Alixăndria

Alixăndria (sau Alexăndria) este un celebru roman popular românesc din secolele XVII-XVIII, care narează viața și călătoriile prin niște ținuturi extraordinare ale împăratului Alexandru Macedon.

Este o traducere din limba sârbă a romanului popular „Historia Alexandri Magni regis Macedoniae”, scrisă în grecește prin secolul al III-lea î.Hr. Cea mai veche copie a textului românesc, din 1620, se găsește în ms. 3821 , Codex Neagoeanus, de la Biblioteca Academiei Române. Prima ediție tipărită a apărut la Sibiu, în 1794, în tipografia lui Petru Bart.[1] Este ediția utilizată și de Mihail Sadoveanu în ediția sa din 1909, Istoria marelui împărat Alexandru Macedon, în vremea cînd era cursul lunii 5250 de ani.

  1. ^ Al. Rosetti, Mihai Pop, I. Pervain, Al. Piru, Istoria literaturii romîne, Vol. I, Editura Academiei R. P.R., București, 1964, p. 488
  • Alexandria (titlul complet: Istoriia a Alexandrului celui Mare din Machedonia și a lui Darie din Persida Împăraților), Ediție îngrijită, cu o prefață, glosar și note de Dan Simionescu; Ediția a II-a revăzută; București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, Biblioteca pentru toți,1958.
  • N. Carojan, Istoria literaturii române vechi, postfață și bibliografii finale de Dan Simionescu; Prefață de Dan Zamfirescu, Editura Minerva, București - 1980. Capitolul: Romanul popular, Alexandria, pp.132-135.
  • N. Cartojan, Cărțile populare în literatura românească, I, Epoca influenței sud-slave, Editura Enciclopedică Română, București, 1974; Capitolul: Romanul popular, Alexandria, pp.269-291.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]