human rights law”. Human Rights Europe. Council of Europe. . 
  44. ^ en „Detention conditions in Romanian prisons are in breach of the Convention and point to a structural deficiency requiring the adoption of general measures by the State” (PDF). European Court of Human Rights. . 
  45. ^ „Monitorizarea condițiilor de detenție – penitenciare”. APADOR-CH. 
  46. ^ en Marian Chiriac (). „Romanian Prisoners Protest About Poor Conditions”. Balkan Insight. 
  47. ^ „Drepturi ale persoanelor private de libertate”. Administrația Națională a Penitenciarelor. Arhivat din original la . Accesat în . 
  48. ^ N. O. (). „Klaus Iohannis a promulgat legea prin care deținuții încarcerați în condiții inumane beneficiază de zile reduse din pedeapsă”. HotNews.ro. 
  49. ^ Andrei Luca Popescu (). „Un om moare la fiecare 3 zile în închisorile României. Imaginea unui sistem nereformat de peste 25 de ani”. Gândul. 
  50. ^ „Statistică decese” (PDF). 
  51. ^ „Oficial - declarat mort de supradoză, rudele susțin că a fost bătut. MOARTEA SUSPECTĂ a deținutului Resmovici”. Ziarul Ring. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  52. ^ Mircea Marian (). „Raportul Departamentului de Stat privind drepturile omului în România: Abuzurile asupra deținuților rămân o problemă”. Evenimentul zilei. 
  53. ^ en „Romania”. World Prison Brief. 
  54. ^ „Raport asupra vizitei la Penitenciarul de femei Târgșor”. APADOR-CH. . 
  55. ^ a b c en Holly Cartner (iunie 1992). Prison Conditions in Romania. Human Rights Watch. p. 13. ISBN 1-56432-076-6. 
  56. ^ Magda Ștefănescu (). „RAPORT SPECIAL privind condițiile de detenție din penitenciare și centre de reținere și arestare preventivă, factori determinanți în respectarea demnității umane și a drepturilor persoanelor private de libertate” (PDF). Avocatul Poporului. București. pp. 47–50. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  57. ^ „Sistemul penitenciar din România. Măsuri pentru reducerea sustenabilă a supraaglomerării și îmbunătățirea condițiilor de detenție” (PDF). Ministerul Justiției. p. 9. 
  58. ^ en Irina Popescu (). „Inmates from several Romanian prisons riot over bad conditions of detention”. Romania Insider. 
  59. ^ „Numărul deținuților care protestează, în scădere”. Gândul. . 
  60. ^ a b c d Ovidiu Solomon. „Drepturile minorităților în România și în UE” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  61. ^ Ciprian Necula (). Combaterea discriminării: eficiența inițiativelor guvernamentale și neguvernamentale (PDF). București: Editura Ars Docendi. p. 12. ISBN 973-558-168-X. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  62. ^ a b „Politici față de minorități în România”. Politici privind minoritățile etnice în Europa (PDF). CRDE. p. 27. 
  63. ^ „OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată”. Drept Online. 
  64. ^ „Art. 45 (Legea educației naționale nr. 1/2011)”. LegeAZ. Persoanele aparținând minorităților naționale au dreptul să studieze și să se instruiască în limba maternă, la toate nivelurile, tipurile și formele de învățământ preuniversitar, în condițiile legii. 
  65. ^ „ARTICOLUL 32 Dreptul la învățătură”. Constituția României actualizată. LegeAZ. (3) Dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale de a învăța limba lor maternă și dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate 
  66. ^ a b c Mihail Ungheanu. „Situația juridică a drepturilor minorității maghiare în România” (PDF). Academia Română, Centrul European pentru Studii în Probleme Etnice. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  67. ^ en Sylvana Habdank-Kołaczkowska, Zselyke Csaky, ed. (). Nations in Transit 2014: Democratization from Central Europe to Eurasia. Londra: Rowman & Littlefield. p. 501. ISBN 978-1-4422-4230-2. 
