Cronologia descoperirilor în fizica Soarelui

Aceasta este o listă cronologică a descoperirilor în fizica Soarelui:

Epoca pretelescopului[modificare | modificare sursă]

350 î.Hr. - Prima referire la o pată solară (Teofrastus din Atena).
28 d.Hr. - Cronicile chineze menționează existența petelor solare
807 - Eihnard menționează existența petelor solare în Viața lui Carol cel Mare.
840 - Filozoful al-Kindi menționează existența petelor solare
1200 - Observații asupra unei pete solare (Ibn Rushd).
1365, 1371 - Cronici rusești descriu pete solare pe discul Soarelui.
1450 - Italianul Guildo Carrara și fiul său observă pete solare.
1607 - Johannes Kepler vede o pată pe Soare, dar consideră că e datorită trecerii planetei Mercur prin fața discului solar.

1611 - Primele obsevații de pete cu ajutorul telescopului și confirmarea existenței lor de către Johann Fabricius, Galileo Galilei, Christoph Scheiner și Thomas Harriot.
1613 - Publicarea lucrării lui Galilei Istoria e Dimonstrozioni intorno alle Macchie Solari
1630 - Publicarea lucrării lui Scheiner
1769 - Descoperirea efectului Wilson
1814 - Descoperirea spectrului Fraunhofer
1843 - Descoperirea ciclului de 10 ani ai petelor solare de către Samuel Heinrich Schwabe

1845 - Prima fotografie a Soarelui (daguerrotipie) obținută de fizicienii Hippolyte Fizeau și Léon Foucault
1848 - Rudolf Wolf introduce numărul relativ de pete (numărul Wolf)
1857 - Se construiește telescopul solar de la Kew (Londra), (Anglia)
1858 - Richard Christopher Carrington descoperă mișcarea de derivă a petelor de-a lungul unui ciclu și prima erupție solară în lumină integrată
1863 - Richard Christopher Carrington descoperă rotația diferențiată a Soarelui
1868 - Pierre Janssen descoperă heliul în spectrul protuberanțelor
1869 - Harkness și Charles Augustus Young descoperă linia coronală 5303 (coroniu)
1870 - Young descoperă spectrul fulger al cromosferei
1874 - La Observatorul Regal din Greenwich începe înregistrarea fotografică a petelor
1878 - Descoperirea corelației dintre forma coroanei și ciclul de pete.
1884 - Samuel Pierpont Langley a estimat valoarea constantei solare la 2,903 kW/m², valoare prea mare^[1] .
1891 - George Ellery Hale obține prima spectroheliogramă.
1896 - Publicarea lucrării lui Pierre Janssen asupra petelor și fotosferei solare.

1903 - G. E. Hale construiește primul telescop solar orizontal (Snow).
1906 - Se construiește primul telescop solar vertical la Observatorul Mount Wilson (G. E. Hale).
1908 - G. E. Hale descoperă câmpurile magnetice solare.
1909 - Efectul Evershed (numit după astronomul John Evershed
1924 - G. E. Hale inventează spectrohelioscopul
1930 - Bernard Lyot inventează coronograful
1932 - Se inventează primul filtru monocromatic Hα de către Bernard Lyot
1940 - Bengt Edlén (și Walter Grotrian) descoperă misterul coroniului: este vorba de linia atomului de fier de 13 ori ionozat.
1942 - Emisia în domeniul undelor radio a Soarelui este detectată prin radar.

1946 - Se demonstrează existența componentei radiației cosmice solare.
1946 - Obținerea primei spectograme în ultraviolet a Soarelui prin rachete din afara atmosferei terestre.
1948 - Fotografierea imaginii solare în radiații X.
1953 - Se construiește primul magnetograf solar (Horace W. Babcock)
1957 - Înregistrarea celui mai mare maximum solar și organizarea colaborării la Anul Geofizic Internațional
1958 - Parker prevede teoretic existența vântului solar care se descoperă în 1962 prin rachete și sateliți naturali
1964 - 65 - Anii Internaționali ai Soarelui calm.
1969 - Punerea în funcțiune a celui mai mare telescop solar vertical de la Sacramento Peak (Statele Unite)
1976 - Andrei Severnîi descoperă oscilația Soarelui cu o perioadă de 2 ore și 40 de minute [2].
1981 - NASA procesează datele din 1978 și descoperă o cometă care se prăbușește pe Soare
2004 - Are loc cea mai mare erupție solară înregistrată vreodată

^ Între 1902 - 1957, Charles Greeley Abbot și alți colaboratori au găsit valori între 1,322 și 1,465 kW/m². Rezultatele măsurătorilor prin satelit arată o medie de 1,367 kW/m². [1]

Călin Popovici (coord.), George Stănilă, Emilia Țifrea, Florin Zăgănescu: Dicționar de astronomie și astronautică, Ed. științifică și enciclopedică, București, 1977
Emilia Țifrea - Soarele, Ed. științifică și enciclopedică București, 1978, pag. 131-133