Corona solară

Corona solară (popular coroana solară) este partea atmosferei Soarelui situată dincolo de cromosferă și care se întinde pe mai multe milioane de kilometri diluându-se în spațiu. Corona este un tip de atmosferă formată din plasmă; aflată în jurul Soarelui sau a altor corpuri cerești, cel mai ușor de observat este în timpul unei eclipse totale de Soare.

Corona solară se întinde în jurul cromosferei cu o grosime de sute de mii de kilometri sau mai mult (milioane). Structura sa este foarte complicată și atinge temperatura de ordinul unui milion de grade (temperatură dedusă din mișcarea particulelor acestui mediu foarte rarefiat). Corona solară produce radioundele solare care au lungimi de undă metrice. În timpul maximului de pete corona este bogată și răspândită uniform. Ea se reduce în timpul minimului de pete, în regiunea ecuatorului apar alungiri, iar la poli doar câteva fire scurte (denumite iarbă polară).

Descriere[modificare | modificare sursă]

Corona solară este stratul cel mai extern al atmosferei solare. Aceasta se întinde pe aproape zece milioane de kilometri (circa 70 de ori raza Soarelui) dincolo de suprafața Soarelui (fotosfera).^[1] În timpul unei eclipse totale de Soare, ea apare în jurul discului lunar negru ca un inel luminos cu un contur neregulat.^[2] În timp ce temperatura centrului Soarelui este de șaisprezece milioane de kelvin^[3], ea este de ordinul a unui milion de kelvini în corona solară, care este o plasmă.^[4] Temperatura ridicată a coronei solare a fost, pentru prima oară, pusă în evidență în 1942 de către Bengt Edlén, astrofizician suedez, care studia liniile spectrale observate în atmosfera Soarelui.^[2]^[5]

Proprietăți fizice[modificare | modificare sursă]

Temperatura coronei solare este extrem de înaltă: en contrast 5.800 K a suprafeței solare și 7.000 K a cromosferei (un strat fin care separă suprafața de coroană), ea atinge două milioane de kelvini^[3]^[4]. Acest fenomen de creștere considerabilă a temperaturii pe măsură a îndepărtării de suprafața Soarelui nu este elucidată în totalitate. El se explică totuși, în parte, prin existența jeturilor de plasmă denumite „spicule” și difuzate de la suprafață spre atmosfera înaltă cu o viteză variind de la 50 la 100 km/s.^[6] Sonda Parker Solar Probe, lansată la 12 august 2018^[7], de la Cape Canaveral, în Florida, de NASA, și care are drept misiune să observe astrul solar timp de șapte ani, ar trebui să permită elucidarea misterului.^[8]^[9]

Mecanismele necesare pentru încălzirea coronei solare au fost timp îndelungat atribuite prezenței unor bucle ale câmpului magnetic, denumite „bucle coronale”.^[10] Aceste bucle trec prin polii Soarelui și se întind prin corona solară. Ele au capacitatea de a elibera mari cantități de energie, ceea ce face ca ele să joace un oarecare rol în încălzirea coronei solare.^[10]

La începutul anilor 2010, observații obținute de satelitul japonez Hinode au demonstrat că rolul buclelor coronale în încălzirea coronei solare nu este determinant.^[10] Potrivit unei publicații a astrofizicienilor de la Universitatea Columbia, încălzirea coronei ar fi rezultatul undelor Alfvén, alte unde electromagnetice emise de Soare.^[10]

Pe de altă parte, coroana solară este constituită din gaz foarte ionizat, sau plasmă, de o densitate extrem de slabă (în jur de 10¹² ori mai puțin densă decât fotosfera).^[4]^[11] Din cauza temperaturii sale foarte ridicate, această plasmă emite radiații în ultravioletul extrem.

Note[modificare | modificare sursă]

^ Les voies de la lumière (în franceză), Paris: Fayard, 2008, ISBN 978-2-07-035379-8 .
^ ^a ^b „La Couronne Solaire”. Arhivat din original la 18 ianuarie 2017. Accesat în 12 august 2018. .
^ ^a ^b La Chanson du soleil, Paris: Albin Michel, 2015, ISBN 978-2-226-34221-8 .
^ ^a ^b ^c „Couronne solaire”. Accesat în 12 august 2018. .
^ Seven Wonders of Space Phenomena (în engleză), Minneapolis: Twenty-First Century Books, 2011, ISBN 978-0-7613-5452-9 .
^ „Nouvelle explication pour le mystère de la couronne solaire”. Accesat în 12 august 2018. .
^ „Vidéo - Revivez le lancement de la sonde Parker qui va tenter de « toucher le Soleil »”. Arhivat din original la 7 august 2020. Accesat în 12 august 2018. .
^ „La sonde Parker Solar Probe décolle samedi 11 août pour une mission de 7 ans autour du soleil”. Accesat în 12 august 2018. .
^ „La NASA repousse à dimanche le lancement de la sonde solaire Parker Solar Probe”. Accesat în 12 august 2018. .
^ ^a ^b ^c ^d „Soleil: le mystère du chauffage coronal en passe d'être résolu”, Journal de la science, Espace
^ „La Couronne solaire”, L'Astronomie (în franceză), 77, 1963 |access-date= necesită |url= (ajutor).

[1] Les voies de la lumière (în franceză), Paris: Fayard, 2008, ISBN 978-2-07-035379-8 .

[DavidStern_2006_12_19-2] „La Couronne Solaire”. Arhivat din original la 18 ianuarie 2017. Accesat în 12 august 2018. .

[SylvieVauclair_2015-3] La Chanson du soleil, Paris: Albin Michel, 2015, ISBN 978-2-226-34221-8 .

[FuturaSciences_2018_4417-4] „Couronne solaire”. Accesat în 12 august 2018. .

[5] Seven Wonders of Space Phenomena (în engleză), Minneapolis: Twenty-First Century Books, 2011, ISBN 978-0-7613-5452-9 .

[6] „Nouvelle explication pour le mystère de la couronne solaire”. Accesat în 12 august 2018. .

[7] „Vidéo - Revivez le lancement de la sonde Parker qui va tenter de « toucher le Soleil »”. Arhivat din original la 7 august 2020. Accesat în 12 august 2018. .

[8] „La sonde Parker Solar Probe décolle samedi 11 août pour une mission de 7 ans autour du soleil”. Accesat în 12 august 2018. .

[9] „La NASA repousse à dimanche le lancement de la sonde solaire Parker Solar Probe”. Accesat în 12 august 2018. .

[vail-10] „Soleil: le mystère du chauffage coronal en passe d'être résolu”, Journal de la science, Espace

[EMaurice_1963_77-11] „La Couronne solaire”, L'Astronomie (în franceză), 77, 1963 |access-date= necesită |url= (ajutor).

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]