Étienne Jeaurat

Étienne Jeaurat
Date personale
Născut[1][3][4][5] Modificați la Wikidata
Paris, Regatul Franței Modificați la Wikidata
Decedat (90 de ani)[1][3][4][5] Modificați la Wikidata
Versailles, Regatul Franței[6] Modificați la Wikidata
Frați și suroriEdme Jeaurat[*][[Edme Jeaurat (French engraver)|​]] Modificați la Wikidata
Ocupațiepictor Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiParis (–)[7]
Roma[7] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză[8][9] Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artisticpictură[2]  Modificați la Wikidata
PregătireNicolas Vleughels[*][[Nicolas Vleughels (pictor francez)|​]]  Modificați la Wikidata
Profesor pentruNicolas Henri Jeaurat de Bertry[*][[Nicolas Henri Jeaurat de Bertry (pictor francez)|​]], Étienne-Pierre-Adrien Gois[*][[Étienne-Pierre-Adrien Gois (sculptor francez)|​]]  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Étienne Jeaurat (n. , Paris, Regatul Franței – d. , Versailles, Regatul Franței) a fost un pictor francez, cunoscut mai ales pentru scenele sale pline de viață.[10]

Viața timpurie[modificare | modificare sursă]

Născut în Vermenton, lângă Auxerre, Jeaurat a devenit orfan la o vârstă fragedă. Fratele său, gravorul Edme Jeaurat⁠(d), l-a încredințat lui Nicolas Vleughels⁠(d), un prieten al lui Antoine Watteau, care a fost numit director al Académie de France din Roma în 1724. Vleughels l-a dus pe Jeaurat la Roma pentru o ședere prelungită, exercitând o influență considerabilă asupra operei sale.[11]

Carieră[modificare | modificare sursă]

Fetele plăcerii de la Salpétrière conduse prin poarta St-Bernard

După întoarcerea la Paris, Jearat a devenit membru al Academiei Regale⁠(d) în 1733. În 1737, a expus pentru prima dată la Salon des Artistes la Luvru, pe atunci nefiind muzeu, ci palat. A continuat să-și expună lucrările în mod regulat acolo până în 1789. La Academie, Jeaurat a fost ridicat la rang de profesor (1737) și cancelar (1781). El a fost păstrătorul colecției de picturi a regelui la Versailles din 1767.

Opera[modificare | modificare sursă]

A avut succes considerabil cu lucrările sale istorice și mitologice, portretele și naturile statice, emulând adesea stilul lui Chardin. Dar mai ales picturile sale de gen au atras interesul. În special, piesele sale de conversație în stilul lui David Teniers cel Tânăr i-au asigurat popularitatea.[12] Pe vremea lui, el era numit „Tenier francez”.[13]

Era priceput să picteze scene pline de viață pe străzile Parisului, cum ar fi Fetele plăcerii de la Salpétrière conduse prin poarta St-Bernard (1755) care prezintă prostituate transportate la închisoarea Salpétrière. De asemenea, a pictat o serie de opt lucrări care descriu scene din fabulele lui La Fontaine, precum și lucrări religioase.[11][14]

Lucrări alese[modificare | modificare sursă]

  • Laban căutându-și fiicele (1737), ulei pe pânză, 15x33 cm, Muzeul Ermitaj [15]
Vizita medicului sau șarlatanul
  • Recuperare (1744), ulei pe pânză, 43,5x32,5 cm, Muzeul Ermitaj [15]
  • Interior cu două femei (c 1740), ulei pe pânză; 61 x 51 cm, Muzeul Ashmolean.
  • Bath o Women (1741), ulei pe pânză, 64,5 x 52,5 cm, Musée de Bordeaux. [16]
  • Fetele plăcerii la Salpétrière conduse prin poarta St-Bernard (1755), Musée Carnavalet

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d „Étienne Jeaurat”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  3. ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în  
  4. ^ a b c d Etienne Jeaurat (în engleză), RKDartists 
  5. ^ a b c d Étienne Jeaurat (în engleză), Benezit Dictionary of Artists 
  6. ^ „Étienne Jeaurat”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  7. ^ a b RKDartists, accesat în  
  8. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  9. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  10. ^ "Étienne Jeaurat", Encyclopédie Larousse. . Retrieved 26 April 2012.
  11. ^ a b "Turquerie - Etienne Jeaurat" Arhivat în , la Wayback Machine., Ville de Namur. Retrieved 26 April 2012.
  12. ^ Hervé Chayette, Le Vin à travers la peinture, Courbevoie, ACR, 1984, p. 264
  13. ^ Ella Snoep-Reitsma, Chardin and the Bourgeois Ideals of his Time, in: Nederlands Kunsthistorisch Jaarboek (NKJ) / Netherlands Yearbook for History of Art, Vol. 24 (1973), p. 158
  14. ^ "Ètienne Jeaurat", Art Directory. Retrieved 26 April 2012.
  15. ^ a b "Jeaurat"[nefuncțională], Hermitage Digital Collection. Retrieved 26 April 2012.
  16. ^ "Etienne Jeaurat" Arhivat în , la Wayback Machine., Musée de Bordeaux. Retrieved 26 April 2012.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Étienne_Jeaurat&oldid=15613531