  68. ^ en Sabrina P. Ramet, Marko Valenta, ed. (). Ethnic Minorities and Politics in Post-Socialist Southeastern Europe. Cambridge University Press. p. 37. ISBN 978-1-107-15912-9. 
  69. ^ en Julien Danero Iglesias, Nenad Stojanović, Sharon Weinblum, ed. (). New Nation-States and National Minorities. ECPR Press. p. 239. ISBN 978-1-907301-36-0. 
  70. ^ Ramona Găină (). „Ce înseamnă România pentru ungurii din secuime: „Mă simt ungurește, nu româncă. Părinții sunt unguroaică"”. Adevărul. Cei mari, fie refuză categoric dialogul în română, fie sunt la polul opus: li se pare anormal să nu cunoști limba țării în care te-ai născut. 
  71. ^ „Băsescu, sancționat cu avertisment pentru 'țigancă împuțită'”. HotNews.ro. . 
  72. ^ en Edward H. Lawson, Mary Lou Bertucci (). Encyclopedia of Human Rights. Taylor & Francis. p. 1298. ISBN 9781560323624. 
  73. ^ Victor Bratu (). „Human Rights Report 2015/ România, criticată pentru discriminarea minorităților, atacurile împotriva presei și corupție”. cursdeguvernare.ro. 
  74. ^ en Simona Ilie; et al. (). Legal and equal on the labour market for the Roma communities (PDF). București: Fundația Soros România. p. 33. ISBN 978-973-618-248-8. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  75. ^ a b en „Romania”. Amnesty International Report 2015/16: The State of the World's Human Rights. Amnesty International. p. 301. 
  76. ^ en „Housing and evictions”. Romania country profile 2011-2012 (PDF). European Roma Rights Centre. p. 17. 
  77. ^ „România, criticată în raportul Amnesty International”. Digi24. . 
  78. ^ „Raport CNCD: Pe cine mai discriminează românii”. România liberă. . 
  79. ^ „REPORTAJ. Romii, străinii de lângă noi. Cum au ajuns românii printre cei mai rasiști europeni”. Digi24. . 
  80. ^ Ciprian Necula (). „158 de ani de la dezrobirea romilor în Principatele Române”. Adevărul. 
  81. ^ Gabriel Bădescu, Vlad Grigoraș, Cosima Rughiniș, Mălina Voicu, Ovidiu Voicu (). „Barometrul Incluziunii Romilor” (PDF). Fundația pentru o Societate Deschisă. 
  82. ^ Daniela Tarnovschi, Ana Maria Preoteasa și Monica Șerban, op. cit., p. 45.
  83. ^ „Rapoarte privind starea justiției”. Consiliul Superior al Magistraturii. Arhivat din original la . Accesat în . 
  84. ^ „Peste 500.000 de romi trăiesc în sărăcie extremă și doar 17% dintre tinerii romi urmează un liceu sau o școală profesională”. Pro TV. . 
  85. ^ en Equal Access to Quality Education for Roma (PDF). Monitoring Reports. 1. Budapesta: Open Society Institute. . ISBN 978-1-891385-65-0. 
  86. ^ „Comunicat de presă” (PDF). Salvați Copiii. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  87. ^ Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza și Elaborarea Politicilor din Domeniile Educației și Cercetării. Administrația Prezidențială. . p. 8. 
  88. ^ Mihaela Jigău, Mihai Surdu (). Participarea la educație a copiilor romi: probleme, soluții, actori. București: Editura MarLink. 
  89. ^ Laura Surdu, Enikö Vincze și Marius Wamsiedel, op. cit., p. 92.
  90. ^ Laura Surdu, Enikö Vincze și Marius Wamsiedel, op. cit., p. 93.
  91. ^ Adelina Mihai (). „România are peste 60.000 de imigranți din afara statelor UE, dar mai puțin de 10% dintre aceștia sunt angajați”. ZF. 
  92. ^ „114.000 de străini au primit drept de ședere în România în 2017. Iată de unde vin”. Ziare.com. . 
