Cupa României 1987-1988

Cupa României
Sezon1987-1988
Campioană[1][2]
← Sezonul anterior
1986-1987
Sezonul următor →
1988-1989

Ediția 1987-1988 a fost a 50-a ediție a Cupei României la fotbal. A fost câștigată de Steaua București, care a învins-o în finală pe Dinamo București cu scorul de 2-1. La scorul de 1-1, în ultimul minut de joc, Steaua a înscris prin Gavril Balint, golul a fost anulat pentru ofsaid, iar ca protest steliștii s-au retras de pe teren. Trofeul i-a fost atribuit lui Dinamo, dar în zilele următoare Federația Română a decis ca scorul meciului să fie 2-1 pentru Steaua care să primească astfel Cupa.[3] După Revoluția din 1989, Steaua i-a returnat trofeul lui Dinamo care a refuzat să îl mai primească.[2] Trofeul a rămas neacordat.[1][2]

Desfășurare[modificare | modificare sursă]

Toate meciurile de după faza șaisprezecimilor, exceptând finala (care a avut loc în București), s-au jucat pe teren neutru. În șaisprezecimi au participat 32 de echipe, din care făceau parte și cele din Divizia A. Dacă după 90 de minute scorul era egal se jucau două reprize de prelungiri a câte 15 minute. Dacă după prelungiri scorul era tot egal, soarta calificării se decidea la loviturile de departajare.

Șaisprezecimi[modificare | modificare sursă]

Data Echipă gazdă Echipă oaspete Rezultat
27 februarie 1988 FC Maramureș Baia Mare Politehnica Timișoara 3:0
Voința București Steaua București 0:3
28 februarie 1988 Granitul Babadag FC Argeș Pitești 1:2
Partizanul Bacău FC Olt Scornicești 1:2
Gloria Bistrița AS Victoria București 2:3
FCM Progresul Brăila CSM Suceava 5:1
Rapid București AS Armata Târgu Mureș 1:0
CFR Pașcani Flacăra Moreni 3:2 (pen.)
Petrolul Ploiești Oțelul Galați 4:2 (pen.)
CSM Reșița FCM Brașov 3:1
Olimpia Satu Mare Universitatea Cluj 2:0
Montana Sinaia Dinamo București 1:2
Oțelul Ștei Universitatea Craiova 1:2
Pandurii Târgu Jiu SC Bacău 0:1
Unirea Urziceni Corvinul Hunedoara 1:3
9 martie 1988 Carpați Agnita Sportul Studențesc 0:1

Optimi[modificare | modificare sursă]

Data Oraș Echipă gazdă Echipă oaspete Rezultat
10 aprilie 1988 Baia Mare FC Maramureș Baia Mare Steaua București 1:3
4 mai 1988 Alba Iulia Universitatea Craiova SC Bacău 2:1
Brașov CFR Pașcani FC Olt Scornicești 2:1 (d.p.)
Buzău Dinamo București FCM Progresul Brăila 4:1
Făgăraș Corvinul Hunedoara Petrolul Ploiești 2:1 (d.p.)
Sibiu Sportul Studențesc Olimpia Satu Mare 3:2 (d.p.)
Târgoviște Rapid București FC Argeș Pitești 5:4 (pen.)
Târgu Jiu AS Victoria București CSM Reșița 2:0

Sferturi[modificare | modificare sursă]

Data Oraș Echipă gazdă Echipă oaspete Rezultat
5 iunie 1988 Brașov Dinamo București Corvinul Hunedoara 4:2
București Sportul Studențesc Rapid București 2:0
Ploiești Steaua București Universitatea Craiova 2:1
Râmnicu Sărat AS Victoria București CFR Pașcani 2:0

Semifinale[modificare | modificare sursă]

Data Oraș Echipă gazdă Echipă oaspete Rezultat
15 iunie 1988 București Dinamo București AS Victoria București 4:2
București Steaua București Sportul Studențesc 3:1

Finala[modificare | modificare sursă]

26 iunie 1988
19:00
Dinamo București 1 – 2 Steaua București Stadionul 23 August, București
Spectatori: 45.000
Arbitru: Radu Petrescu (Brașov)
Florin Răducioiu A marcat în minutul 87 87' Marius Lăcătuș A marcat în minutul 27 27'
Gavril Balint A marcat în minutul 90 90'
DINAMO:
P 1.Dumitru Moraru
F 2.Iulian Mihăescu Schimbat în minutul 46 46'
F 4.Mircea Rednic
F 6.Ioan Andone
F 3.Ioan Varga
M 11.Dănuț Lupu
M 5.Ionuț Lupescu
M 10.Dorin Mateuț
M 8.Costel Orac Schimbat în minutul 82 82'
A 9.Rodion Cămătaru
A 7.Claudiu Vaișcovici
Înlocuiri:
F 17.Lică Movilă Intrat în minutul 46 46'
A 16.Florin Răducioiu Intrat în minutul 82 82'
Antrenor:
Mircea Lucescu
STEAUA:
P 1.Gheorghe Liliac
F 2.Ștefan Iovan
F 6.Adrian Bumbescu
F 4.Miodrag Belodedici
F 8.Iosif Rotariu
M 3.Lucian Bălan
M 5.Tudorel Stoica
M 11.Gheorghe Popescu
M 10.Gheorghe Hagi
A 9.Victor Pițurcă Schimbat în minutul 52 52'
A 7.Marius Lăcătuș
Înlocuiri:
A 14.Gavril Balint Intrat în minutul 52 52'
Antrenor:
Anghel Iordănescu

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b ISTORIC, Federația Română de Fotbal, 2023
  2. ^ a b c Ediția din 1988, cea mai controversată finală de Cupă, Prosport, 12 mai 2011
  3. ^ Andrei Crăițoiu, Cătălin Gheorghiu (). „Cupa României din 1988 oprită din cauza unui imens scandal!”. gsp.ro. Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]