Cătălin Hîldan

Cătălin Hîldan
Informații generale
Nume complet Cătălin George Hîldan
Data nașterii 3 februarie 1976(1976-02-03)
Locul nașterii Brănești, Ilfov, România
Data decesului (24 de ani)
Locul decesului Oltenița, România
Poreclă Buldogul
Unicul Căpitan
Post mijlocaș
Cluburi de seniori*
Ani Club Ap (G)
1994-2000  Dinamo 138 (6)
1994-1997 –>  Oțelul Târgoviște (împrumut) 13 (1)
Echipa națională
Ani Țară Ap (G)
1999-2000 România 8 (1)
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern

Cătălin George Hîldan (n. 3 februarie 1976, Brănești, Ilfov – d. 5 octombrie 2000, Oltenița) a fost un fotbalist român care s-a afirmat la Dinamo București.

A început să joace fotbal la vârsta de 10 ani în cadrul clubului Dinamo. Sub comanda primului său antrenor Ionuț Chirilă a câștigat titlurile naționale la toate categoriile de vârstă: pitici, cadeți, juniori, mai puțin la juniorii republicani. Mijlocaș dotat cu calități a debutat în Divizia A pe 2 octombrie 1994 într-un meci cu Steaua (Steaua 2-0 Dinamo). A urmat o perioadă în care a evoluat la FC Chindia Târgoviște, unde a cunoscut bucuria promovării consecutive din Divizia C în B și din B în A. După această perioadă Cornel Dinu l-a adus înapoi la Dinamo (1994 - 2000), de unde nu a mai plecat niciodată. A câștigat cu Dinamo un titlu de campion (1999-2000) și o cupă a României (2000), cifrele carierei sale fiind 131 de jocuri/ 6 goluri în Divizia A, 5/1 în echipa națională, 5/0 în cupele europene, 17/0 la alte loturi naționale. A fost căpitanul echipei dinamoviste, stingându-se din viață în urma unui atac de cord la 5 octombrie 2000 în timpul unui amical pe stadionul din Oltenița.

A jucat pe postul de mijlocaș, având numărul 11 pe tricou. De la debutul său în Divizia A, pe 2 octombrie 1994, a jucat 138 de meciuri, marcând 6 goluri.

Este supranumit de fani „Unicul Căpitan” datorită devotamentului pe care l-a arătat față de culorile clubului Dinamo. În memoria sa, una din peluzele Stadionului Dinamo a primit denumirea de „Peluza Cătălin Hîldan”, iar tricoul cu numărul 11 a fost retras pentru totdeauna.

Legături externe[modificare | modificare sursă]