  93. ^ Iris Alexe, Bogdan Ciubotariu, Eugenia Ghiță, Laura Husti-Răduleț, Daniela Tarnovschi, Louis Ulrich, Bogdan Păunescu. Studiu asupra fenomenului imigrației în România. Integrarea străinilor în societatea românească (PDF). Fundația Soros România, Asociația Română pentru Promovarea Sănătății. p. 38. ISBN 978-973-0-10715-9. 
  94. ^ „Imigrant în România: Perspective și riscuri”. Fundația pentru o societate deschisă. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  95. ^ Luciana Lăzărescu (coord.), Andra Panait, Adriana Iordache, Valentina Dimulescu, Marius Antofi (octombrie 2015). „Între discriminare, abuz și exploatare. Accesul imigranților la drepturi civile”. Imigranți în România. 
  96. ^ Laura Ștefănuț (). „7 motive pentru care e greu să fii imigrant în România”. Think Outside the Box. 
  97. ^ „Criza imigranților în Europa - Percepții publice ale românilor”. IRES. 
  98. ^ en „Romania, 2014”. Migrant Integration Policy Index. 
  99. ^ en „Documentation of discrimination in the field of LGBT heath in Romania” (PDF). ILGA-Europe. [nefuncțională]
  100. ^ a b „Egalitatea de șanse”. Planul de Dezvoltare Regională 2007 (PDF). ADR Vest. 
  101. ^ a b en „Romania 2014 Human Rights Report” (PDF). US Department of State. . p. 36. 
  102. ^ en „Discrimination in the EU in 2012” (PDF). Special Eurobarometer 393. European Commission. noiembrie 2012. 
  103. ^ „Românii, cei mai intoleranți cetățeni ai UE. Cum trăiesc homosexualii și lesbienele în țara în care nici familia nu-i acceptă”. Pro TV. . 
  104. ^ en „Civil unions and registered partnerships”. Your Europe. 
  105. ^ „CCR recunoaște dreptul de ședere și liberă circulație a doi soți gay, însă nu și căsătoria lor”. E-Juridic. 
  106. ^ en EU LGBT survey (PDF). European Union Agency for Fundamental Rights. . doi:10.2811/37741. ISBN 978-92-9239-173-7. 
  107. ^ a b c Flavia Drăgan (). „Suntem pe locul 5 la discriminarea homosexualilor. Vezi prin ce trece un gay în România. Ce spun autoritățile”. România liberă. Arhivat din original la . Accesat în . 
  108. ^ a b „Toleranță și intoleranță în România. Credințe, stereotipuri și grupuri sociale”. Discriminarea multiplă în Romania (PDF). București: Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale. . p. 61. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  109. ^ „Broșură drepturile femeilor” (PDF). Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați. Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  110. ^ en Women and men in leadership positions in the European Union, 2013 (PDF). European Commission - Directorate-General for Justice. doi:10.2838/50821. ISBN 978-92-79-30565-8. 
  111. ^ en „Gender Gap Index 2015”. World Economic Forum. 
  112. ^ Women in Parliaments: World Classification, archive.ipu.org 
  113. ^ „Statistici privind violența în familie: aproape nouă mii de cazuri de lovire și alte violențe și 80 de violuri în familie, în primele 6 luni ale anului”. Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor. . 
  114. ^ a b „Violența domestică, tradiția moștenită dintr-o generație în alta în satele României. "Eu am crezut că așa se trăiește"”. Pro TV. . 
  115. ^ en „Violence against women: an EU-wide survey. Main results report”. European Union Agency for Fundamental Rights. martie 2014. 
  116. ^ „Studiu privind prevalența violenței împotriva femeilor în Europa: România - țara unde victimele nu au încredere în instituții”. DC News. . 
  117. ^ „Violența domestică” (PDF). INSCOP. iulie 2013. 
  118. ^ Cristina Andrei (). „Un subiect tabu în România, îngropat în statistici oficiale. Trei lucruri pe care țara noastră este obligată să le schimbe în legislație”. Gândul. 
  119. ^ „Legea nr. 46/2003, legea drepturilor pacientului”. Drept Online. 
  120. ^ Art. 201 Noul Cod Penal Întreruperea cursului sarcinii Agresiuni asupra fătului, LegeAZ 
  121. ^ a b c en „Supplement Information on Romania Regarding Adoption of List of Issues Prior to Reporting, Scheduled by the Human Rights Committee during its 110th Session” (PDF). Center for Reproductive Rights, Euroregional Center for Public Initiatives. . 
  122. ^ „Asistența gravidelor și evidența întreruperii cursului sarcinii în anul 2012 comparativ cu anul 2011”. Centrul Național pentru Statistică și Informatică în Sănătate Publică. 
  123. ^ en Women’s Reproductive Rights in Romania: A Shadow Report (PDF). New York: The Center for Reproductive Law and Policy (CRLP). . p. 16. 
  124. ^ en Gabriel Andreescu, Liviu Andreescu (). „Church and State in Post-communist Romania: Priorities on the Research Agenda”. Journal for the Study of Religions and Ideologies. 8 (24): 19–45. 
  125. ^ en Gilda Sedgh, Lawrence B. Finer, Akinrinola Bankole, Michelle A. Eilers, Susheela Singh (februarie 2015). „Adolescent Pregnancy, Birth, and Abortion Rates Across Countries: Levels and Recent Trends”. Journal of Adolescent Health. 56 (2): 223–230. doi:10.1016/j.jadohealth.2014.09.007. PMC 4852976 Accesibil gratuit. 
  126. ^ Aurelia Alexa (). „România, cele mai multe nașteri din UE la adolescente sub 15 ani. Comitetul ONU cere o strategie privind sănătatea și drepturile sexuale și ale reproducerii”. Mediafax. 
  127. ^ „Raport: 60% dintre gravide nu merg la medic în timpul sarcinii”. Digi24. . 
  128. ^ a b c „Rapoarte: Refuzul la efectuarea avortului la cerere în România”. Euroregional Center for Public Initiatives. . 
  129. ^ „Marșul "pentru viață" și realitatea îngrijorătoare a drepturilor sexuale și reproductive în România”. Feminism România. . 
  130. ^ en „Concluding observations on the combined third, fourth and fifth periodic reports of Romania”. Committee on Economic, Social and Cultural Rights. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  131. ^ a b c d „Drepturile copilului în România”. împarte.ro. . [nefuncțională]
  132. ^ „Convenția cu privire la drepturile copilului” (PDF). UNICEF. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  133. ^ „Legea nr. 272/2004” (PDF). Ministerul Muncii. 
  134. ^ en „Council of Europe Convention on the Protection of Children against Sexual Exploitation and Sexual Abuse” (PDF). Council of Europe. 
  135. ^ Alexandra Nica (). „Tații divorțați, discriminați?”. Alianța Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor. 
  136. ^ a b c d „Violența domestică împotriva copiilor (inclusiv în România)”. UNICEF. Arhivat din original la . Accesat în . 
  137. ^ Maria Bîrnaure (). „Statistica rece care arată imaginea reală a unui subiect tabu în România. HARTA abuzurilor asupra copiilor”. Gândul. 
  138. ^ Silvia Boncuțiu (). „225.000 de copii din România merg la culcare flămânzi”. România liberă. Arhivat din original la . Accesat în . 
  139. ^ a b Aurel I. Rogojan (). „Respectarea drepturilor omului în România”. Cotidianul. 
  140. ^ „Legea nr. 288/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei”. Drept Online. 
  141. ^ „Condițiile de fond pentru încheierea căsătoriei”. Noul Cod Civil actualizat 2017 - Legea 287/2009. LegeAZ. 
  142. ^ Claudiu Berbece (). „Coșmarul alb al rromilor: căsătoriile între copii”. România liberă. 
  143. ^ Mălina Voicu, Raluca Popescu (). „Nașterea și căsătoria la populația de romi” (PDF). Calitatea Vieții. XVII (3–4): 253–279. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  144. ^ Nicoleta Biju, Crina Morteanu (). Drepturile copilului sunt negociabile? Cazul mariajelor timpurii în comunitățile de romi din România (PDF). București: Romani CRISS. ISBN 978-973-88834-2-0. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  145. ^ a b „9 din 10 bolnavi nu își cunosc drepturile în spitale. Un mic GHID pentru cei care ajung să-și plătească analizele gratuite”. Pro TV. . 
  146. ^ Ioana Hașu (). „Abuzarea copiilor în spitale III: "Sunt sedați și legați de paturi. Să ne spună ce fac în caz de incendiu"”. RFI România. 
  147. ^ Cosmin Pătrașcu Zamfirache (). „Cum sunt tratați bolnavii într-un spital din România: înghesuiți câte doi în pat și cu medicamente cumpărate. „Este risc epidemiologic"”. Adevărul. 
  148. ^ Rodica Ungurianu (). „Drepturile și obligațiile pacientului HIV pozitiv”. EduMedical. 
  149. ^ „Legislație HIV” (PDF). UNOPA. 
  150. ^ a b c en „Universal Periodic Review of Romania”. Human Rights Watch. . 
  151. ^ a b c en „"Life Doesn't Wait": Romania's Failure to Protect and Support Children and Youth Living with HIV” (PDF). Human Rights Watch. 18 (6). . 
  152. ^ a b „Conferința Națională "HIV/SIDA și locul de muncă"”. UNOPA. 
  153. ^ a b en „Romania: Discrimination Closes Doors for Children With HIV”. Human Rights Watch. . 
  154. ^ en Michael Leidig (). „Young people with HIV in Romania face discrimination”. The BMJ. 333 (7563): 320. doi:10.1136/bmj.333.7563.320-b. PMC 1539046 Accesibil gratuit. 
  155. ^ „Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap”. Lege5 Online. Arhivat din original la . Accesat în . 
  156. ^ en Choice and control: the right to independent living (PDF). European Union Agency for Fundamental Rights. . doi:10.2811/88538. ISBN 978-92-9192-952-8. 
  157. ^ en Involuntary placement and involuntary treatment of persons with mental health problems (PDF). European Union Agency for Fundamental Rights. . doi:10.2811/87077. ISBN 978-92-9192-949-8. 
  158. ^ Ana-Maria Lazăr (). „Plumb, despre Raportul SUA privind persoanele cu dizabilități: Mai sunt multe de făcut”. Mediafax. 
  159. ^ a b c „Rapoarte de monitorizare și răspunsurile autorităților”. Centrul de Resurse Juridice. 
  160. ^ a b „Avem nevoie de o revoluție pentru ca drepturile persoanelor cu dizabilități mintale din centre să fie respectate?”. Centrul de Resurse Juridice. . 
  161. ^ M. M. (). „Clanurile de țigani obligă copiii să fure și să cerșească pentru a face profituri uriașe. Rădăcinile problemei, în România - reportaj BBC”. HotNews.ro. 
  162. ^ „Fenomenul migrației și traficul de persoane”. Asociația Română de Drept Umanitar – Filiala Prahova (ARDUPH). Arhivat din original la . Accesat în . 
  163. ^ en „Romania”. 2016 Trafficking in Persons Report. Office to Monitor and Combat Trafficking in Persons, U.S. Department of State. 
  164. ^ „Legislație”. Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane. 
  165. ^ „LEGE nr. 678 din 21 noiembrie 2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane”. Camera Deputaților. 
  166. ^ en „G. Personal Autonomy and Individual Rights”. Romania. Freedom in the World 2016. Arhivat din original la . Accesat în . 
  167. ^ a b c „Traficul de persoane în 2015”. Ambasada Statelor Unite. Arhivat din original la . Accesat în . 
  168. ^ „ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 194 republicată din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România” (PDF). Ministerul Afacerilor Externe. p. 65. 
  169. ^ „Despre noi”. Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane. 
  170. ^ „Ghid de informare privind traficul de persoane” (PDF). Ministerul Afacerilor Externe. 
  171. ^ „ALEGERI PARLAMENTARE 2012: 30 de zile de crimă de dezinformare în masă”. ActiveWatch. . 
  172. ^ a b c d en „Welcome to the 1990s!”. Reporters Without Borders. 
  173. ^ en „Freedom of the Press 2017”. Freedom House. Arhivat din original la . Accesat în . 
  174. ^ Călin Marchievici (). „Freedom House: România, codașa UE la libertatea presei”. Cotidianul. 
  175. ^ fr „Liberté de la presse à la dérive en Roumanie qui s'apprête à prendre les rênes de l'UE”. Reporters sans frontières. . 
  176. ^ Potrivit sondajului „Încrederea publicului în mass-media din România”, dat publicității în februarie 2014, realizat de Kas & Market Links pentru Fundația Konrad Adenauer Stiftung, pe un eșantion de 1.000 de persoane din mediul urban și rural, la nivel național.
  177. ^ a b en „2013 Report on International Religious Freedom”. Embassy of the United States in Bucharest. Arhivat din original la . Accesat în . 
  178. ^ „Relația cu Biserica Greco-Catolică, una dintre problemele spinoase de după 1990”. Digi24. . 
  179. ^ „Culte recunoscute oficial în România”. Secretariatul de Stat pentru Culte. Arhivat din original la . Accesat în . 
  180. ^ „Legea nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului”. Lege5 Online. [nefuncțională]
  181. ^ Elvira Gheorghiță, Valentin Anghel (). „Patriarhia: Statul asigură aproape 60% la salariile personalului clerical și neclerical”. Mediafax. 
  182. ^ Loredana Voiculescu (). „Guvernul scoate Biserica din Codul Fiscal. Lista noilor scutiri de taxe pentru culte”. Gândul. 
  183. ^ en „Romania 2014 International Religious Freedom Report” (PDF). U.S. Department of State. 
  184. ^ „Religia nu mai este obligatorie în școli. CC: Părinții să facă cerere, dacă vor ca elevii să studieze materia”. Antena 3. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  185. ^ Afrodita Cicovschi (). „A fost interzisă căsătoria între ortodocși și neortodocși?”. Curierul Național. Arhivat din original la . Accesat în . 
  186. ^ Laura Mitran (). „Ce face BOR când vrei să te căsătorești cu un neortodox: Restricții și excepții”. Ziare.com. 
  187. ^ Radu Andreea (). „ULUITOR: Biserica ortodoxă INTERZICE CĂSĂTORIA între ortodocși și neortodocși”. Evenimentul zilei. 
  188. ^ „ARTICOLUL 39 Libertatea întrunirilor”. LegeAZ. 
  189. ^ „Interzis la proteste spontane. ICCJ: Sancțiuni pentru protestele neanunțate”. Digi 24. . 
  190. ^ a b „Decizia ÎCCJ privind protestele, criticată. Analist: "E afectat dreptul la liberă exprimare"”. Știrile Pro TV. . 
  191. ^ en „Romania”. Freedom in the World 2017. Freedom House. Arhivat din original la . Accesat în . 
  192. ^ en „Democracy Index 2016”. The Economist Intelligence Unit. 
  193. ^ en „Corruption Perceptions Index 2016”. Transparency International. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  194. ^ en „Complete list of the Council of Europe's treaties”. Council of Europe. 
  195. ^ en „Multilateral Treaties Deposited with the Secretary-General”. United Nations Treaty Collection. 
  196. ^ „Semnarea "Convenției de la Istanbul" de către doamna Rovana Plumb, Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice”. Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Consiliul Europei (Strasbourg). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  197. ^ Cristi Danileț (). „România a ratificat Convenția de la Istanbul”. 

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Drepturile_omului_în_România&oldid=16175369